„Visul meu este să fiu președinte la Steaua”. Anunțul momentului făcut de un fost campion al României

Mihai Gradina 20.03.2024, 08:46
„Visul meu este să fiu președinte la Steaua”. Anunțul momentului făcut de un fost campion al României

Florin Gardoș, fostul fundaș central cu o carieră impresionantă în fotbal, a decis să își continue drumul în lumea sportului, dar de data aceasta dintr-o altă perspectivă.

După retragerea din activitate în aprilie 2022, Gardoș a început să își pregătească viitorul, unul pe care-l asociază tot cu fotbalul.

Gardoș urmează în prezent un master în management la UEFA și visează ca într-o zi să devină președinte la Steaua sau, de ce nu, chiar al Federației Române de Fotbal. „Visul meu ar fi ca într-o zi să fiu președinte la Steaua. Nu la FCSB, nu la CSA, ci la Steaua la care am jucat eu. Care se numea Steaua, care juca în Ghencea, care avea cinci milioane de suporteri. Și postul de președinte FRF m-ar tenta. Pentru că aș avea puterea de decizie și aș putea schimba ceva”, a declarat Gardoș în podcastul Business Philosophy.

Dar Gardoș visează chiar la mai mult. Își dorește o pace istorică între CSA Steaua și FCSB, reunificarea totală, iar atunci el să devină factor decizional al grupării roș-albastre.

Florin Gardoș: ”Dar eu nu gândesc așa”

Florin Gardoș are în palmares cinci trofee interne: titlul în SuperLiga, cu FCSB, în 2013 și 2014; Cupa României, în 2011 (FCSB) și 2018 (Universitatea Craiova); Supercupa României, în 2014, cu FCSB. Momentul de vârf al carierei lui Florin Gardoș a fost în 2014, când cota lui de piață era de 6 milioane de euro, potrivit Transfermarkt. În august 2014, a venit transferul fundașului de la FCSB la Southampton. Problemele medicale l-au împiedicat însă să strângă mai mult de 11 meciuri în Premier League.

Gardoș aspiră să devină manager și nu este intimidat de actuala situație din fotbalul românesc. De aceea, a făcut o alegere neobișnuită. „Lumea mă întreabă: ‘De ce faci curs de management UEFA, pe care dai și o grămadă de bani? Ca să vii în Superligă să-ți spună patronul ce să faci?’. Dar eu nu gândesc așa. Oportunitatea va veni. Poate din Arabia Saudită, UEFA sau un club din străinătate. Poți avea poziție de management în sportul-rege, poți să te duci în UEFA la partea organizatorică”, a mai spus Gardoș.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622