Revenit pe banca celor de la FC Botoşani, Marius Croitoru a intrat în colimatorul FRF. Angajat pe postul de secund, întrucât nu deţine Licenţa Pro, tehnicianul în vârstă de 42 de ani s-a dat în spectacol în prima etapă.
Contrar regulamentelor actuale de la FRF, Croitoru a ieşit de multe ori în prim-plan şi a dat indicaţii energice de pe margine. Oficialii de la FRF au stat cu ochii pe Croitoru şi, potrivit informaţiilor furnizate de jurnaliştii de la Pro Sport, secundul de la Botoşani va fi chemat, în scurt timp, în faţa Comisiei de Disciplină.
Nu doar Croitoru este pasibil de o pedeapsă dură, ci şi clubul FC Botoşani, precum şi principalul din acte Mihai Ciobanu vor răspunde în faţa FRF.
S-au strâns probe destul de clare împotriva lui Marius Croitoru prin care i se va face un dosar în vederea reclamării acestuia la Comisia de Disciplină, deoarece s-a ridicat și a dat indicații în tmpul meciului echipei sale din prima etapăŢ, au explicat surse apropiate de Federaţie.
Într-o situaţie asemănătoare se află şi Ilie Poenaru. Acesta apare trecut în acte drept secund la FC Voluntari, iar principal e Marin Dună. Poenaru nu deţine Licenţa Pro, iar Dună este folosit pe post de paravan.
Spre deosebire de Marius Croitoru, Poenaru nu s-a dat în stambă în runda inaugurală a campionatului. Tehnicianul ilfovenilor a fost surprins doar rareori ieşind la margine pentru a transmite sfaturi elevilor săi.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, încă de sezonul trecut, că va avea toleranţă zero la astfel cazuri. Antrenorii care îşi vor închiria licenţa şi vor apărea pe foaia oficială de joc drept principali, deşi în realitate vor fi doar secunzi, riscă o suspendare de doi ani de zile.
Gigi Becali, patronul de la FCSB, a fost unul dintre cei mai duri contestatari ai deciziei lui Burleanu. Latifundiarul din Pipera a avut nenumărate contre pe această temă şi cu directorul Şcolii Federale de Antrenori, Lucian Burchel.
Omul cu banii de la FCSB a cerut, de asemenea, în repetate rânduri demisia lui Burchel. Acesta din urmă se bucură, în schimb, de susţinerea lui Burleanu şi nu există niciun semn care să indice că va fi dat la o parte în perioada următoare.