Fanii lui Liverpool pot desface liniștiți șampania, deoarece Mohamed Salah a primit de și-a dorit din partea conducerii și a dat cu pixul pe noul contract. Egipteanul de 30 de ani va rămâne pe Anfield cel puțin până în vara anului 2025, potrivit noii înțelegeri dintre el și „cormorani”.
Așteptarea a luat sfârșit pentru toți fanii lui Liverpool din întreaga lume, după ce Mohamed Salah a primit de și-a dorit și a dat cu pixul pe noul contract.
Egipteanul de 30 de ani intrase în ultimul an de contract și ar fi devenit disponibil la un preț accesibil pentru celelalte echipe de top de pe continent. De asemenea, din iarnă ar fi putut începe să negocieze un transfer din postura de jucător liber, mutare care ar fi urmat să se realizeze la finalul sezonului 2022 – 2023.
Nu mai este cazul, deoarece Liverpool a cedat presiunii făcute de Salah și i-a îndeplinit jucătorului toate dorințele.
Mohamed Salah a semnat un nou contract cu echipa de pe Anfield, până la data de 30 iunie 2025. Mutarea a fost deja oficializată, iar Salah a oferit și o primă reacție pentru site-ul oficial al „cormoranilor”:
Mă simt foarte bine și sunt entuziasmat că pot câștiga alte trofee cu acest club. E o zi fericită pentru toată lumea A durat ceva să prelungesc, dar acum totul s-a rezolvat și rămâne doar să ne concentrăm pe ce urmează pentru club.
Cred că în ultimii cinci sau șase ani echipa a fost pe o pantă ascendentă. Stagiunea trecută am fost aproape să câștigăm patru trofee, însă, din păcate, în ultima săptămână a sezonului am pierdut două trofee.
Cred că suntem capabili să câștigăm toate trofeele puse în joc sezonul viitor. Au venit și jucători noi. Trebuie doar să continuăm să muncim din greu, să avem o viziune bună, să fim pozitivi și să atacăm titlurile”, a transmis Salah, potrivit liverpoolfc.com.
Potrivit vechii înțelegeri dintre Salah și Liverpool, egipteanul era răsplătit cu un salariu de 230.000 de euro săptămânal. Însă, în urma noului acord semnat, veniturile lui Salah aproape că se vor dubla.
Potrivit publicației The Times, Salah urmează să încaseze 400.000 de euro pe săptămână. Este unul dintre cele mai mari salarii din Premier League și cel mai mare din istoria clubului Liverpool.
Totuși, Mohamed Salah a contribuit din plin la reușitele „cormoranilor” din ultimii ani. El a fost cumpărat în iulie 2017, în schimbul a 42.000.000 de euro, de la AS Roma.
În 254 de meciuri jucate, Salah a marcat 156 de goluri și a oferit 63 de pase decisive. Printre trofeele pe care le-a cucerit alături de Liverpool se regăsesc Liga Campionilor, Premier League, Cupa Angliei, Cupa Ligii, Supercupa Europei și Mondialul Cluburilor.
Cota de piață a lui Mohamed Salah este de 90.000.000 de euro, conform Transfermarkt.
VIDEO. Toate golurile marcate de Salah în sezonul 2021 – 2022: