Wimbledon 2022 stă să înceapă, iar România are nu mai puțin de șapte reprezentante pe tabloul principal. Sorana Cîrstea și Irina Begu vor juca luni în primul tur al competiției londoneze, deschizând astfel drumul româncelor la Londra.
La ediția de anul acesta de la Wimbledon, România are șapte jucătoare pe tabloul principal. Simona Halep, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse, Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara și Mihaela Buzărnescu sunt reprezentatntele țării noastre la Londra. Competiția începe luni, iar Sorana Cîrstea și Irina Begu vor debuta chiar în prima zi. Celelalte sportive din România vor juca marți în primul tur.
Luni, Sorana Cîrstea (32 WTA) o va înfrunta pe Aleksandra Krunic (108 WTA) în primul tur de la Wimbledon. Partida va începe în jurul orei 15:30 și se va juca pe terenul 8 al complexului londonez. Cele două sportive s-au mai duelat de patru ori în circuitul WTA. Sorana conduce cu 3-1 la întâlnirile directe. Cea mai recentă partidă dintre Cîrstea și Krunic a avut loc pe 15 mai, în optimile de finală ale turneului de la Birmingham. Sorana a câștigat meciul cu scorul de 6-1, 6-1.
Dacă o va învinge pe Aleksandra Krunic, Sorana va juca în turul al doilea împotriva câștigătoarei din partida Astra Sharma (136 WTA) – Tatiana Maria (106 WTA).
Irina Begu (43 WTA) va juca tot luni în primul tur de la Wimbledon. Irina se va duela cu Ekaterine Gorgodze (112 WTA). Meciul va începe în jurul orei 19:00. Cele două sportive s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA. Irina a învins-o pe sportiva din Georgia, anul acesta, în cadrul turneului de la Madrid, scor 6-2, 6-4.
Dacă se va califica turul doi, Irina Begu o va înfrunta pe învingătoarea partidei dintre Martina Trevisan (27 WTA) și Elisabetta Cocciaretto (117 WTA).
Simona Halep (19 WTA) a avut un parcurs excelent în cadrul turneului de la Bad Homburg. În mod surprinzător, marea noastră campioană s-a retras înaintea meciului cu Bianca Andreescu din semifinalele competiției. Simona a acuzat o accidentare la gât și nu a dorit să riște ceva mai grav înaintea turneului de la Wimbledon.
În cursul zilei de vineri, Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur de la Wimbledon, competiție ce se va desfășura în perioada 27 iunie – 10 iulie 2022. Constănțeanca o va înfrunta pe Karolina Muchova (82 WTA). Cele două sportive nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul mondial.
Anul trecut a fost extrem de prolific pentru Muchova. Cehoaica a ajuns până în semifinalele de la Australian Open, dar şi în sferturile de finală de la Wimbledon. În plus, Muchova a ajuns până pe locul 19 WTA, cea mai bună clasare din carieră.
Karolina Muchova a ratat startul sezonului 2022 şi a absentat astfel de la Australian Open. La Roland Garros a ajuns până în turul 3, dar în rest a avut rezultate modeste. Înaintea turneului de la Wimbledon, Muchova a fost eliminată de Ons Jabeur în primul tur de la Berlin.