Xavi a luat decizia finală în cazul lui Neymar la Barcelona

Ioan Valentin Oprea 08.06.2023, 17:29
Xavi a luat decizia finală în cazul lui Neymar la Barcelona

Barcelona a sperat, până în ultima clipă, într-o revenire pe „Camp Nou” a lui Leo Messi. Argentinianul a spus, în cele din urmă, pas grupării catalane şi s-a reorientat înspre MLS. Decarul argentinian va încasa, la Inter Miami, un salariu anual de 50 de milioane de euro.

Presa spaniolă a titrat că, alături de Messi, o altă ţintă prioritară a campaniei de achiziţii a grupării blau-grana a fost Neymar. Xavi, antrenorul principal al Barcelonei, a negat interesul catalanilor pentru jucătorul brazilian. Tehnicianul în vârstă de 43 de ani a explicat că Neymar nu se încadrează în planurile sale pentru viitorul Barcelonei.

Sunt surprins! El nu se află în planurile noastre. Îmi place de Neymar ca și prieten, dar avem priorități diferite”, a declarat Xavi, pentru publicaţia Mundo Deportivo.

Neymar visează să se întoarcă la Santos

Accidentat în luna februarie, Neymar a ratat a doua parte a sezonului pentru PSG. Aflat în vacanţă în ţara natală, jucătorul sud-american a recunoscut că îşi doreşte să se întoarcă, într-o zi, la echipa sa de suflet, Santos. O astfel de mutare este însă exclusă pentru moment.

Într-o bună zi mă voi întoarce. Mă voi întoarce curând. E prea frumos să mă întorc aici. Mă simt ca acasă aici, mă bucur să revin după 10 ani”, a răspuns Neymar, atunci când a fost întrebat despre o întoarcere a sa la Santos.

Vrea să plece de la PSG

Fotbalistul în vârstă de 31 de ani a privit, din tribună, egalul obţinut de Santos pe teren propriu, în faţa celor de la Audax Italiano. Neymar a evoluat, până în prezent, doar pentru trei echipe, Santos, Barcelona şi PSG.

Jucătorul ofensiv se află sub contract cu trupa de pe „Parc des Princes” încă din vara lui 2017. În sezonul recent încheiat, acesta şi-a trecut în CV 18 goluri. În plus, sud-americanul a reuşit şi 17 assist-uri. Potrivit ultimelor informaţii apărute în presa internaţională, Neymar nu se mai simte împlinit la Paris şi ia serios în calcul posibilitatea de a-şi găsi o nouă echipă în această perioadă de mercato.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622