Roger Federer și-a anunțat revenirea pe teren, asta după ce nu mai jucat din vara anului trecut, de la Wimbledon. Elvețianul a fost atunci învins în sferturile de finală de către Hubert Hurkacz, iar mai apoi s-a operat de trei ori la genunchiul drept.
Cu toate că s-a speculat în nenumărate rânduri că fostul lider ATP ar urma să-și încheie cariera, asta după ce a suferit trei operații chirurgicale la același genunchi, iar în urmă cu câteva luni nu putea alerga, se pare că recuperarea decurge destul de bine.
Mai mult Roger Federer a anunțat că obiectivul său este să revină pe teren la Laver Cup (23-25 septembrie), dar și să participe la Base, turneu care are loc în perioada 24 – 30 octombrie. Acest lucru înseamnă că Roger Federer nu o să fie prezent la Wimbledon, dar nici la US Open.
Obiectivul meu este să mă întorc să joc cu ocazia Laver Cup și a turneului de la Basel.
Am știut de la început că va fi un drum lung, că recuperarea va fi lentă, dar nu pot decât să am răbdare. Sunt foarte activ: Merg la sală de cinci sau șase ori pe săptămână, chiar dacă joc foarte puțin tenis, mai ales cu copiii mei.
Voi reveni cu siguranță, nu știu cum și unde, dar mă voi întoarce. Sunt curios să înțeleg ce se va întâmpla, dar sunt încrezător. Următoarele trei sau patru luni vor fi fundamentale pentru a-mi defini viitorul”, a declarat Roger Federer, potrivit SRF Sport.
Organizatorii celui de-al treilea Grand Slam al anului au decis ca jucătorii de tenis ruși și bieloruși să fie interziși. În replică, ATP a decis să retragă punctele acumulate anul trecut, dar și anul acesta, după terminarea turneului.
Inițial s-a crezut că este vorba doar despre o amenințarea, însă listele cu posibilii participanți de la Wimbledon nu includ și sportivi ruși și bieloruși. Astfel, cine a participat anul trecut la cel de-al treilea Grand Slam al anului o să rămână fără punctele acumulate, iar participanții de anul acesta nu o să obțină, practic, niciun punct.
Și asta nu este tot! Roger Federer ratează Wimbledon după ce s-a operat iar la genunchi la finalul anului trecut. Cu toate că se clasează pe locul 47 în clasamentul mondial, jucătorul de tenis din Elveția nu se află pe lista celor de la Wimbledon. Mai mult, el este „șters” din clasamentul ATP din cauza absenței de un an de pe teren, o măsură în premieră.
Roger Federer lipsește de la Wimbledon după 23 de ani, prima evoluție a sa pe iarba de la All England Club a avut loc în 1999. Acesta nu a participat la niciun turneu în 2022. Federer nu a mai câștigat un titlu din 2017.