Dinamo a pierdut în fața celor de la Poli Iași, scor 0-1, în cadrul etapei cu numărul 15 din Liga a 2-a. La finalul partidei, Vlad Iacob a făcut câteva remarci acide la adresa manierei de arbitraj. Totodată, administratorul special de la Dinamo s-a declarat uluit de timpul efectiv de joc din repriza secundă.
Sâmbătă, 26 noiembrie, Poli Iași și Dinamo s-au înfruntat în cadrul etapei cu numărul 15 din Liga a 2-a. Ieșenii s-au impus cu scorul de 1-0, la capătul unui joc fragmentat de multe întreruperi.
La finalul partidei, Vlad Iacob a avut un discurs acid la adresa manierei de arbitraj. Administratorul special de la Dinamo a fost efectiv siderat de faptul că în repriza a doua s-au jucat efectiv doar 20 de minute. Iacob pune acest lucru pe seama arbitrilor, care întrerup jocul pentru orice simulare a jucătorilor.
Din păcate, azi am intrat în jocul gazdelor, e un lucru rău, nu ne-am făcut jocul nostru, n-am construit, n-am pasat. Dar o mare problemă a fost că în repriza a doua timpul de joc efectiv a fost de vreo 20 de minute. Rar am văzut așa ceva și am văzut foarte multe meciuri. Rar am văzut asemenea trageri de timp!
Arbitrajul a fost unul bun, per total, cu o mică excepție: la fiecare cădere se oprește jocul. Nu înțeleg de ce nu preluăm ce se întâmplă la Campionatul Mondial, când arbitrii opresc jocul doar când e o accidentare serioasă. În plus, nu știu de ce nu avem și noi mai multe minute de prelungiri. Așa se arbitrează în România, nu cred că e rea-voință. De ce să mai vină oamenii la stadion, să vadă 20 de minute de fotbal într-o repriză?!”, a declarat Vlad Iacob pentru Gsp.ro.
După 15 etape disputate, Dinamo se află pe locul 9 în Liga a 2-a, având 21 de puncte acumulate. În ciuda faptului că echipa roș-albă mai are șanse minime de a se califica în play-off, Vlad Iacob își păstrează speranțele. Administratorul special al lui Dinamo vrea ca echipa să lupte până la final, mai ales că are încă șanse matematice.
Cât timp avem șanse matematice, vom lupta, vom continua să credem. Trebuie să abordăm fiecare meci ca pe o finală. Suntem și la mâna rezultatelor, nu mai depindem doar de noi. Trebuie să ne câștigăm toate meciurile, șanse sunt, trebuie să credem și să ne jucăm șansa până la capăt”, a spus Iacob.