VIDEO | Sara, fata care poate ajunge mai mare decât Sahara. Campioana națională îmbrăcată de la Second Hand. „I-am mai luat de la mâna a doua, niciodată nu mi-am permis un echipament nou. Nu pot să o susțin și i se frâng aripile!”

„În țara noastră există o serie de sportive extrem de talentate, însă nimeni nu a fost interesat de un proiect de durată, care să susțină tinerele talente. Fără sprijin, o mulțime de sportivi extrem de înzestrați se pierd, tenisul fiind de departe cel mai scump sport. Greul cade în acest context pe părinți, iar cei mai mulți dintre jucători renunță, pentru că nu au suficiente resurse pentru a continua. Cu toată responsabilitatea spun că, dacă nu se iau măsuri imediat, tenisul va muri la fel ca gimnastica! O să dispară! Nu văd nicio șansă în lumea asta să facă cineva ceva, pentru că nimănui nu-i pasă” Nu e trist că nu vor, ci că nu le pasă. Pentru că prin sport salvezi tineretul. După Simona Halep e Sahara, e deșert. E trist, dar e adevărat”.

Esența ghilimelelor de mai sus îi aparține lui Ion Țiriac. Poate cel mai bogat român, fost jucător și antrenor de tenis. Fost președinte al Federației Române de Tenis. Când a oferit aceaste declarații, Ion Țiriac era în funcție. 

Sara Sitar, campioana care poate ajunge mai mare decât Sahara

În spatele blocurilor care căptușesc Bulevardul Iuliu Maniu, într-o oază de zgură, stăpânindu-și cu greu lacrimile, mama unei campioane reflectă realitatea spuselor milionarului. Sara Sitar are 10 ani și este numărul 1 național la grupa ei de vârstă, a devenit campioană națională și, de curând, după ce a câștigat un turneu internațional a fost acceptată la Academia de Tenis din Padova. Italienii au acordat o bursă. Românii, încă, nimic. 

Strigătul unei mame de campioană: Eu nu pot să o susțin din veniturile pe care le am. Povestea noastră trebuie să fie auzită, cineva să o suțină. O să-i frâng aripile”

Simona Sitar, mama Sarei, este profesor într-un oraș cocoțat în nordul țării. De acolo, din Maramureș, vine un strigăt. „Eu nu pot să o susțin din veniturile pe care le am. Povestea noastră trebuie să fie auzită, cineva să o suțină. Știam că ea o să ajung la momentul ăsta, ea să aibă nevoile astea, iar eu să nu le pot susține, să-i frâng aripile. Vrea să facă tenis, vrea să se realizeze din tenis, mi-a promis că o să-mi facă o vilă cu piscină”. La 10 ani, în tenis, banii fac diferența, sortează talentul, acordă șanse, înfruntă orice formă de destin. Turnee, costuri, echipament, antrenor. 

Și dacă ei, copiii, nu ar crede? Ar fi Sahara. Ar fi deșertul. Zgură, multă muncă, compromisuri, suferință. O vilă cu piscină. Simona Sitar își continuă „strigătul”. Așa i-am spus noi, un „strigăt”. Însă către cine? Nu l-au auzit, ei, pe Țiriac. Dar cine să te audă în deșert? 

„Nu i-am cumpărat un echipament nou. Tot timpul a primit, situația noastră a fost cunoscută în toată țara și, fiind mai vulnerabili, am primit, de la fete mai mari, hăinuțe, pantofi de sport, eu i-am mai cumpărat de la mâna a doua, niciodată nu mi-am permis să-i iau un echipament nou. Nu pot să o susțin! Ar fi imposibil. Am lucrat după ureche și tot am avut aceste performanțe. Federația nu ne-a fost alături, nu au fost interesați de povestea noastră. Sperăm să vină alături de noi. Domnul Hărădău (n.r. fost director general FRT, fost președinte interimar al FRT, fost secretar general, fost director de turnee, etern apropiat de-ai lui Ion Țiriac) mi-a spus să am grijă de fetiță, că promite… Atât”. 

Și așa e, domnule Hărădău! Sara promite. Și în praful zgurei și în fața italienilor și în imensitatea inocenței ei: „Mamă! Într-o zi o să-ți iau o vilă cu piscină. Și o mașină”. 

Ajutor din partea antrenorului care a lucrat voluntar, din partea fundațiilor, dezinteresul federației 

Și au fost și oameni care s-au implicat pentru a susține drumul Sarei. Profesorul care i-a pus racheta în mână, domnul Călin Gheorge de la Baia Mare, a făcut-o voluntar. Acum, Sara a câștigat o bursă oferită din partea fundației „Hope and Homes for Children” copiilor și tinerilor cu rezultate remarcabile, micuților care au nevoie de ajutor pentru a putea merge mai departe pe drumul performanței. 

• Din 1998 și până la finalul anului 2021, fundația a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 63 de centre de plasament de tip vechi (orfelinate). Prin eforturile Hope and Homes for Children și ale partenerilor săi au fost dezvoltate 116 case familiale, cu peste 6.700 de copii scoși din orfelinate și aproximativ 1800 reintegrați în familia naturală sau extinsă. În total, în 24 de ani de intervenții, Hope and Homes for Children România a susținut aproape 38.000 de copii să rămână în siguranță lângă părinții lor și să nu fie instituționalizați, prin programul de Prevenire a separării copilului de familie. 

Simona, Serena. Strigătul. Sara

Sara o place pe Serena Williams. I-a urmărit meciurile, i-a savurat loviturile, a văzut filmul și cunoaște povestea familiei surorilor Williams. Simona Sitar are ceva din încăpățânarea „Regelui Richard”- Richard Williams, tatăl sportivelor, omul care le-a crescut, le-a format, s-a sacrificat și le-a făcut cele mai bune din lume. De acolo de jos, din străzile din Compton- California. În cazul nostru, dintr-un istm de Românie, de la Baia Mare, se poate naște o nouă poveste stropită cu trofee. Dintr-un strigăt care poate fi auzit. E serva unei micuțe de 10 ani care rupe racordajul cu voința unui zeu. Sunt lacrimile unei mame. Unui profesor care finisează generații. „Nu pot singură!”. 

După Simona poate fi Sara… nu „Sahara”!

Ion Țiriac este unul dintre românii care, atunci când intră în orice restaurant din lume, comandă fără să se uite la prețurile din meniu. Dânsul a spus-o că așa s-a simțit bogat. 

Domnule Țiriac! Să știți că după Simona poate fi Sara, nu „Sahara” despre care vorbiți! Sau poate alți copii talentați precum ea. Dumneavoastră și alți români care atunci când intrați într-un restaurant nu vă uitați la prețurile din meniu trebuie doar să încercați! Să încercați să le oferiți o șansă. În cazul nostru, dacă programul nu vă permite, poate-l întrebați pe domnul Hărădău! Altfel, așa e domnule Țiriac, totul devine „trist, dar adevărat!” 

În încheiere, dacă ați citit până aici: 

Reporter: Care e turneul tău preferat?

Sara: Îmi place Wimbledon-ul!

Dar tu te-ai antrenat, vreodată, pe iarbă? 

Nu… M-am antrenat de câteva ori. 

Unde te-ai antrenat pe iarbă?

În Italia! 

Imagine: Daniel BĂLAN

Editor VIDEO: George CAPOIANU