Ștefan Iovan a avut parte de un incident neplăcut cu un polițist. Omul legii l-a amenințat și i-a adresat cuvinte jignitoare. Fosta glorie a Stelei a fost împiedicat să ajungă la meciul CSA Steaua – OFK Belgrad, scor 6-0.
Fostul mare fotbalist care a condus Steaua în meciul contra Sevilla în 1986, Ștefan Iovan, a ajuns la inaugurarea stadionului Ghencea cu doar cinci minute înainte de începerea meciului. Acesta a fost oprit de un om al legii, iar cuvintele polițistului au lăsat mult de dorit. Iovan a fost jignit și amenințat.
Trage pe dreapta, pe aici se circulă doar terestru. Nu trece nimeni, nu auzi? Nu mă intersează cine eşti şi unde te duci. Poate să te aştepte oricine, ia-o pe acolo că îţi iau carnetul, nu auzi”, i-a transmis agentul de poliţie lui Iovan, folosind de asemenea un limbaj licenţios la adresa legendei Stelei, în momentul în care acesta i-a transmis că este aşteptat de către ministrul Apărării Naţionale la arenă, potrivit agerpres.ro.
Ștefan Iovan a recunoscut că a fost amenințat, însă nu a pomenit nimic despre cuvintele jignitoare care i-au fost adresate. Acesta a încerca să explice că și el trebuie ajungă la stadion, precum galeria, însă nu a fost luat în seamă.
Am avut o problemă cu poliţia, pentru că trecea galeria şi nu mă lăsau să trec. În fine, m-a ameninţat un poliţist că îmi ia carnetul. Nu m-a lăsat să trec, chiar dacă le-am spus cine sunt, le-am arătat biletul, am arătat tot, degeaba”, a spus Iovan, potrivit aceleiași surse.
Conducerea clubului militar a trimis invitații către toți cei care au făcut istorie în tricoul roș-albastru, de-a lungul timpului. De la eroii de la Sevilla și până la cei care au jucat în cele mai importante partide internaționale ale Stelei, toți sunt așteptați să ia loc în tribuna VIP a stadionului.
Vizibil copleșit de emoții, Marius Lăcătuș a spus că le mulțumește celor de la CSA Steaua pentru gestul făcut. În același timp, „Fiara” a subliniat faptul că este conștient de părerile pro și contra. Cu toate acestea, el crede că echipa Armatei și-a asumat riscurile.
Sentimentele sunt amestecate pentru că în momentul în care cei din conducerea clubului, a Ministerului, suporterii, şi-au pus în gând ca la această aniversare festivă să lege şi retragerea numărului 7, eu nu pot decât să le mulţumesc. Sunt sigur că şi-au asumat o responsabilitate foarte mare, deoarece vor fi păreri pro şi contra. Dar sper ca acest lucru să fie un imbold pentru actualii jucători în obţinerea performanţelor foarte bune pe plan intern şi internaţional.
Practic noi suntem din nou acasă. A trecut foarte mult timp de când nu s-a mai ajucat pe acest stadion. Un stadion foarte, foarte frumos. Foarte elegant, sper ca la jocurile Stelei de acasă tribunele să fie aproape pline şi sper ca rezultatele echipei să facă suporterii să se întoarcă acolo unde le e locul, în Ghencea.
Atunci chiar mă durea sufletul când vedeam acele macarale şi vedeam cum cad acele tribune şi cum se dărâmă stadionul”, a declarat Marius Lăcătuș, potrivit telekomsport.ro.