Turneul Australian Open 2022 este în pericol din cauza noilor restricții împotriva Covid-19. Organizatorii nu vor să primească sportive nevaccinate, însă nici cele vaccinate nu se știe dacă o să poată participa. Simona Halep este printre cei imunizate și așteaptă un răspuns din partea oficialilor WTA.
Autoritățile din statul Victoria, stat din care face parte și Melbourne, a emis un mandat prin care impune vaccinarea a cel puțin 1,25 milioane de persoane până la sfârșitul lunii noiembrie. Din păcate, printre cei care refuză vaccinul sunt și sportivi, iar autoritățile de la Antipozi au anunțat că turneul nu o să aibă loc din cauza numărului mare de nevaccinați de pe tabloul principal, potrivit UbiTennis.
Cu toate că Simona Halep este imunizată și își dorește să se vaccineze și cu doza a treia, s-ar putea să nu se țină competiția. În luna decembrie, atunci când au loc și calificările la Australian Open, o să se stabilească regulile de participare. Turneul feminin de calificare nu o să aibă loc Australia, ci în Dubai. Iar calificările masculine în Abu Dhabi.
Mai mult WTA a încercat să determine sportivii să se vaccineze informându-i că 59% dintre ei s-au imunizat cu ambele doze. Astfel, potrivit Marca, se speră ca tenismenii să-și administreze cel puțin cele două doze pentru a putea participa la competițiile viitoare. Australian Open se desfășoară în mod tradițional în prima lună a fiecărui an. Noua ediție a competiției de tenis este programată în perioada 17-30 ianuarie 2022.
Tot la întoarcerea de la Indian Wells, numărul 17 WTA s-a arătat încântată de colaborarea cu Adrian Marcu, actualul său antrenor. Mai mult, Campioana României a anunțat că își dorește să facă mai des echipă la dublu cu Gabriela Ruse.
Cu toate că ar fi trebuit să ajungă direct la Moscova, Simo a ales să facă o oprire în România pentru a se antrena. Din cauza spațiilor puține de antrenament existente în capitala Rusiei, dar și din cauza restricțiilor impuse de Covid-19, Campioana României și-a amânat zborul către următoarea competiție cu două zile.
(n.r. Gabi Ruse spunea că și-a îndeplinit un vis făcând echipă la dublu cu Simona Halep) Mă bucur să aud acest lucru, a fost frumos, chiar ne-am simțit bine și sper să mai jucăm împreună și să câștigăm mai multe meciuri.
(n.r. Cum e să lucrezi cu Adrian Marcu?) Foarte bine, chiar mi-a plăcut foarte mult la acest turneu, este o atmosferă plăcută, un om deosebit și mă simt bine cu el.
La Moscova e greu cu antrenamentul, sunt două terenuri, două săli și nu este comod, mai ales cu restricțiile de acum. Am preferat să vin acasă și să plec peste două zile.
Am avut destul timp liber anul acesta, mă bucur că sunt aptă să joc și, da, voi juca la Moscova și la Cluj.”, a declarat Halep.