Ziua Z pentru transferul lui Vlad Chiricheș. ”Ar fi o lovitură mare”

Ioan Valentin Oprea 18.07.2023, 00:20
Ziua Z pentru transferul lui Vlad Chiricheș. ”Ar fi o lovitură mare”

FCSB nu renunţă încă la Vlad Chiricheş. Experimentatul fotbalist în vârstă de 33 de ani a fost o ţintă principală pentru formaţia lui Gigi Becali încă de la începutul perioadei de mercato. Latifundiarul din Pipera a insistat săptămâni întregi ca Vlad Chiricheş să-şi pună semnătura pe un contract, dar acesta a evitat să dea un răspuns final.

Meme Stoica, managerul roş-albaştrilor, spune că aşteptarea este aproape de a lua sfârşit. Oficialul vicecampioanei României e ferm convins că situaţia fostului jucător al lui Cremonese se va clarifica în următoarele 24 de ore.

Meme Stoica e optimist

Întrebat când preconizează că Vlad Chiricheş va lua o decizie în privinţa viitorului său, Meme Stoica a a precizat că discuţiile finale vor avea loc în această zi de marţi.

Cred că mâine vom afla cu certitudine. Eu azi am cam lipsit pentru că am condus toată noaptea și a trebuit să-mi încarc bateriile”, a explicat Meme Stoica, la Orange Sport.

Managerul formaţiei din Berceni s-a arătat optimist că Vlad Chiricheş va accepta, în cele din urmă, oferta pusă pe masă de Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera l-a curtat pe Chiricheş cu un salariu anual de 400.000 de euro.

Mâine ne întâlnim. Trag speranțe. Ar fi o lovitură mare pentru noi”, a comunicat, cu zâmbetul pe buze, Meme Stoica. 

Ar deveni cel mai bine plătit jucător din Superligă

Dacă îşi va da acordul, Chiricheş va deveni cel mai bine plătit jucător de la FCSB, dar, în acelaşi timp, şi din Superligă. Următorul pe listă este Florinel Coman, care e răsplătit de Gigi Becali cu 360.000 de euro pe sezon.

În urmă cu mai multe zile, Meme Stoica a dat asigurări că încă un fundaş central va sosi la FCSB, în zilele viitoare. Managerul roş-albaştrilor a precizat însă că nu există o cursă-contracronometru şi a dat de înţeles că e timp destul pentru negocieri.

Chiricheş, din nou alături de Pintilii

La FCSB, Chiricheş se va reîntâlni cu Mihai Pintilii. Cei doi au fost coechipieri încă de la juniori şi îi leagă o puternică relaţie de prietenie. Antrenorul secund de la FCSB, Mihai Pintilii, este, de altfel, şi naş de cununie pentru Chiricheş, iar cei doi au fost văzuţi împreună la festivalul Neversea de la Constanţa.

Alături de ei, s-a aflat şi Alex Chipciu, cel care a refuzat-o pe FCSB în această vară şi a ales să-şi prelungească contractul cu U Cluj.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622