Meciurile de calificare de la Australian Open au început. Reprezentanții României se luptă pentru un loc pe tabloul principal al primului Grand Slam al anului. Marți noapte, Gabriela Lee va avea o misiune grea în fața jucătoarei spaniole Rebeka Masarova.
Australian Open 2023 se va desfășura în perioada 16 – 29 ianuarie. Reprezentanții României se luptă în tururile de calificare pentru un loc pe tabloul principal al primului Grand Slam al anului.
Luni, Gabriela Ruse (25 ani, 112 WTA) a învins-o pe Seone Mendez (23 ani, 371 WTA), cu 6-1, 3-6, 6-1, în primul tur de calificare. Alexandra Cadanţu-Ignatik (32 ani, 171 WTA) a obținut și ea o victorie categorică în primul tur. Românca a trecut de Carole Monnet (21 ani, 208 WTA) cu scorul de 6-2, 6-0.
Irina Bara (27 ani, 173 WTA) a fost învinsă de franţuzoaica Leolia Jeanjean (27 ani, 109 WTA), scor 7-6 (5), 1-6, 7-6 (7). Nicholas David Ionel (20 ani, 229 ATP), a pierdut în fața lui Jurij Rodionov (23 ani, 122 ATP), cu 6-7, 4-6. Nicholas era singurul reprezentant al României în competiția masculină.
Marți, o singură sportivă din România va juca în primul tur de calificare de la Australian Open. Gabriela Lee (27 ani, 198 WTA) o va înfrunta pe Rebeka Masarova (23 de ani, 94 WTA). Partida va începe la ora 01:00. Românca va avea o misiunea grea având în vedere că Masarova este într-o formă excelentă. Aceasta a jucat săptămâna trecută în finala de la Auckland.
Fiind suspendată temporar din tenis, Simona Halep nu a putut participa la primele turnee ale acestui an, la Adelaide și Auckland. În aceste condiții, marea noastră campioană nu și-a putut apăra punctele cucerite anul trecut la cele două competiții.
În cursul zilei de luni, 9 ianuarie, WTA a publicat clasamantul mondial actualizat. Cum era de așteptat, Simona a coborât două poziții, acum ocupând locul 12. În mod paradoxal, marea noastră campioană a revenit însă pe locul 10 în ierrahia ”live” a acestei săptămâni. Această situație a fost posibilă deoarece Madison Keys și Paula Badosa, jucătoare aflate în fața Simonei, au suferit depunctări datorită rezultatelor obținute anul trecut la Adelaide, respectiv Sydney.
Simona Halep a rămas cu 2.381 de puncte și are șanse foarte mici să rămână pe locul 10 în ierarhia ”live” de la finalul acestei săptămâni. În spatele româncei se află Danielle Collins (2.343 de puncte) și Belinda Bencic (2.320 de puncte), sportive care joacă în cadrul turneului de la Adelaide.
1. Iga Swiatek 11.025 puncte
2. On s Jabeur 5.180
3. Jessica Pegula 5.000
4. Caroline Garcia 4.415
5. Aryna Sabalenka 4.340
6. Maria Sakkari 3.921
7. Coco Gauff 3.871
8. Daria Kasatkina 3.380
9. Veronika Kudernetova 2.715
10. Madison Keys 2.597
Simona Halep nu va evolua în nicio competiție pentru cel puțin câteva luni de acum înainte, măcar până se va da un verdict în scandalul de dopaj. Asta în scenariul fericit, în cazul în care verdictul va fi unul favorabil. Așadar, este clar că ea va mai rata multe alte turnee, inclusiv pe cele de Grand Slam, de la Australian Open și, foarte probabil, Roland Garros și poate chiar și Wimbledon.
În acest context, este doar o chestiune de timp până când sportiva din Constanța va ieși și din top 20 WTA. Și poate chiar și din top 30. Distanțele dintre jucătoare, în ceea ce privește punctajul, sunt destul de mici în acest moment. Astfel, în scurt timp s-ar putea ca Simona Halep să nu mai fie nici cea mai bine clasată jucătoare din România în circuitul WTA. Ea ar putea fi „detronată” de Irina Begu, cea care a urcat deja pe locul 28.