Viorel Moldovan simte că ”vestiarul” FCSB-ului nu e unit: ”Sunt situații când Coman poate să paseze, dar nu o face. Băluță e izolat”
FCSB a câștigat meciul de la Botoșani, de sâmbătă seară, 0-1, gol Lixandru, și se menține pe primul loc al ierarhiei din Superliga, dar jocul roș-albaștrilor tot nu a convins.
La finalul întâlnirii de la Botoșani, Mihai Lixandru, care a marcat singurul gol al partidei, dar și primul său pentru FCSB, a spus că echipa formează un grup bun, dar nu toată lumea este de acord cu așa ceva. Viorel Moldovan (51 de ani), unul dintre cei mai importanți atacanți din istoria naționalei, a remarcat exact opusul.
”Fiecare vrea să rezolve individual acţiunile ofensive”
”Spuneam de jocul colectiv… Nu ştiu. A fost prea mult egoism. Am văzut acest lucru în ultimele două meciuri. Fiecare vrea să rezolve individual acţiunile ofensive, acțiunile din ultima treime. Sunt situații când Coman poate să paseze, dar nu o face. Bine, la rândul lui, nici el nu beneficiază de pasele colegilor…
Și, l-am văzut destul de izolat pe Băluţă. De altfel, a şi fost schimbat. Nu prea l-au jucat. colegii. A avut posibilitatea să îi dea pasă lui Florinel şi nu i-a dat. Cred că nu a fost uitat de la faza din meciul cu U Cluj, când putea da pasă, dar a fost egoist”, a declarat Viorel Moldovan, la Prima Sport.
Gigi Becali îl consideră cel mai bun din România, dar nu a jucat în Botoșani – FCSB. Decizia milionarului din Pipera
Lixandru, care a mai jucat și fundaș central, a fost folosit acum ca mijlocaș la închidere în locul lui Adrian Șut (24 de ani). Gigi Becali (65 de ani) îl consideră pe Șut cel mai bun mijlocaș al momentului din România și chiar a fost iritat atunci când acesta nu a fost convocat la echipa națională pentru dubla cu Israel și cu Kosovo. Șut nu a prins lotul nici pentru următoarea dublă a ”Tricolorilor”, cu Belarus, de la Budapesta, și cu Andorra, de duminica viitoare, de pe Arena Națională, care se va juca doar cu prezența copiilor până la 14 ani în tribune.
Milionarul din Pipera vrea cu orice preț ca FCSB să câștige titlul și Cupa României în acest sezon, astfel că a decis ca Șut să fie menajat la acest meci de la Botoșani, chiar dacă a făcut deplasarea cu echipa și a stat pe banca de rezerve, susțin sursele playsport.ro.