Senatul României a respins proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării Certificatului verde la locul de muncă. Decizia are efecte și asupra jucătorilor și angajaților din sportul românesc.
Senatul a respins, miercuri, cu 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”, proiectul care prevedea obligativitatea Certificatului verde pentru angajații de la Stat și de la privat.
Pentru adoptare, fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. Proiectul merge la Camera Deputaților, care e cameră decizională. Potrivit măsurilor cerute, contractele celor care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile. După 30 de zile contractul de muncă poate fi desfăcut.
În cazul în care ar fi trecut de Senat, măsura ar fi putut crea probleme mari în Liga 1. Ionel Dănciulescu susține că LPF și FRF ar trebui să fie mult mai drastice în ceea ce privește măsurile de prevenție. „Danciu-gol” susține că aceștia nu ar trebui lăsați să intre pe teren. Și dă în acest sens și un exemplu celebru din NBA.
„Liga și Federația ar fi trebuit să facă o chestie de genul celei care s-a întâmplat în NBA. Kyrie Irving de la Brooklyn avea contract de 31 de milioane pe an și ar fi pierdut banii aceștia dacă nu s-ar fi vaccinat. S-a vaccinat până la urmă pentru a putea juca.
Rămăsese singurul jucător din NBA care nu era vaccinat. Nu putea să joace în New York. Ar fi pierdut foarte mulți bani. Aș fi vrut să se întâmple în fotbalul românesc ce s-a întâmplat și în NBA. Nu te vaccinezi, nu joci. Punct”, a spus Dănciulescu la Digi Sport.
Unul dintre cei care au ridicat tonul împotriva măsurilor luate de autorități este Dumitru Costin. Șeful Blocului Național Sindical, dar și cel care conduce AFAN, nu susține închiderea stadioanelor.
Cei care au decis să închidă porțile stadioanelor sunt niște idioți. cei care au decis așa sunt niște cretini! Au depășit orice limită cu această măsură!
Cum să interzici prezența măcar a vaccinaților într-o proporție să zicem de 30 la sută? Eu nu pot să înțeleg cum se iau aceste măsuri. Ei nu s-au consultat cu nimeni de specialitate, au decis așa, de la sine putere, gata, închidem stadioanele, închidem sălile.
N-au nicio consecvență, nicio continuitate în măsuri, nicio coerență, după care se miră de ce populația nu se vaccinează și nu dă curs mesajelor venite din partea unei autorități.
Dumitru Costin, președinte AFAN