Imediat după meciul pe care FC Hermannstadt l-a câștigat, acasă, cu FCU Craiova, Gabi Iancu şi-a criticat proprii suporteri. Mijlocaşul Sibiului spune că până la marcarea golului, pe finalul meciului, în tribune nici nu s-a auzit numele echipei la care joacă.
FC Hermannstadt s-a impus cu un gol marcat de Fonseca în minutul 88.
Mijlocașul spune că în acest meci s-a văzut legea compensației şi că FC Hermannstadt a câştigat 3 puncte pe care în alte meciuri le-a pierdut tot aşa, pe final.
„Astăzi a fost legea compensației, cum zice Mister. Am pierdut și noi multe meciuri pe final. Sunt 3 puncte senzaționale. Mai sunt 3 jocuri din sezonul regulat. Mergem la Dinamo să câștigăm.
Până să dăm gol nu prea s-a auzit «Sibiu» din tribune. Mai sare mingea, terenul a fost foarte rău. Dacă am fi fost atât de buni și câștigam toate meciurile, probabil eram la FCSB și ne băteam la titlu. Ar trebui să ne încurajeze mai mult cei care vin la stadion. La fel și acasă, cu mesajele de pe Instagram sau din alte părți”, a spus Gabriel Iancu, la Orange Sport.
Gabi Iancu a vorbit și despre cartonașul galben pe care l-a primit.
„E mai rău pe margine decât pe teren. M-am descătușat și eu. Aveam emoții. Le-am arătat oamenilor că putem câștiga și dacă ne fac slabi și mai știu eu cum”, a mai spus Gabi Iancu.