West Ham United a fost aproape să obțină o victorie importantă în economia calificării în semifinalele Europa League, însă „ciocănarii” au fost opriți chiar de gestul impertinent al unui fan al lor. Echipa antrenată de David Moyes a terminat la egalitate, scor 1-1, pe stadionul Olimpic din Londra, meciul tur din sferturile de finală contra francezilor de la Olympique Lyon.
În minutul 86 londonezii puteau să înscrie golul victoriei, dar un contraatac extrem de periculos al lor a fost oprit de un fan, chiar al lui West Ham, care a intrat pe gazon în timpul acelei faze. În mod evident, arbitrul a fost nevoit să fluiere și să oprească acțiunea, spre nemulțumirea celorlalți suporteri al echipei engleze.
Tot stadionul l-a fluierat și l-a huiduit pe fanul respectiv, în timp ce acesta era scos din arenă de forțele de ordine. De asemenea, antrenorul David Moyes a fost vizibil deranjat, pe bună dreptate, de acest eveniment.
Ce se întâmplă? West Ham se afla în mijlocul unui atac rar, iar pe teren intră un fan. Suporterii „ciocănarilor” l-au huiduit copios în timp ce a fost scos din teren”, au notat, stupefiați, jurnaliștii de la BBC.
După meci, scoțianul a acuzat arbitrajul, însă nu pentru această fază, ci pentru eliminarea lui Aaron Creswell din prelungirile primei reprize. În ciuda faptului că au evoluat toată partea secundă în inferioritate numerică, londonezii s-au descurcat foarte bine și chiar au deschis scorul în minutul 52 prin Jarrod Bowen.
Francezii au egalat însă în minutul 66, grație golului reușit de Tanguy Ndombele. În urma acestui rezultat, ambele echipe păstrează aceleași șanse la calificarea în semifinalele Europa League. Doar că Lyon va avea parte de susținerea propriilor fani în meciul decisiv de săptămâna viitoare.
West Ham United: Areola- Fredericks, Dawson, Zouma, Cresswell- Soucek, Rice, Fornals- Bowen, Antonio, Benrahma
Rezerve: Alese, Coufal, Diop, Fabianski, B. Johnson, Kral, Masuaku, Noble, Perkins, Randolph, Vlasic, Yarmolenko
Antrenor: David Moyes
Olympique Lyon: Lopes- Gusto, Boateng, Lukeba, Emerson- Mendes, Ndombele- Aouar, Paqueta, Faivre- Dembele
Rezerve: Barcola, Bonnevie, Da Siva, Denayer, Dubois, Henrique, Kadewere, Pollersbeck, Reine-Adelaide, Tete, Toko-Ekambi
Antrenor: Peter Bosz