Zeci de milioane în contul lui Max Verstappen după victoria în Campionatul Mondial de Formula 1
Max Verstappen s-a încoronat, pentru prima oară, campion mondial la Formula 1. El devine primul olandez din istoria acestei competiții care câștigă trofeul de campion. Recompensa acestuia va fi pe măsură, pentru performanța istorică realizată în 2021.
Câți bani va primi Max Verstappen?
Pilotul de la Red Bull a devenit, în premieră, campion mondial. Acesta l-a depășit pe britanicul Lewis Hamilton în ultima cursă, de la Abu Dhabi, și întrerupe hegemonia acestuia. Deși cei de la Mercedes au depus o contestație la ultima cursă, aceasta a fost respinsă, iar Verstappen rămâne campion mondial.
Conform mirror.co.uk, Max Verstappen va încasa sume considerabile, după ce a terminat pe prima treaptă a ierarhiei Formulei 1. Pentru performanța obținută pe parcursul sezonului, acesta va primi 12 milioane de lire (aproximativ 14 milioane de euro). Aproximativ 10 milioane de lire (11,7 milioane de euro) va primi doar pentru titlul de campion. Aceste sume se adaugă deja salariului pe care îl primește de la Red Bull și anume 19,6 milioane de lire (23 de milioane de euro).
Mai apoi, pentru sezonul din 2022, salariul acestuia va crește. Aceeași sursă menționează că salariul acestuia va deveni 31,5 milioane de lire (37 de milioane de euro) pe sezon.
„E o nebunie, nici nu știu ce să spun”
Acesta a oferit o declarație imediat după ce a devenit campion mondial. El recunoaște că a avut noroc și a ținut să mulțumească echipei sale, familie, precum și suporterilor olandezi din tribune.
Am cârcei la picioare. E o nebunie, nici nu știu ce să spun. Am avut un pic de noroc, în sfârșit. Scopul meu când eram mic a fost să devin pilot de Formula 1. Speri la victorii, podiumuri, să auzi imnul național olandez. Și acum să fiu aici, campion mondial, cu tatăl meu aici, e ceva incredibil. Totul s-a întâmplat în ultimul tur. Familia mea, prietenii mei, cei care m-au împins să fiu mai bun, toți sunt aici. Mi-am pierdut vocea. Să văd atâtea tricouri portocalii care mă susțin, aici, dar și peste tot în lume, este incredibil. Pot să câștig mult timp de acum încolo cu asemenea fani extraordinari” a declarat acesta.
Nu în ultimul rând, el a ținut să să vorbească și despre Lewis Hamilton și rivalitatea cu acesta, precum și de echipa Red Bull.
Lewis este un pilot uimitor și un concurent uimitor. Am avut momente grele, dar face parte din sport, toată lumea vrea să câștige. Anul viitor vom reveni și vom încerca să facem totul din nou. Un mesaj pentru echipa mea? Îi iubesc și sper să putem face asta încă 10-15 ani. Vreau să stau cu ei pentru restul vieții mele. Este o nebunie, sunt atât de fericit. Christian Horner și Helmut Marko au crezut în mine, în 2016, ca să fac parte din echipă. Am avut obiectivul de a câștiga titlul mondial și acum am reușit!”.