Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj, iar apelul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne este ultima șansă de a-și salva onoarea și cariera. Jucătoarea a acordat un interviu în care a spus că dacă nu va putea juca tenis până în octombrie 2026 se gândește să se retragă. Situația ei este dezbătută intens în presă și sunt jurnaliști care se întreabă dacă nu cumva vom avea parte de finalul carierei ei.
Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj de Sport Resolutions și se va prezenta, în perioada 7-9 februarie 2024, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, unde va avea loc apelul. Jucătoarea a spus mereu că nu s-a dopat niciodată și a explicat că suplimentul nutritiv pe care l-a consumat a fost contaminat accidental cu Roxadustat.
În ultimul său interviu i-a reproșat lui Patrick Mouratoglou că a dezvăluit destul de târziu, doar după ce a fost suspendată, că suplimentul a fost recomandat și achiziționat de oamenii din academia lui și a spus că dacă nu va putea să joace tenis până în octombrie 2026 se gândește să se retragă. Situația ei a fost analizată de mai mulți jurnaliști importanți, iar în presa din Polonia se vorbește despre un scenariu sumbru.
„Acesta este sfârșitul fostului lider mondial?! Se va retrage Simona Halep? Ea a fost testată pozitiv cu roxadustat la US Open, anul trecut, și a făcut apel împotriva deciziei dictate de ITIA la TAS. Tribunalul de la Lausanne va judeca apelul său în perioada 7-9 februarie”, scrie site-ul sport.radiozet.pl.
29 august 2022 – Simona Halep este eliminată surprinzător de Daria Snigur la US Open 2022.
15 septembrie 2022 – Sportiva anunță că nu va mai juca în restul sezonului, fiind în recuperare, după operația de rinoplastie. Tot în această perioadă a avut loc și divorțul de Toni Iuruc.
7 octombrie 2022 – Simona Halep a primit vestea testului pozitiv, cu Roxadustat.
21 octombrie 2022 – Jucătoarea de tenis anunță că este suspendată provizoriu.
19 mai 2023 – Halep, acuzată de ITIA de a doua încălcare a regulamentului antidoping; nereguli în pașaportul biologic al sportivei.
28-29 iunie 2023 – Simona Halep este audiată de tribunalul independent Sports Resolutions, de la Londra.
12 septembrie 2023 – ITIA anunță că Simona Halep a fost suspendată pentru patru ani.
24 octombrie 2023 – Simona Halep a depus la TAS apelul împotriva suspendării sale pentru dopaj.
12 decembrie 2023 – TAS anunță decizia: Simona Halep, audiată în perioada 7-9 februarie 2024