Vlad Iacob, adevărul despre neînțelegerile cu Ovidiu Burcă: „N-ar fi trebuit să depășească zona tehnică”. Video

11 09. 2023, 12:35

Dinamo București încă traversează cea mai grea perioadă din istorie, dar perspectivele de viitor par foarte promițătoare, mai ales că planul de reorganizare a fost aprobat săptămâna trecută.

Vlad Iacob, fostul oficial dinamovist, a fost invitat în cadrul emisiunii Playsport Review și a vorbit deschis despre situația actuală de la formația din Ștefan cel Mare și relația profesională pe care a avut-o cu Ovidiu Burcă.

Vlad Iacob a menținut că motivul rupturii dintre el și Ovidiu Burcă, antrenorul câinilor, a fost implicarea prea mare a tehnicianului dinamovist în zona managerială.

Chiar și în acest context, Vlad Iacob a menționat că principala problema pentru care s-a încheiat colaborarea cu Dinamo, nu a fost deteriorarea relației cu Ovidiu Burcă.

„Între mine și Ovidiu îmi e greu să spun că a fost o ruptură. Mi-am dat seama, la un moment dat, că implicarea lui în zona managerială devine tot mai mare, la nivel de imagine. Eu consider că el n-ar fi trebuit să depășească zona tehnică a clubului. N-a avut implicări exprese, decât la nivel declarativ și de imagine. După schimbarea acționariatului, s-au produs niște modificări, inclusiv în relația mea cu Ovidiu. N-am avut probleme reale cu Ovidiu. Plecarea mea de la club nu are legătură cu Ovidiu Burcă”, a spus Vlad Iacob.

Vlad Iacob a adăugat în cadrul emisiunii Playsport Review și mențiuni referitoare la principiile pe care se bazează clubul Dinamo în momentul actual, cu noua conducere. Fostul oficial spune că nu rezonează cu actualele principii ale conducătorilor formației din Ștefan cel Mare.

„Eu consider că un club precum Dinamo trebuie construit pe alte principii. Consider că experiza este esențială”, a declarat Vlad Iacob, în cadrul emisiunii PlaySport Review.

Dinamo se află în clipa de față pe locul 11. Formația pregătită de Ovidiu Burcă a obținut 8 puncte în primele 8 etape și ultimul meci a fost pierdut cu 4-0 în Giulești, contra Rapidului.