UPDATE. FRAS a emis un comunicat prin care dorește să puncteze anumite aspecte din cazul Minea – Rădulescu.
Ca și în toate federațiile sportive, statutul și regulamentele lor trebuie să respecte legislația României.
Noi am contestat anterior excluderii legalitatea dispozițiilor din statut, ceea ce a înfuriat FRAS.
Căile de atac nu pot legiferate (doar) de FRAS, iar pe lângă statut și regulamente, se aplică și legea, după cum și recunoaște FRAS în comunicat.
”.. Același lucru a considerat și Comisia de Apel, ultimul for jurisdicțional al Federației.
Conform legilor românești, a Legii Sportului nr. 69, cei care sunt în continuare nemulțumiți de decizia primită se mai pot adresa Comisiei Naționale de Disciplină Sportivă, din cadrul Ministerului Sportului, ca ultimă instanță. Cei doi sportivi nu au ales această opțiune, ci au preferat să se adreseze instanțelor civile, lucru nepermis de statutul federației.”
În primul rând, este prima dată când FRAS admite că deciziile sale ar putea fi contestate.
Dispoziția din statutul FRAS (contestată de noi în instanță) spune cu totul altceva: ”Art. 32, (1) (e) Hotărârile Comisiei de Apel sunt definitive, irevocabile, executorii şi nu pot fi contestate în faţa instanţelor civile.”
În al doilea rând, FRAS nu cunoaște legislația sau o ignoră voit. Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 nu reglementează căi de atac împotriva sancțiunilor aplicate sportivilor.
Potrivit Legii nr. 551/2004 privind organizarea şi funcționarea Comisiei Naţionale de Disciplină Sportivă, invocată în mod repetat de noi față de FRAS (și ignorată), sportivii au posibilitatea să se adreseze acestei comisii cu o cale atac împotriva hotărârilor definitive pronunţate, prin epuizarea căilor de atac, de comisiile interne de disciplină sau de alte organisme cu atribuţii disciplinare sau, la libera lor alegere, să se adreseze judecătoriei (instanței judecătorești), potrivit normelor de drept comun.
În acest sens, am îndemna FRAS să lectureze cu atenție art. 2, alin. (6) din Legea 551/2004.
Nu în ultimul rând, Statutul FRAS nu poate interzice, anula, restrânge un drept constituțional și legal – acela de a ne adresa instanței judecătorești, și mai ales, nu poate stabili sancțiuni (excluderea!) pentru exercitarea unui asemenea drept.
Orice cetățean – inclusiv sportivii – au dreptul ca cererea lor să fie analizată de o instanță imparțială și independentă (chiar și Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne, dacă părțile ar fi agreat arbitrajul – ceea ce nu este cazul).
FRAS dorește ca Federația să aplice sancțiunea, doar FRAS să judece contestația împotriva sancțiunii, iar decizia FRAS să nu (mai) poată fi atacă în fața instanței. Iar dacă cineva contestată în instanță decizia FRAS, riscă excluderea instantă din Federație (acest lucru ni s-a și întâmplat nouă).
FRAS nu poate stabili prin propriul statut și prin Regulamente să deroge de la dispoziții legale imperative. Cluburile nu pot considera în mod legal că ele sunt deasupra legii și lor nu li se aplică legea. Cel puțin într-un stat de drept”.
Bogdan Minea și Catherine Rădulescu au fost suspendați vineri din activitatea sportivă. Reprezentanții Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) au emis un comunicat prin care au explicat decizia luată la data de 28 octombrie.
Singura femeie pilot concurentă în Raliul Braşovului a reacționat dur după ce a fost eliminată din competiție. Sportiva a fost exclusă cu doar două ore înainte de debutul competiţiei, printr-o decizie FRAS abuzivă. Blondina a mărturisit că se simte nedreptățită. La scurt timp, a venit și reacția celor de la FRAS.
Reprezentanții FRAS și-au explicat decizia prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial al federației.
”Ca urmare a deciziei lor de acționare în judecată a federației în două procese civile, sportivii Bogdan Minea și Catherine Rădulescu au fost suspendați azi, 28 octombrie, din activitatea sportivă. Același lucru s-a dispus și în privința clubului sportiv ACS Chronorally, club afiliat la Federația Română de Automobilism Sportiv, al cărui președinte este domnul Bogdan Minea.
Ca și în alte federații sportive, licențierea sportivilor și afilierea cluburilor sportive presupun respectarea statutului și regulamentelor, iar contestațiile acestora cu privire la diverse decizii sportive se pot face până la epuizarea căilor de atac stabilite de statut și Legea Sportului.
În fapt, echipajul cu numărul de concurs 493, format din Catherine Rădulescu, pilot și Bogdan Minea, copilot, a fost surprins pe probele speciale de la Raliul Moldovei Bacău cu copilotul pilotând în locul pilotului. Regulamentele federației nu permit o astfel de situație, decât în cazul unor excepții, unde însă echipajul nu putea fi încadrat. Astfel, forul decizional de la nivelul competiției a decis penalizarea celor doi prin înjumătățirea punctelor acordate la etapa respectivă, conform regulamentului. Ulterior, Comisia de Competiții FRAS, care a judecat contestația celor doi sportivi, a stabilit că decizia de la nivelul competiției a fost justă, păstrând penalizarea. Același lucru a considerat și Comisia de Apel, ultimul for jurisdicțional al Federației.”, se arată în comunicatul emis de FRAS.
Comisia de Disciplină a FRAS a decis, totodată, suspendarea clubului sportiv ACS Chronorally, club afiliat la Federația Română de Automobilism Sportiv, al cărui președinte este domnul Bogdan Minea.
Bogdan Minea nu este împăcat cu măsurile luate de către cei de la FRAS. El are posibilitatea să se adreseze Comisiei Naționale de Disciplină Sportivă, din cadrul Ministerului Sportului.
Conform legilor românești, a Legii Sportului nr. 69, cei care sunt în continuare nemulțumiți de decizia primită se mai pot adresa Comisiei Naționale de Disciplină Sportivă, din cadrul Ministerului Sportului, ca ultimă instanță. Cei doi sportivi nu au ales această opțiune, ci au preferat să se adreseze instanțelor civile, lucru nepermis de statutul federației.
Sportivii menționați mai sus au fost informați despre prevederile statutare cu privire la astfel de situații de mai multe ori, dar au ales totuși să continue acțiunea lor, contradictorie statutului Federației.
În altă ordine de idei, pentru că se vehiculează acuze de discriminare sexuală în cazul de mai sus, Federaţia a fost unul dintre cei mai mari susţinatori ai participării femeilor în campionatele naţionale, în acest moment fiind nu mai puţin de 307 doamne si domnişoare care au licenţe anuale sau one-event emise de FRAS. Federația are o comisie separată, Comisia pentru Femei, organizată după modelul celei din cadrul Federației Internaționale și are chiar și un Campionat destinat exclusiv femeilor, Women Rally. Cea mai tânără domnișoară licențiată are 5 ani și participă în Campionatul Naţional de Karting Electric, iar în Campionatul Național de Raliuri au fost licențiate 21 de femei.”, se mai arată în comunicat.