Începută duminică în Camerun, ediția 33 a Cupei Africii pe națiuni a fost și este bucuria de început de an a românilor nebuni după fotbal. Când liniștea vacanței de pe cele mai multe stadioane e acoperită doar de larma zvonurilor de transferuri, atunci când cupele europene își trag sufletul iar cele mai multe vestiare sunt goale după Crăciun și Revelion… Cupa Africii!
Ce ne leagă pe noi, românii de această aventură-competiție captivantă proptită într-un ianuarie sterp? Ar fi multe, dar una dintre cele mai tari povești, adevărate!, e puțin cunoscută: doi români s-au luptat pentru trofeul Cupei Africii în ce avea să rămână până azi o partidă unicat pentru interacțiunea fotbalului nostru cu cel al lui Salah și Aubameyang! Iar singurul trofeu din istorie pentru Maroc a fost cucerit de unul dintre cei doi români!
Cupa Africii pe Națiuni a debutat în 1957 iar ultimele decenii au transformat competiția într-un amestec strălucitor pentru fani. Regăsim vedete de primă mână din ligile mari ale Europei, reprezentative exotice care produc uneori momente hilare, galerii inedite, orgolii uriașe.
În ediția care se desfășoară luna aceasta, programată inițial în 2021 și amânată de pandemie, tresărim la numele lui Mario Marinică, director tehnic și selecționer interimar pentru Malawi, apoi la Chamed de la Gaz Metan care joacă pentru Insulele Comore și Fofana (CFR Cluj) care îmbracă tricoul Mauritaniei. Ar mai fi sudanezul Yassin Hamed, fost internațional de juniori al României, născut în Ardeal.
Dar pe când competiția nu avea încă aura globală de azi, românii au avut o prezență consistentă și decisivă. Și pentru că e o poveste atipică, să o începem brusc, prin numele eroilor: Virgil Mărdărescu și Petre Moldoveanu. Și să ne întoarcem în… 1976!
Mai exact pe 14 martie, pe stadionul Adhis Ababa din Etiopia, unde peste 30.000 de suporteri așteaptă începutul meciului care va decide cine va ridica trofeul de campioană continentală: Guineea sau Maroc?
Pe banca Marocului este bucureșteanul Virgil Mărdărescu. Pe banca Guineei, bucureșteanul Petre Moldoveanu!
Fost jucător la Flacăra București în anii ’40, Virgil Mărdărescu are la momentul finalei 55 de ani. A pregătit în țară pe Dinamo Brașov, apoi Dinamo Cluj, U Cluj, Jiul Petroșani, Știința Craiova, Gloria Bistrița, Dinamo Bacău, FC Argeș, Farul Constanța și Poli Iași! Reușind să joace cu Argeșul o finală de Cupa României în 1965 și să promoveze cu Poli în prima ligă în 1973. Între acestea, a antrenat și naționala B a României, pentru scurtă vreme.
În 1974, cu doi ani înaintea marii finale, primește postul de selecționer al… Marocului! Mutarea trebuie înțeleasă în contextul relațiilor diplomatice ale României comuniste care au însemnat și un schimb de tehnicieni cu țările africane și arabe în acele decenii.
Mărdărescu devine al patrulea selecționer străind din istoria naționalei marocane, participantă în premieră la un Mondial la ediția mexicană din 1970. La Cupa Africii, se calificase la turneul final doar o dată, în 1972. Misiunea lui Mărdărescu nu era tocmai ușoară.
Dar românul face treabă bună și califică Maroc la turneul final 1976 după trei tururi preliminare, fiecare în dublă manșă. Ultimul duel, cu Ghana, 2-0 și 0-2, calificare la lovituri de departajare pentru nord-africani!
Între cele 8 echipe de la turneul final se află și Guineea lui… Petre Moldoveanu! Fost fotbalist, jucase pentru Sportul Studențesc inițial dar avea să se consacre la CCA București, fiind pe teren și în primul derby din istorie cu Dinamo, disputat în 1948! Cu militarii avea să câștige trei titluri de campion ale României și 4 Cupe. Atacant cu performanțe foarte bune, a îmbrăcat chiar și tricoul naționalei, în cinci partide.
Ca antrenor, începe în 1966 la Progresul București, apoi merge la CSM Suceava. În același an 1974 când Mărdărescu devine selecționerul Marocului, am menționat contextul, și Moldoveanu devine antrenor în Africa. Mai exact în Guineea, la echipa nr. 1 a țării, FC Hafia. Și treaba merge excelent: trei titluri consecutive de campion național, dar mai ales Cupa Campionilor Africii în 1975!
E și motivul pentru care i se propune să devină, în paralel, selecționer al Guineei pentru o generație extraordinară, care îl includea pe Cherif Souleymane, singurul fotbalist din Guineea care a primit până azi titlul de jucătorul african al anului (1972).
Etiopia e gazdă a Cupei Africii 1976, iar Zairul (RD Congo de azi) e campioana en-titre. Cele 8 echipe finaliste sunt împărțite în două grupe, se joacă fiecare cu fiecare iar primele două clasate formează ulterior grupa pentru trofeu, unde se joacă iar fiecare cu fiecare! Format inedit!
Marocul lui Mărdărescu începe ezitant, 2-2 cu Sudan, dar învinge apoi deținătoarea trofeului, 1-0 cu Zair, și bate inclusiv Nigeria, 3-1. Și își câștigă grupa. Performanță identică pentru Guineea lui Moldoveanu! 1-1 cu Egipt, 2-1 cu gazdele din Etiopia și același scor cu Uganda. Cele două merg în grupa pentru trofeu.
Prima rundă. Marocul învinge Egipt iar Guineea reușește doar o remiză cu Nigeria. Avantaj de un punct pentru Mărdărescu, victoria primea în acei ani doar 2 puncte! În runda a doua, victorie pentru ambele selecționate cu români pe bancă. Meciul pentru trofeu va fi, așadar, meciul direct!
Cei 30.000 de oameni de pe stadionul etiopian știu calculele. Dacă bate Guineea, Petre Moldoveanu e campionul Africii. Orice alt rezultat înseamnă titlul în Maroc. Ar fi premieră pentru oricare dintre țări!
Iar la pauză, prin golul marcat în minutul 33 de vedeta all-time Cherif Souleymane pe care am prezentat-o, conduce Guineea! Vine trofeul la Conakry? Cu doar patru minute înainte de final, Baba marchează pentru Maroc și smulge remiza necesară. Virgil Mărdărescu ridică trofeul pentru Maroc! Avea să rămână singurul de acest fel până azi pentru marocani!
Doi ani continuă Mărdărescu pe banca africanilor. După 1978, când încheie aventura marocană, va ajunge în SUA. Și va mai antrena la nivel profesionist doar pentru o scurtă vreme, în 1980, pe New York United. Fiul său, Mircea Gil Mărdărescu, a jucat în țară pentru Poli Iași iar apoi a fost coechipier cu marele Pele la New York Cosmos! Azi e stabilit în California, acolo unde tatăl său s-a stins în 2003, la 81 de ani.
Petre Moldoveanu mai rămâne un an în Guineea, dar doar pe banca celor de la FC Hafia. Apoi preia U Cluj și Progresul București, cu ambele promovând în prima ligă din țară. În 2005 se stinge, la 80 de ani, în București.