După ce a ratat prezenţa la US Open 2022 pentru că nu era vaccinat împotriva Covid-19, liderul clasamentului mondial din circuitul ATP, Novak Djokovic, nu va putea fi prezent nici la turneul de la Indian Wells.
Fără certificat de vaccinare, tenismenul sârb nu are drept de a intra pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, iar absenţa sa a fost deja confirmată de către organizatorii Mastersului de 1000 de puncte de la Indian Wells. „Novak Djokovic a declarat forfait”, au informat scurt organizatorii turneului din California.
Chiar dacă „Nole” a solicitat o dispensă din partea autorităţilor de peste Ocean, acestea au declinat cererea sârbului. Djokovic, deţinător a nu mai puţin de 22 de trofee de Grand Slam, declarase încă dinainte că se va retrage de pe tabloul principal de la Indian Wells, în cazul în care nu va primi un răspuns favorabil din partea autorităţilor americane. În locul acestuia, la tragerea la sorţi a tabloului va fi inclus georgianul Nikoloz Basilaşvili.
„Dacă mi se va refuza accesul în SUA, atunci bineînţeles că mă voi retrage de la Indian Wells, înainte de tragerea la sorţi a tabloului”, a spus, pe un ton amar, sportivul în vârstă de 35 de ani.
În demersul său de a lua parte la importanta competiţie din California, Djokovic a fost susţinut atât de către Federaţia Americană de Tenis, cât şi de către organizatorii ultimului turneu de Mare Şlem al anului, US Open.
Sârbul este, în aceste condiţii, în mare pericol de a rata participarea şi la cealaltă mare competiţie a primăverii din SUA, de la Miami, care se va desfăşura în perioada 21 martie – 2 aprilie. Cu toate acestea, Djokovic a declarat în repetate rânduri că nu are de gând să se vaccineze.
„Personal, mă opun vaccinării şi nu aş vrea să fiu forţat de cineva să fac un vaccin pentru a putea călători. Am propriile mele gânduri în această privinţă şi nu ştiu dacă aceste gânduri se vor schimba la un moment dat” a dezvăluit, încă din primăvara lui 2020, liderul mondial.
Conform unui comunicat emis de Agenţia de securitate a transporturilor din SUA, decizia autorităţilor de a interzice accesul în ţară al persoanelor străine nevaccinate va rămâne în vigoare cel puţin până la jumătatea lunii aprilie.
Deşi a fost învins în semifinala turneului de la Dubai, de rusul Daniil Medvedev, Djokovic continuă să se afle în fruntea clasamentului mondial ATP. Sârbul are un avantaj de 380 de puncte în faţa tinerei speranţe a tenisului spaniol, Carlos Alcaraz.