România a obținut calificarea la un turneu final major după 8 ani. Tricolorii au învins naționala Israelului la Felcsut, în Ungaria, asigurându-și matematic prezenta la Euro 2024 din vară, care se va desfășura în Germania.
Naționala României se află în acest moment pe prima poziție în clasamentul grupei I, la două puncte în fața Elveției, care a remizat pe teren propriu în compania celor din Kosovo, scor 1-1.
Tricolorii pot termina preliminariile pe primul loc în grupă, dacă nu pierd în ultima etapă pe teren propriu în fața Elveției.
Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, este foarte încântat de obținerea calificării și a vorbit după meci despre obiectivele pe termen lung și despre speranțele pe care generația actuală le oferă pentru fotbalul românesc.
„A fost o seară cu foarte multe multe emoții, un meci extrem disputat. Cred că am avut o seară cu mai multe ocazii de gol decât în mai multe meciuri adunate. Trebuie să fim realiști și să fim conțienți că trebuie să găsim o anumită constanță încât să ajungem în câțiva ani să nu ne mai punem problema dacă ajungem sau nu la turneele finale. Poate fi o locomotivă pentru fotbalul românesc. Să fie un punct de pornire pentru noi generații precum au fost cele de dinainte, care au scris istorie”, a spus Mihai Stoichiță după meci.
De asemenea, oficialul FRF a ținut să transmită felicitări pentru Edward Iordănescu și staff-ul tehnic.
„Trebuie felicitat staff-ul tehnic și selecționerul pentru performanță, acum meciul a trecut și trebuie să ne gândim la meciul de marți. Nu trebuie să facem mare nuntă și trebuie să fim realiști și să ne bucurăm de această nouă calificare la un turneu final” a adăugat Stoichiță.
Partida contra Elveției este programată pe 21 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională. Stadionul va fi plin și cu siguranță va fi o mare sărbătoare la finalul meciului.