7. O cifră magică pentru toți fanii Stelei. La 35 de ani și două luni distanță de la cel mai important rezultat al fotbalului românesc din istorie, actuala echipă a Clubului Sportiv al Armatei inaugurează noua arenă din Bulevardul Ghencea. Conducerea clubului și suporterii au pus la punct toate detaliile evenimentului din această seară, care se anunță grandios.
Min. 90+5: Fluier final! Steaua se impune cu 6-0!
Min. 90+4: GOOOLLL Steaua! Neacșu mai înscrie o dată, cu un șut cu stângul, la colțul lung!
Min. 87: GOOOLLL Steaua! Neacșu punctează și el din lovitură de la 11 metri.
Min. 76: GOOOLLL Steaua! Cezar Mihalache își trece și el numele pe tabela de marcaj!
Min. 61: GOOOLLL Steaua! Dragoș Huiban marchează și el, din lovitură de la 11 metri.
Min. 52: GOOOLLL Steaua! Același Remus Chipirliu înscrie, simplu, cu poarta goală, din cinci metri
Min. 50: GOOOLLL Steaua! Remus Chipirliu deschide scorul cu un șut la colțul lung.
Min. 46: A început repriza secundă!
Min. 45+3: Pauză în Ghencea!
Min. 1: A început partida dintre Steaua și OFK Belgrad!
UPDATE, ORA 19:21 – A fost retras oficial tricoul cu numărul 7, purtat în trecut de Marius Lăcătuș!
UPDATE, ORA 19:20 – Cele două loturi au fost prezentate și meciul stă să înceapă din minut în minut! Sud Steaua a afisat o coregrafie 3D. „1947”, anul înființării clubului, pe fondul steagurilor roș-albastre. Mesajul afișat a fost „Citius, Altius, Fortius. La partida asista peste 15.000 de oameni.
UPDATE, ORA 18:45 – Războiul dintre Steaua și FCSB este departe de a se fi terminat! Zvonurile din ultimele zile pare să se adeverească – suporterii celor de la FCSB și-au anunțat prezența la meciul Steaua – OFK Belgrad, de pe noua arenă din Ghencea. Obiectivul este unul clar – transmiterea unui mesaj, folosindu-se de scandări și bannere. Ar fi vorba de Sectorul 104 al Peluzei Nord.
UPDATE, ORA 18:30 – Ilie Năstase, în uniformă militară, și-a făcut apariția la stadion. Acesta s-a întâlnit cu Victor Pițurcă.
UPDATE, ORA 18:20 – A fost inaugurată „Sala Sevilla”. Gloriile clubului au fost prezente în sala dedicată lor. Alături de foștii jucători a fost prezent și Ministrul Aparării Naționale, Nicolae Ciucă.
UPDATE, ORA 18:oo – Câțiva suporteri sârbi au venit la meci să-și încurajeze favoriții!
UPDATE, ORA 17:45 – Jucătorii Stelei au ieșit la inspectarea gazonului!
UPDATE, ORA 17:20 – Primele imagini de pe noul stadion Ghencea. Suporterii încep să-și facă apariția!
UPDATE, ORA 16:30 – Steliștii au anunțat echipa de start:
Bălbărău – Călințaru, Wallace, Bactăr, Oroian – Bărbulescu, Enceanu, E.Pacionel, Zaharia – Chipirliu, Buhăescu.
Rezerve: Iancu – Răsda, Neacșu, Morariu, Huiban, Băjenaru, A. Ilie, Mihăiescu, Gherghiceanu.
UPDATE, ORA 15:30 – Steaua și-a prezentat echipamentul pe care îl va folosi în această seară, în meciul contra sârbilor de la OFK Belgrad. Lipește numărul 7!
UPDATE, ORA 13:20: Fostele glorii ale Stelei s-au reunit înainte de inaugurarea stadionului din Ghencea. Helmut Duckadam, Marius Lăcătuș și Ladislau Boloni au luat prânzul împreună.
UPDATE, ORA 12:30 – Loturile care se vor înfrunta în meciul din această seară sunt:
CSA Steaua:
Portari: 22. Horia Iancu, 1. Raul Bălbărău
Fundași: 18. George Călințaru, 17. Darius Oroian, 55. Walace Da Silva, 5. Sergiu Bactăr, 89. Ovidiu Morariu, 4. Dean Beța, 13. Adrian Ilie, 14. Robert Neacşu
Mijlocași: 30 Liviu Băjenaru, 6. Mădălin Mihăescu, 8. Valentin Bărbulescu, 15. Paul Haj, 10. Rareș Enceanu, 20. Florin Răsdan, 90. Alexandru Zaharia, 9. Emilian Pacionel, 47. Dragoș Nicolae, 27. Ștefan Pacionel
Atacanți: 77. Remus Chipirliu, 11. Vasile Buhăescu, 11. Dragoș Huiban, 31. Cezar Gherghiceanu.
Antrenor: Daniel Oprița
Antrenori secunzi: Ștefan Nofitovici, Gabriel Boștină.
OFK Belgrad
Portari: 31. Dejan Jeftić, 12. Jovan Milić
Fundași: 4. Vukašin Marić, 2. Damjan Janković, 5. Strahinja Pantić, 8. Miloš Popović, 17.Nemanja Zlatković, 19. Marko Vučić
Mijlocași: 20. Vojislav Nedeljković, 22. Filip Maksić, 10. Nemanja Ratković, 14. Kristijan Radinović, 3. Nikola Ivaniš, 6. Filip Božić, 18. Andrej Đorđev
Atacanți: 24. Jakov Petković, 11. Marko Kilibarda, 21. Mattia Veselji, 7. Mihajlo Mikan, 9. Marko Radman, 13. Petar Simović, 16. Vukašin Preradović, 23. Petar Ugrica
Știre inițială
Reporterii PlaySport.ro vor fi prezenți în tribunele Stadionului Ghencea pentru a vă ține la curent cu tot ce se petrece în această zi specială pentru întreaga suflare roș-albastră. Unul dintre punctele de atracție ale evenimentului este, cu siguranță, retragerea tricoului cu numărul 7. Așa cum PlaySport anunța, în exclusivitate, la începutul săptămânii, tricoul purtat de Marius Lăcătuș va intra direct în Hall of Fame-ul grupării militare.
Potritvit estimărilor făcute de o altă fostă legendă a Stelei, Adrian Bumbescu, în tribunele arenei se vor afla aproximativ 17.000 de oameni, care vor crea o atmosferă incendiară. Se pare că ultrașii au pregătit o coregrafie specială pentru a marca momentul. PlaySport.ro vă oferă informații și imagini în timp real de la eveniment pe parcursul întregii zile.
Începând cu ora 19:15, Steaua va înfrunta OFK Belgrad, echipă ce a fost prezentă și la inaugurarea vechiului stadion situat pe Bulevardul Ghencea.
Conducerea clubului militar a trimis invitații către toți cei care au făcut istorie în tricoul roș-albastru, de-a lungul timpului. De la eroii de la Sevilla și până la cei care au jucat în cele mai importante partide internaționale ale Stelei, toți sunt așteptați să ia loc în tribuna VIP a stadionului.
Regulile de acces pe stadion au fost deja stabilite și publicate pe site-ul clubului
1. Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
2. Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore înaintea începerii meciului;
3. Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării evenimentului);
4. Persoanele care prezintă rezultatul negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înaintea începerii meciului;
5. Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și nu au schema completă de vaccinare, DAR care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.