Vipers – Ferencvaros 28-24. Hegemonia nordicelor în Liga Campionilor. Al 3-lea trofeu consecutiv
Vipers a învins-o pe Ferencvaros în finala Ligii Campionilor și a instaurat astfel o adevărată hegemonie în handbalul feminin european. Este pentru a treia oară la rând când norvegiencele ridică trofeul deasupra capului.
Vipers, regina handbalului feminin pentru a treia oară la rând. A învins-o pe Ferencvaros în finala EHF Champions League
Susținute de un public numeros, mai ales că partida s-a disputat la Budapesta, maghiarele au sperat că vor produce surpriza, dar nu au avut nicio șansă în fața „viperelor”. Acestea s-au aflat pe tot parcursul celor 60 de minute, cu legendara Katrine Lunde într-o zi de grație între buturi.
Pe finalul primei reprize, diferența ajunsese la un singur gol (14-13) și părea să se instaureze echilibrul, grație reușitelor semnate de Lekic și Cvijic, fostele jucătoare ale campioanei României, CSM București, dar nordicele s-au dezlănțuit de îndată ce au revenit de la cabine.
Lunde a fost imbatabilă, demonstrând că merită cu vârf și îndesat titlul de cel mai mare portar din istoria handbalului feminin, cu un procentaj de 50% în minutul 40, ajutată și de o defensivă care a ridicat semnificativ nivelul. Precipitarea din tabăra lui Ferencvaros a făcut ca pasele să devină imprecise, iar Vipers a punctat pe contraatac la fiecare ocazie ivită.
Ungaria, două reprezentante pe podium
Cu 10 minute înaintea fluierului final, diferența ajunsese la șapte goluri, suficient ca tehnicianul Ole Gustav Gjekstad și colegii din staff să dea startul petrecerii la marginea terenului. S-a terminat 28-24, astfel că supremația formației din Kristiansand continuă.
Aceasta își trece în cont cel de-al treilea trofeu consecutiv și al patrulea din istoria handbalului de club norvegian. Ungaria, în schimb, se vede nevoită să se mulțumească doar cu cele două reprezentante de pe podium, Ferencvaros și Gyor.
România nu rămână cu amintiri frumoase din sezonul european care tocmai s-a încheiat. CSM București și Rapid au cedat încă din faza sferturilor de finală, giuleștencele chiar în fața lui Vipers.