Dacă prima ligă a campionatului Turciei a luat pauză pe durata Cupei Mondiale din Qatar, meciurile Ligii a 2-a continuă fără întrerupere.
Iar în ultima rundă programată la sfârşitul săptămânii trecute, una dintre partide nu s-a putut încheia pe teren din cauza unor incidente grave. Întâlnirea a fost suspendată de cavalerul fluierului după ce un fan al echipei gazdă l-a lovit pe goalkeeperul oaspeţilor.
Faza s-a petrecut la mijlocul primei reprize a jocului dintre Goztepe şi Altay Izmir. Acesta a avut loc în etapa a 15-a a ligii secunde turce. Suporterul a intrat înfierbântat pe teren, după ce grupul de fani în care se afla era implicat într-o dispută cu supoterii oaspeţilor.
Iar mai mulţi dintre susţinătorii celor două grupări au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma rănilor provocate de loviturile încasate. După ce a ajuns pe teren, suporterul celor de la Goztepe a scos steagul de la colţul terenului. Şi l-a folosit ca armă albă împotriva goalkeeperului lui Altay, Ozan Evrim Ozenc. Goalkeeperul a ajuns la spital în urma sângerărilor pricinuite de loviturile încasate. Partida a fost oprită. Iar forţele de ordine au pus capăt violenţelor izbucnite în tribune.
Incidentele de la partida programată dumincă după amiază nu sunt întâmplătoare. Rivalitatea dintre cele două grupări din Izmir este arhicunoscută. Ea a fost reluată în stagiunea precedentă. Atunci când Goztepe a revenit în liga secundă şi a găsit-o acolo pe Altay.
În ciuda obiectivelor ambelor de a promova în Superlig, ambele s8unt departe de acest deziderat în actuala stagiune. Altay este pe poziţia a 11-a cu 19 puncte, în timp ce Goztepe ocupă poziţia a 13-a cu 17 puncte. Cu siguranţă că după decizia Comisiei de Disciplină a Federaţiei Turce de Fotbal, Altay va primi victoria la masa verde şi va avansa 3 locuri în ierarhia intermediară.
Dacă în Turcia incidentul nefericit s-a petrecut pe un stadion, la Bruxelles mai mulţi fani ai Marocului au sărbătorit victoria împotriva Belgiei provocând haos pe străzile oraşului. Ei au aruncat torţe şi petarde şi au fost potoliţi abia după intervenţia forţelor de ordine.
Violenţi, suporterii leilor din Atlas au ţintit sediile unor bănci de pe bulervardele capitalei belgiene şi au răsturnat un autoturism într-o zonă aglomerată. Este cunoscut faptul că în Belgia marocanii reprezintză cea mai mare comunitate de imigranţi. Ei au ales să se manifeste zgomotos după primul succes al Marocului la un turneu final al Cupei Mondiale după o pauză de 24 de ani.