VIDEO. Steaua, victorie cu 6-0 în ultimul amical. A înscris și fiul lui Narcis Răducan
Steaua a făcut spectacol în ultimul meci amical, penultimul înaintea startului noului sezon de Liga 2. Echipa antrenată de Daniel Oprița s-a impus cu scorul de 6-0 în Ghencea în fața celor de la Jiul Petroșani, echipă din Liga 3, într-un meci în care a marcat inclusiv și fiul lui Narcis Răducan, Iustin.
Steaua arată extrem de bine înaintea noului sezon de Liga 2
La pauză scorul a fost doar 1-0, în urma golului marcat de Darius Oroian în minutul 14. După pauză însă, Steaua s-a dezlănțuit și a mai marcat de 5 ori. Mai întâi, același Oroian a făcut „dubla” în minutul 48, înainte ca Rareș Enceanu să reușească același lucru, în minutele 52 și 73. Iustin Răducan a făcut 5-0 în minutul 76, iar Emilian Pacionel a închis tabela în minutul 81 din penalty.
Echipa de start folosită de Daniel Oprița în această partidă:
Iancu – Oroian, Marin, Calestru, Sima, Adi Ilie, Erhan, Mihăescu, Pacionel, Enceanu, Răducan
Pentru echipa din Ghencea a fost penultimul meci de pregătire al verii. Sâmbătă roș-albaștrii se vor duela cu o altă echipă de Liga 3, CSM Alexandria. În prima etapă, „militarii” vor juca împotriva celor de la Metaloglobus.
În această vară Steaua a arătat extrem de bine în meciurile amicale, unde a obținut aproape victorii pe linie. Inclusiv în fața celor de la FC Argeș, echipă ce sezonul trecut a evoluat în play-off-ul Ligii 1, actuala SuperLiga. Astfel, există motive de optimism că echipa lui Oprița va reuși în stagiunea viitoare să obțină promovarea. Cel puțin pe teren. Asta pentru că în continuare oficialii clubului nu au rezolvat problema legată de dreptul juridic de a evolua în prima ligă.
Fapt ce a declanșat furia suporterilor din Peluza Sud. Aceasta a fost manifestată în primul rând pe rețelele de socializare. Dar fanii au dat de înțeles că vor muta protestele în stradă, în cazul în care problema tot nu se va rezolva. De altfel, ei au acuzat că oficialii clubului au decis ca meciul cu Jiul să se joace fără spectatori, tocmai pentru a fugi de furia lor.
Daniel Oprița a recunoscut că nu știe ce se întâmplă cu echipa sa în acest moment
Legat de acest subiect, Daniel Oprița a explicat într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PlaySport, înainte de revenirea în România, că nu are noi informații și încă așteaptă un anunț în acest sens.
Deocamdată nu avem informații noi cu privire la dreptul pentru promovare. Noi acum suntem în cantonament, în Bulgaria. Vineri plecăm spre București. Am înțeles că se încearcă. Dar deocamdată nu vă pot spune nimic. Nu pot eu să rezolv această situație”, a spus Daniel Oprița.