Simona Halep are parte de o susţinere puternică din partea persoanelor apropiate şi nu numai care cred în corectitudinea româncei.
După ce a fost depistată pozitiv la Roxadustat şi se confruntă şi cu suspiciuni în privinţa paşaportului său biologic, sportiva de 31 de ani a ratat deja prima jumătate a sezonului 2023.
Şi totodată participarea la primele două grand slamuri ale anului, Australian Open şi Roland Garros. Absenţa de pe zgura pariziană cu siguranţă că o doare cel mai mult pe constănţeancă. având în vedere că la Paris a avut parte de cele mai importante succese ale carierei în turneele majore.
Halep a jucat 3 finale şi a câştigat una, în 2018, împotriva lui Sloane Stephens. Suspendată provizoriu încă din luna octombrie a anului trecut, Simona aşteaptă să fie audiată de tribunalul independent care judecă speţa sa. Însă, ITIA a amânat din nou înfăţişarea programată ultima oară pentru 28 mai.
Patrick Mouratoglou nu s-a dezis nicio clipă de Simona Halep în ciuda problemelor cu care se confruntă fostul lider mondial. Francezul care o antrenează pe fosta campioană de la Wimbledon şi Roland Garros din 2022 îi va rămâne alături până la soluţionarea cazului.
„Sigur, în primul rând pentru că avem o relație incredibilă, iar în al doilea rând atunci când oamenii au probleme eu nu-i părăsesc. Așa că voi fi acolo”, au fost cuvintele lui Mouratoglou, citat de Hotnews.
Simona Halep a ieşit şi ea la atac recent acuzând un complot care o vizează. În contextul în care nu îşi poate pleda nevinovăţia în faţa magistraţilor. Ea explică depistarea sa pozitivă prin contaminarea unuia dintre suplimentele sale alimentare. Pe care l-ar fi ingerat pe perioada şederii în Statele Unite în vederea participării la US Open.