Continuă problemele pentru Roger Federer. “Medicii nu mă lasă” Ce anunț a făcut despre revenirea pe teren

Moldoveanu Camelia 02.02.2022, 22:45
Continuă problemele pentru Roger Federer. “Medicii nu mă lasă” Ce anunț a făcut despre revenirea pe teren

Roger Federer a oferit noi detalii despre actuala lui stare de sănătate. După ce a suferit trei operații complicate, elvețianul are noi interdicții din partea medicilor. Veștile sunt unele îngrijorătoare.

Vești îngrijorătoare. Roger Federer are interdicție de la medici

Roger Federer a privit de acasă cum el și Djokovic au fost depășiți de Rafael Nadal. Cel din urmă a obținut cel de-al 21-lea Grand Slam din carieră, ceilalți doi având fiecare câte 20. Elvețianul speră să revină în tenis, la cel mai înalt nivel, asta după ce a suferit trei intervenții chirurgicale.

Momentan, Federer nu știe exact când o să poată reveni pe teren. Cert este faptul că anul acest Ronald Garros iese din calculele lui, ba chiar poate rata și turneul lui preferat, Wimbledon. Elvețianul a mărturisit că momentan nu are voie să alerge.

Următoarele luni vor fi foarte interesante şi importante pentru mine. Cred că voi avea o idee mult mai bună în aprilie, voi şti unde este corpul meu.

Nu pot alerga încă. Nu pot face starturi sau opriri bruşte. Sperăm că pot începe în câteva săptămâni şi apoi vom vedea cum răspunde organismul. Sunt foarte motivat. Mâine (miercuri), reiau munca în sală. Muncesc cât îmi este permis. Chiar dacă totul merge încet, acestea sunt momente bune. Aş vrea să fac mai mult, dar medicii nu mă lasă”, a explicat Federer într-un interviu, potrivit lequipe.fr.

Mesaj pentru Nadal: „Ești o inspirație pentru mine”

Rafael Nadal a fost condus cu 2-0 la seturi, dar a revenit fabulos în stilul său caracteristic și s-a impus în cele din urmă cu scorul de 2-6, 6-7 (2), 6-4, 6-4, 7-5, după 5 ore și 28 de minute de joc. Astfel, sportivul iberic a devenit primul din istorie care ajunge la 21 de trofee de Grand Slam câștigate în carieră.

Roger Federer nu a ratat ocazia și l-a felicitat pe marele său rival. Elvețianul s-a declarat onor că face parte din aceeași eră cu jucătorul de tenis din Spania.

Către prietenul și marele meu rival, Rafael Nadal. Te felicit din inimă pentru că ai devenit primul jucător care a câștigat 21 de titluri de Grand Slam. În urmă cu câteva luni, glumeam împreună despre cum este să fii în cârje. Incredibil. Un campion nu trebuie subestimat niciodată. Nici etica ta de muncă nu trebuie subestimată.

Dedicarea și spiritul tău de luptător sunt o inspirație pentru mine și pentru mulți alții din lume. Sunt mândru că am împărțit această eră cu tine și sunt onorat să joc un rol în a te face să obții mai multe lucruri, așa cum și tu ai făcut pentru mine în ultimii 18 ani. Sunt sigur că mai ai multe obiective de îndeplinit, dar deocamdată bucură-te de acesta”, a transmis Roger Federer pe Instagram.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622