Viorel Moldovan, șocat de comportamentul lui Dan Petrescu. “Sunt total dezamăgit”

Ioan Valentin Oprea 29.05.2023, 09:43
Viorel Moldovan, șocat de comportamentul lui Dan Petrescu. “Sunt total dezamăgit”

Uluit de criza de nervi a lui Dan Petrescu de la finalul confruntării de pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”, cu Farul Constanţa, Viorel Moldovan l-a criticat aspru pe fostul său coechipier de la echipa naţională.

„Moldo-gol” s-a declarat şocat de comportamentul lui „Super Dan” şi a ţinut să-i felicite pe „marinari” pentru atitudinea de care au dat dovadă pe teren. Chiar dacă meciul nu mai avea nicio miză pentru trupa de la malul mării, Louis Munteanu şi ceilalţi coechipieri ai săi au jucat la intensitate maximă şi au plecat de la Cluj cu toate cele trei puncte.

Eu sunt şocat. Sunt total dezamăgit. Nici nu ştiu că să spun când văd imaginile acestea cu Dan Petrescu. Să nu ştii să pierzi, să nu ai o ţinută decentă. Ce ar fi vrut Dan Petrescu? Să se dea Farul la o parte?”, a precizat Moldovan, la Prima Sport.

Laude pentru Farul şi Sepsi

Fostul atacant tricolor a apreciat jocul etalat de Farul şi Sepsi în ultima etapă a playoff-ului şi s-a arătat, în schimb, indignat de veşnicele proteste ale lui Dan Petrescu la adresa arbitrajului. La pauza partidei cu Farul, cel poreclit „Bursucul” a avut un schimb dur de replici cu centralul Marcel Bârsan. Petrescu i-a reproşat acestuia, pe un ton nervos, acordarea unui penalty pentru echipa lui Gică Hagi.

Bravo pentru Farul şi Sepsi, care s-au respectat! Bravo lor! Aşa trebuie să fie fotbalul. Trebuie să se joace pe teren corect, nu să se facă favoruri! Nu ştiu ce ar fi vrut Dan Petrescu. În orice moment are ceva de reproșat la adresa arbitrului, iar asta se transmite şi jucătorilor”, a adăugat Viorel Moldovan.

CFR s-a calificat, cu mari emoţii, la barajul de Conference League, cu FCU Craiova. Trupa de la poalele Feleacului şi-a păstrat avantajul de două puncte în faţa celor de la CSU Craiova, după ce oltenii au cedat surprinzător, pe teren propriu, în disputa cu Sepsi, scor 0-1.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622