FC Hermannstadt primește o nouă veste bună. Sibienii vor avea susținerea unui sponsor puternic. Valentin Popescu, directorul de marketing sportiv al grupului, a dat vestea cea mare pentru Marius Măldărășanu și compania.
Hermannstadt rămâne revelația Superligii și după duelul cu Petrolul. Seto Takayuki a pus… piciorul la victoria gazdelor. Mijlocașul ploieștenilor a marcat unul dintre cele mai frumoase și inexplicabile autogoluri din istoria campionatului. Între timp, sibienii primesc vești bune și dinspre partea administrativă. Dani Coman a anunțat că doi oameni de afaceri se interesează de preluarea echipei. Iar grijile financiare ar putea deveni doar o amintire. Clubul va avea un sponsor dintre cei mai puternici.
Hermannstadt este singura echipă din campionat încă neînvinsă. Performanșa sibienilor nu i-a lăsat indiferenți pe cei de la Alexandrion Group, care au decis să se implice la echipă.
„Uite, vom face încă un parteneriat pe zona de fotbal. Am luat decizia să semnăm un contract și cu Hermannstadt, după cele cu CS Univesitatea Craiova și Petrolul Ploiești.
Sunt convins că semnalul dat de noi va face ca și alți sponsori, alte companii importante, să se îndrepte spre acest club.
Hermannstadt e o echipă care cred că și-a găsit liniștea, a făcut performanță sportivă până acum, fiind neînvinsă în campionat”, a declarat directorulul de marketing sportiv, Valentin Popescu, pentru sportescu.ro.
Dani Coman (43 de ani) a dezvăluit la Playsport Live că FC Hermannstadt este la un pas de a-și rezolva problemele financiare.
„Mă bucur din suflet pentru jucători, pentru antrenori, pentru oamenii din jurul lui Hermannstadt. Dar îmi pare rău că s-a terminat așa repede. E o echipă și un oraș care pot oferi mult mai mult fotbalului. Eu îmi setasem un obiectiv anul acesta, locul 1-10. Anul viitorul îmi propuneam să atacăm play-off-ul.
Banii au apărut de la Ștefan Băcilă, unul dintre patroni. El și Claudiu Rotar au finanțat clubul în ultima perioadă. Știu că sunt câțiva oameni interesați de pachetul de acțiuni de la Hermannstadt, sunt oameni care vor să cumpere echipa cu totul. Orașul Sibiu e un oraș frumos. Cred că și asta este un motiv pentru care au mai băgat cele două salarii. Din informațiile pe care le am, sunt dispuși să îl vândă.
Eu nu știu despre Mohammad Murad, nici că a fost la Sibiu, nici dacă vrea sau nu să cumpere. E cineva din zona Ardealului și altcineva din București. Sunt avansate și îmi doresc să aibă liniște.
Am mare, mare încredere în Măldărășanu. Vor veni și înfrângerile, clar. Dar, la ceea ce transmite Măldărasanu, eu cred că va face treabă atât timp cât vă avea liniște acolo, la Sibiu”, a dezvăluit Dani Coman la Playsport Live.