Nu, nu este o glumă! Starurile de la PSG, printre care și Neymar sau Mbappe, au participat la botezul a trei gorile. Evenimentul a fost anunțat printr-o postare oficială a clubului de pe Parc des Princes.
O postare mai puțin obișnuită a apărut pe conturile de socializare ale echipei din Paris. Neymar, Mbappe, Angel Di Maria, Sergio Ramos și Correa au anunțat iubitorii de animale că PSG a botezat trei gorile din rezervația Rwanda, Brazilia.
Ziua Mondială a Gorilelor fericite!
Paris Saint-Germain este mândru că face parte din cea de-a 17-a ediție a ceremoniei de numire a gorilelor virtuale #KwitaIzina.Familia Paris Saint-Germain așteaptă cu nerăbdare să viziteze Ruanda în curând și să cunoască bebelușii Nshongore, Ingeri și Mudasumbwa! ?
Fotbaliștii au fost cei care au explicat și alegerea numelor, spre deliciul iubitorilor de animale.
Bună tuturor din Mourao!
Noi avem onoarea să le dăm nume a trei copii de gorile în ceremonia de botezare. Prima gorilă pe care o botezăm este din familia „zibi”. Pentru el am ales numele Ingeri. I-am dat acest nume pentru particularitățile sale și pentru personalitatea lui puternică.
Cel de-al doilea pui de gorilă pe care l-am botezat este din familia „mioza”. Am ales pentru el numele Nshongore care înseamnă eleganță și pentru a evidenția trăsăturile lui superbe de gorilă de munte.
Cel de-al treilea pui de gorilă pe care l-am botezat este din familia „musicality” și l-am botezat Mudasumbwa. Înseamnă excepțional și i se atribuie acestui pui de gorilă pentru puterea sa naturală. Este una dintre speciile cele mai iubite și respectate.
Suntem foarte nerăbdători să-i vizităm cât mai repede. Vizitați Parcul Național Ruanda!”
Clar este faptul că echipa de fotbal din Paris știe să-și facă mereu campanie de PR. Dacă au atras și mai mulți suporteri prin transferul lui Leo Messi, acum câștigă inimile și iubitorilor de animale.
În conferința de presă organizată cu ocazia meciului PSG – Montpellier, de sâmbătă (ora 22:00), Pochettino a oferit noi detalii despre starea de sănătate a starului argentinian. Messi a fost scos de pe teren în meciul cu Lyon, pe motiv că are unele probleme la picior, și a lipsit din confruntarea cu Metz. Oficialii clubului din Paris au anunțat deja că numărul 30 o să fie absent și din următoarea confruntare.
Pe marginea accidentării lui Lionel Messi, presa l-a întrebat pe Mauricio Pochettino despre o posibilă revenire a fotbalistului în meciul cu Manchester City. Toată lumea îl așteaptă pe Messi în teren, însă antrenorul a explicat că este nevoie de mai multă răbdare.
Sperăm că o să poată veni. Trebuie să fim precauți și să vedem evoluția lui din următoarele zile. După cum ați văzut în raportul medical, astăzi a început să alerge. Noi așteptăm să-i vedem evoluția din următoarele zile, sperăm că duminica viitoare o să vă putem spune că evoluția lui este una bună.”, a fost răspunsul lui Pochettino.