Un nou jucător a plecat de la FCSB. A fost prezentat deja la noua echipă

Bogdan Solomon 13.06.2023, 16:57
Un nou jucător a plecat de la FCSB. A fost prezentat deja la noua echipă

Dacă transferurile pentru întărirea lotului se lasă așteptate, FCSB punctează pe zi ce trece la capitolul plecări. Tocmai s-a mai despărțit de un jucător, dar acesta nu a stat prea mult fără echipă.

Încă un jucător a plecat de la FCSB. Noua echipă l-a prezentat deja

Mijlocașul defensiv Ovidiu Perianu a fost prezentat oficial la U Cluj, pentru care va evolua sub formă de împrumut până la finalul sezonului. Cu acest prilej va fi antrenat din nou de Toni Petrea, instalat pe banca „șepcilor roșii” după ce Ioan Ovidiu Sabău a decis să nu-și prelungească înțelegerea.

De altfel, cei doi au mai colaborat și în partea a doua a stagiunii recent încheiate, când FCSB l-a împrumutat la Chindia Târgoviște, echipă retrogradată în eșalonul secund. Perianu este cotat la 300.000 de euro, conform site-urilor de specialitate și se poate lăuda cu 22 de meciuri bifate în sezonul precedent, pentru FC Botoșani, respectiv Chindia.

„FC Universitatea Cluj l-a transferat pe mijlocașul defensiv Ovidiu Perianu (21 de ani), care vine sub formă de împrumut de la FCSB și va reprezenta o nouă opțiune pentru postul de jucător Under 21”, se arată în comunicatul emis de U Cluj, care i-a mai transferat până acum pe Daniel Popa, Doru Popadiuc și Bogdan Mitrea.

Obiectivul lui Toni Petrea la U Cluj

La scurt timp după anunțul oficial, Toni Petrea a susținut prima sa conferință de presă în calitate de antrenor principal al formației clujene, dezvăluind, printre altele, cum a primit această propunere, precum și obiectivul pentru sezonul viitor. Cel din urmă vizează o clasare mai bună decât în stagiunea precedentă, dar tehnicianul îndrăznește să spere inclusiv la playoff.

„Am avut ceva discuții în ultima perioadă cu conducerea clubului și m-am bucurat să văd interesul acestui club pentru mine. Faptul că s-a concretizat această mutare mă face și mai fericit. Am venit la o echipă cu foarte mulți suporteri, foarte iubită.

Împreună cu staff-ul meu, încerc să continui munca depusă aici, o muncă foarte bună. Cu puțină șansă, se putea câștiga și Cupa României. S-au făcut și câteva modificări în privința lotului, însă cei care vor veni se vor integra cu siguranță și vor încerca să îndeplinească obiectivele echipei.

Obiectivul este o clasare mult mai bună decât sezonul trecut, eu vreau să încercăm să atingem playoff-ul. Bineînțeles că este realizabil. Contează ca jucătorii să înțeleagă să își dorească mai mult, au dovedit că pot. Ține de dorință, de atitudine și de caracter”, a declarat Toni Petrea.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622