Viitorul pierde surprinzător cu Voluntari și se îndepărtează de play-off! Echipa lui Gică Hagi e tot mai departe de un loc de play-off. Voluntariul s-a impus pe terenul constănțenilor cu 1-0. Autorul unicului gol a fost Betancor, în minutul 5. A fost prima victorie a ilfovenilor după o serie de 11 meciuri fără bucuria câștigării celor 3 puncte.
Stadionul din Ovidiu a văzut și zile mai bune ale gazdelor. Viitorul pierde surprinzător cu Voluntari și se îndepărtează de play-off! După un meci de uzură, Voluntariul condus de Bogdan Andone s-a impus cu 1-0. Singurul gol al partidei a fost înscris de spaniolul Jefte Betancor, în minutul 5, scrie digisport.ro. Acesta a profitat de o eroare mare a lui Gaztanaga și l-a învins pe Căbuz cu un șut bine plasat. Constănțenii nu l-au avut pe banca tehnică pe Mircea Rednic. Tehnicianul se află încă în izolare, după testarea pozitivă la coronavirus.
Cele două echipe s-au întâlnit de 14 ori la nivelul Ligii 1, aceasta fiind prima victorie a ilfovenilor în duelul dintre cele două echipe. De la gazde, doar Mățan și Ganea au pus în pericol poarta adversă, în repriza secundă. Viitorul pare o echipă ce a pierdut „ceva” pe drum. Iar acel „ceva” ar trebui găsit cât mai rapid, altfel nici în play-out nu le va fi ușor. Cei mai buni marcatori ai Viitorului din acest sezon, Luckassen (7 goluri) și Iancu (4), s-au despărțit de clubul condus de Gică Hagi. Asta ar putea fi o explicație pentru „motoarele” turate mai mult în gol. Golgheterul echipei a rămas Ciobanu, cu trei reușite.
Viitorul lui Mircea Rednic ocupă poziția a 10-a, cu 25 de puncte, la egalitate cu Dinamo. Lucru jenant pentru fosta campioană, ținând cont de problemele cu care se confruntă clubul din Ștefan cel mare. Ambele echipe se află la 5 puncte de FC Botoșani, ocupanta ultimului loc ce duce în play-off. Moldovenii o vor întâlni în această seară pe CFR Cluj, de la ora 20.30. Voluntariul a acumulat 20 de puncte și a „săltat” un loc în clasament. Echipa ifloveană ocupă acum antepenultima poziție, depășind-o pe Hermannstadt. În etapa următoare, a 23-a, Viitorul o va întâlni pe FC Argeș, în deplasare. Voluntari va avea un meci imposibil, tot ca oaspeți, la Cluj, cu campioana CFR.
Echipele de start:
Viitorul: Căbuz – Benzar, Ghiță, Dobrosavlevici, Boboc – Ciobanu, Artean, Babunski – Mățan, Ganea, Ely Fernades
Antrenor: Cătălin Anghel
FC Voluntari: Lavin – Ricardinho, Achim, Armaș, Briceag – Helder, Droppa, Ivanov – Gheorghe, Angelov, Costin
Antrenor: Bogdan Andone