Vlad Iacob se aliază cu Burcă în „războiul civil” din vestiarul lui Dinamo. „Susținem total poziția lui”

Radu Bordei 18.01.2023, 22:34
Vlad Iacob se aliază cu Burcă în „războiul civil” din vestiarul lui Dinamo. „Susținem total poziția lui”

După ce antrenorul dinamovist a cerut măsuri dure contra jucătorilor, în urma grevei colective, Vlad Iacob a trimis un mesaj de încurajare pentru tehnician. Administratorul special a explicat, printr-o postare lungă pe pagina de Facebook a clubului, situația de la echipă.

Mesajul lui Vlad Iacob, după măsurile dure solicitate de Ovidiu Burcă

Vestiarul lui Dinamo fierbe după greva provocată de jucători, care au refuzat să se antreneze în așteptarea plății restanțelor financiare. Gestul fotbaliștilor l-a înfuriat pe Ovidiu Burcă. Antrenorul a declanșat un adevărat război contra jucătorilor și a cerut conducerii să se despartă de mai mulți fotbaliști. Cu toate acestea, administratorul clubului, Vlad Iacob, a explicat că nu „revolta” este motivul pentru care clubul se va despărți de unii fotbaliști. Oficialul a punctat că antrenorul va avea suportul conducerii.

Susținem total poziția antrenorului principal, Ovidiu Burcă și îi mulțumim încă o dată pentru devotamentul demonstrat. Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă, clubul a fost susținut necondiționat de către suporteri, prin Programul “Doar Dinamo București”.

În cursul săptămânii trecute, jucătorilor li s-a explicat momentul dificil în care ne aflăm și li s-a spus ca vom achita o parte considerabilă din drepturile salariale restante, în această săptămână. Această plata a fost efectuată chiar în cursul zilei de luni. Situația a fost ulterior clarificată, iar prima echipă a clubului se va concentra de acum doar asupra planului sportiv.

Din cauza dificultăților financiare ale clubului, suntem nevoiți să ajungem la o înțelegere cu o parte din componenții lotului și să încetăm în mod amiabil relațiile contractuale cu aceștia.

În replică la informațiile apărute în presă cu privire la jucători cu care Dinamo dorește să ajungă la un acord pentru încetarea relațiilor contractuale, dezmințim ferm faptul că aceștia au fost inițiatori ai refuzului primei echipe de a participa la antrenamentul din dimineața zilei de luni, 16.01.2023.

Decizia de a nu participa la antrenamentul respectiv a fost una colectivă, iar acea situație s-a rezolvat în cursul aceleiași zile, a fost mesajul lui Iacob

Pierde Ovidiu Burcă vestiarul de la Dinamo? Antrenorul, criticat de Florentin Petre

Florentin Petre admite că sunt probleme financiare și că antrenorul poate avea dreptate. Fostul dinamovist spune, totuși, că Burcă nu ar fi trebuit să își expună vestiarul prin declarațiile pe care le-a făcut.

În anumită măsură, Burcă a avut cât de cât dreptate. Sunt probleme pe la mai toate cluburile din România, sunt câteva cluburi în Liga 1 care plătesc la zi. Dar, din punctul meu de vedere, nu era el cel care trebuia să iasă și să spună lucrurile astea.

Ca antrenor în România, trebuie să știi foarte bine cum să gestionezi vestiarul. Nu știu, asta e mentalitatea lui, așa a gândit-o. Depinde foarte mult ce discuții a avut cu jucătorii. În momentul în care jucătorului îi plânge copilul de foame acasă și nu ești plătit de două-trei luni, e normal să protestezi. Poate are o familie mai mare jucătorul, nu poți să știi, a spus Florentin Petre la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622