Oficial. Universitatea Craiova a anunțat primul transfer din această iarnă, un fotbalist care a jucat în preliminariile EURO 2024

Sorin Barbu 28.12.2023, 10:20
Oficial. Universitatea Craiova a anunțat primul transfer din această iarnă, un fotbalist care a jucat în preliminariile EURO 2024

Universitatea Craiova a făcut primul transfer din această iarnă. Clubul condus de Mihai Rotaru a anunțat transferul fundașului dreapta Pyry Soiri, un fotbalist finlandez care a jucat cinci meciuri în preliminariile Campionatului European de Fotbal.

Pyry Soiri a semnat cu Universitatea Craiova. Transferul a fost anunțat oficial

Universitatea Craiova nu a renunțat la gândul de lupta pentru titlu, deși se află la zece puncte de primul loc ocupat de FCSB. Oltenii au anunțat primul transfer din această iarnă, un jucător pe care antrenorul Ivaylo Petev și l-a dorit foarte tare. Internaționalul finlandez Pyry Soiri a semnat un contract pe doi ani și jumătate și a fost prezentat oficial. Jucătorul are 29 de ani și ultima oară a fost sub contract HJK Helsinki (campioana Finlandei), unde a marcat trei goluri în 39 de partide, în care a oferit și patru pase decisive.

Pyry Soiri a jucat în cinci partide din preliminariile Campionatului European de Fotbal și are 43 de prezențe în națională. Valoarea lui pe site-urile de specialitate este de 400.000 de euro.

„OFICIAL | Primul transfer al iernii!

Universitatea Craiova mută pe tabla de șah a perioadei de mercato și transferă un internațional finlandez care a evoluat ultima oară la HJK Helsinki.

Pyry Soiri a semnat cu Știința un contract valabil pe 2 ani și jumătate, va purta tricoul cu numărul 18 și va intra sub comanda lui Ivaylo Petev din debutul cantonamentului.

Noul nostru fotbalist cu 43 de prezențe în Naționala Finlandei va întări postul de fundaș dreapta, dar poate evolua și în cele două flancuri ale atacului.

Mult succes în tricoul alb-albastru, Pyry!”, au anunțat reprezentanții Universității Craiova pe pagina de Facebook oficială a clubului.

Citește și: Transferurile iernii în SuperLiga României

Florin Prunea (55 de ani) a declarat că este încântat de transferul lui Pyry Soiri. „E un jucător pe care îl bagi și joacă din prima, nu are nevoie de perioadă de adaptare. Eu zic că e transferul numărul 1 făcut în această iarnă”, a declarat fostul portar al Generației de Aurd, la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622