Steaua lui Ousmane Dembele se pare că a apus la FC Barcelona. Francezul este tot mai aproape de plecarea de pe „Camp Nou”, după ce clubul și antrenorul Xavi au ajuns la capătul răbdării cu fotbalistul adus de la Borussia Dortmund în 2017.
Acesta a intrat în ultimele șase luni de contract, iar, dacă nu va prelungi cu Barcelona, el va deveni jucător liber de contract în vară. Catalanii au încercat încă din vara trecută să-i prelungească contractul, dar acesta a refuzat mai multe oferte.
FC Barcelona trece printr-o perioadă dificilă din mai multe puncte de vedere, atât sportiv, cât și financiar. Incertitudinea care este în jurul situației lui Dembele nu poate decât să aducă neliniște la club.
Cu datorii de peste un miliard de euro, pentru catalani, orice sumă este binevenită, astfel că, în cazul în care Dembele nu dorește să continue pe „Camp Nou” în termenii propuși de club, acesta ar putea pleca din această vară, astfel, echipa din Spania să primească o sumă câtuși de mică în schimbul său.
Ori semnează, ori vom găsi o modalitate prin care să îl dăm afară prin forma unui transfer. În final, clubul a decis că dacă nu prelungește, găsește o soluție pentru el. Trebuie să facem ce e mai bine pentru acest club. Suntem într-o situație în care trebuie să fim foarte reci.
Mateu Alemany, directorul sportiv, vorbește cu el și cu anturajul lui de cinci luni. Mie îmi spune că vrea să continue, dar asta doar el o știe. Mi-aș dori să o facă, desigur. Este un caz foarte complex” a declarat Xavi, conform Sport.
Potrivit publicației RMC Sport, agentul lui Dembele, Moussa Sissoko, a dezvăluit că fotbalistul de 24 de ani a fost amenințat de către club.
Ei pun presiune, dar asta nu merge cu oameni ca noi. Poate că funcționează cu agenți care sunt apropiați de Barcelona. Nu este cazul meu, eu sunt aici să apăr interesele jucătorului.
Trebuie spus adevărul. Da, avem pretenții mari, dar am arătat în trecut că viitorul lui Dembele nu depinde de bani. Altfel, el nu ar fi aici, Manchester United și Real Madrid au oferit mai mult în 2017.
Apoi, dacă Barcelona dorea să negocieze, putea să se așeze la masă cu noi și să discute. Numai că nu există discuții, dar sunt amenințări că nu va juca. Așa ceva nu este permis. Vom apela la drepturile legale ale lui Dembele, dacă este necesar.
Nu știm ce vom face, nimic nu e decis. Dar conducerea e cea care îl pierde pe Ousmane. Din start, noi am arătat că vrem să negociem, în unele condiții, dar fără să închidem ușa” a spus Sissoko.