Schimbările făcute de Sorana Cîrstea în meciul cu Muchova de la Miami. Tenismena a dezvăluit secretul reușitei sale

Bogdan Solomon 27.03.2023, 13:57
Schimbările făcute de Sorana Cîrstea în meciul cu Muchova de la Miami. Tenismena a dezvăluit secretul reușitei sale

Sorana Cîrstea (32 de ani, 74 WTA) a dezvăluit cum a reușit să obțină o victorie categorică în fața cehoaicei Karolinei Muchova (26 de ani, 55 WTA), scor 7-5, 6-1 și, implicit, calificarea în optimile de finală ale turneului Miami Open. Performanța nu a fost deloc întâmplătoare, ci a venit pe fondul unor schimbări importante în jocul ei.

Secretul Soranei Cîrstea. Ce schimbări a făcut pentru a trece de Muchova

Meciul a început cum nu se putea mai prost, cu cehoaica desprinsă la două game-uri diferență, dar sportiva noastră și-a păstrat cumpătul, a eliminat greșelile neforțate și a devenit din ce în ce mai agresivă, înlănțuind nu mai puțin de patru game-uri, ca apoi să-și adjudece primul set. Acesta a fost, în opinia ei, secretul din spatele revenirii spectaculoase.

„La 2-3 simțeam că sunt în meci, simțeam că joc mai bine, însă greșeam mult mai ușor. Atunci am încercat să îmi iau o mai mare marjă în teren, să atac mingile care sunt mai scurte.

Am tăiat ceva din erorile neprovocate și atunci am revenit în joc. De acolo am prins încredere și am reușit să câștig”, a explicat „Sori” pentru prosport.ro.

Emoții în setul al doilea: „Am crezut că a fost out, să fiu sinceră”

Pragul psihologic al întâlnirii a fost, însă, în setul secund, când Sorana – care conducea cu 3-1 și 30-0 – a salvat miraculos mingea de break a adversarei cu as. O fază trăită la intensitate maximă, în condițiile în care era convinsă că mingea nu prinsese terenul.

„Muchova a avut o minge de break pe care am salvat-o cu un as cu serviciul 2, incredibil. Am crezut că a fost out, să fiu sinceră. Am fost ușurată când am văzut că nu s-a strigat nimic de la linie de către arbitru”, a dezvăluit cu sinceritate sportiva originară din Târgoviște, care a înlănțuit din acel moment alte cinci game-uri consecutive și a obținut victoria, egalându-și cel mai bun rezultat înregistrat de-a lungul carierei la Miami.

„În momentul ăla, cu mingi noi, jocul este mult mai iute. Acolo a fost un punct important al setului pentru că, odată ce am făcut 4-1, deja am simțit-o (n.r. pe Muchova) obosită, am simțit-o că, deja, încerca să facă lovitură câștigătoare/winner din prima sau a doua. Normal, au venit și greșeli multe din partea Karolinei”, a conchis Sorana Cîrstea.

În optimi o așteaptă o altă cehoaică, Marketa Vondrousova (23 de ani, 103 WTA), pe care a mai întâlnit-o de două ori în circuitul WTA. Aceasta vine după un succes surprinzător, în minimum de seturi, în fața compatrioatei Karolina Pliskova, scor 6-1, 6-2.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622