Tupeu marca Simona Halep. Fostul număr 1 mondial a uitat că se află în plin scandal de dopaj

Olteanu Ștefan 14.01.2023, 16:45
Tupeu marca Simona Halep. Fostul număr 1 mondial a uitat că se află în plin scandal de dopaj

Aflată în plin scandal de dopaj, Simona Halep este susținută puternic din toate direcțiile, iar unul dintre cele mai grele nume pe care le are în spate este chiar sponsorul principal, firma de articole sportive Nike.

Nike nu o lasă la greu pe Simona Halep! Ce gest a făcut fostul număr 1 mondial, deși se află în plin scandal de dopaj

Simona Halep, ajutată de echipa ei de avocați, luptă să iasă cu fața curată din scandalul de dopaj în care este implicată, iar românca are șanse mari să își dovedească nevinovăția, având în vedere susținerea uriașă de care are parte.

Încă din primul moment, Simona Halep a avut un mesaj tranșant:

„Începe cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la substanța numită Roxadustat într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea.

De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, fiind total în opoziție cu valorile în care am fost educată. În fața acestei situații nedrepte, mă simt complet confuză și trădată”, scria Simona Halep, pe Instagram.

Mai concis, constănțeanca s-a declarat nevinovată și a asigurat pe toată lumea că va lupta din toate puterile pentru a demonstra acest lucru.

Imediat după șocantul anunț pe care l-a făcut pe 21 octombrie 2022, Simona Halep a beneficiat de o susținere neașteptată din lumea sportului. Antrenori, colege din circuitul de tenis feminin, dar și alte voci importante s-au așezat de partea Simonei în tot acest scandal. Iar poate cel mai important nume pe care Simona l-a avut în spate în tot acest timp a fost sponsorul principal, firma de articole sportive Nike.

Spre exemplu, același sponsor a ales, în 2016, să suspende contractul cu jucătoarea Maria Sharapova, după ce rusoaica a fost prinsă dopată. Ulterior, contractul a intrat din nou în vigoare după ce pedeapsa de 15 luni de suspendare a Sharapovei a expirat.

În cazul Simonei Halep, Nike nu a suspendat contractul de imagine, acest fapt sugerând că renumita firmă susține în totalitate cauza Simonei.

Simona Halep, postare dedicată sponsorilor

Nu doar firma de articole sportive i-a rămas alături Simonei Halep, ci și Wilson, compania care produce rachetele de tenis pe care constănțeanca le folosește.

În semn de apreciere, dar și pentru a evidenția faptul că nu i-au fost suspendate contractele, Simona Halep a postat în cursul zilei de sâmbătă, 14 ianuarie, o fotografie sugestivă pe Instagram.

Îmbrăcată din cap până în picioare în echipamentul pus la dispoziție de sponsor, cu o geantă Nike lângă ea, dar și cu rachetele de tenis la vedere, Simona Halep a fost fotografiată pe o bancă, în timp ce se pregătea de o sesiune de antrenament. Imaginea a fost postată ulterior, sub forma unui Insta Story, pe pagina oficială de Instagram a Simonei.

Simona Halep are sponsorii de partea ei în scandalul de dopaj
Simona Halep are sponsorii de partea ei în scandalul de dopaj

Sprijinul de care beneficiază Simona Halep din partea sponsorilor ar putea întări semnificativ șansele româncei de a fi declarată nevinovată din scandalul de dopaj.

Simona Halep se antrenează la capacitate maximă pentru a reveni pe teren

În ciuda faptului că a fost suspendată provizoriu din tenis, Simona Halep nu a renunțat la antrenamente și s-a pregătit la Complexul Stejarii Contry Club:

„Am văzut-o acum trei zile pe Simona, se antrenează la Stejarii. Acolo îi dau eu voie să se antreneze, pentru că nu trebuie să cer voie la nimeni. Ea de bine de rău e la sală în fiecare zi, dă cu racheta în minge şi mai vrea (n.r. – să joace).

Și are 25-26 de ani… lăsaţi 30 şi… arată de 25 pe teren. Însă săptămânile în care nu joacă se adună şi e periculos şi trist”, a declarat Ion Țiriac despre Simona Halep, într-un interviu pe care l-a acordat în urmă cu câteva zile.

Între timp, Simona Halep a plecat în Emiratele Arabe Unite, la Dubai, unde a început o nouă serie de antrenamente. În cursul zilei de vineri, 13 ianuarie, ea a postat un clip de la o sesiune de pregătire efectuată pe un teren cu o suprafață de tip hard.

Acest lucru dovedește încă o dată optimismul de care dă dovadă Simona Halep, referitor scandalul de dopaj în care e implicată.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622