„Vom face câteva schimbări!”. Elias Charalambous a anunțat ce planuri are pentru Rapid – FCSB

19 05. 2024, 12:45
Fotbalistii stelisti Andrei Daniel Vlad, Mihai Razvan Udrea, Darius Dumitru Olaru, Adrian Gheorghe Șut, Valentin Crețu, David Raul Miculescu, Mihai Razvan Udrea si Denis Grațian Haruț celebreaza castigarea Superligii in urma meciului dintre FCSB si CFR Cluj, desfășurat pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 11 mai 2024. © FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

FCSB se pregătește de duelul cu Rapid, din această seară. Campioana României nu mai are miză în acest meci, cum, de altfel, nici echipa din Giulești nu mai poate scăpa de ultimul loc din clasament. Singurul factor al meciului este cel al orgoliului.

Campioana vrea să câștige în acest meci, dar pentru antrenorul Elias Charalambous este mult mai important să testeze anumiți jucători.

Charalambous a făcut anunțul

Rapid nu se va duela cu cei mai importanți jucători ai campioanei. Elias Charalambous a anunțat că vor fi odihniți mai mulți jucători, în acest duel.

„Este ultimul joc al sezonului. Dacă e posibil, vrem să închidem acest sezon bun cu o victorie. În meciul de mâine vom oferi minute jucătorilor care nu au evoluat în acest sezon.

Vrem să le oferim o șansă și să odihnim fotbaliștii care au jucat tot sezonul. Pe câțiva îi vom vedea la echipa națională. Suntem aici să ajutăm naționala să fie gata pentru competiția de la vară.

Pentru toate jocurile avem așteptări. Vrem să închidem acest sezon în cea mai bună manieră, adică cu o victorie. Vom face câteva schimbări, dar avem încredere în lot. Aceste momente sunt frumoase. După ce am câștigat campionatul, să ne bucurăm cu familia, fanii, jucătorii. Cel mai tare moment a fost să-i văd pe băieți, pe staff, pe fani, să celebreze împreună.

Jucătorii care au bifat mai multe minute și care vor merge la echipa națională vor fi odihniți. Cei care nu au prea jucat în acest sezon vor avea această șansă mâine. În fotbal, câteodată nu le poți da această șansă. Acum vrem să o facem”, a spus Charalambous.

În acest context, în teren ar putea apărea jucători precum Andrei Vlad, Denis Haruț, Ionuț Panțîru, Andrei Pandele, Eduard Radaslavescu sau Mihai Toma.