VIDEO. Rareș Ilie, pasă decisivă în meciul Nice – Torino. Fază superbă a fostului mijlocaș de la Rapid

Robert Zanfir 30.07.2022, 22:17
VIDEO. Rareș Ilie, pasă decisivă în meciul Nice – Torino. Fază superbă a fostului mijlocaș de la Rapid

Rareș Ilie (19 ani) a fost decisiv în victoria francezilor de la Nice, 1-0, cu Torino. Fostul mijlocaș al Rapidului a reușit „assistul” la singurul gol al partidei, la doar șapte minute de la introducerea pe teren. Reacția antrenorului Lucien Favre nu a întârziat.

Adi Mutu are de ce să îl regrete pe Rareș Ilie. Fostul său jucător a început ca din tun la noua echipă. După debutul cu bine din jocul cu Roma, mijlocașul a fost decisiv în al doilea amical al francezilor. Nice s-a impus cu 1-0 în partida cu Torino. Iar românul și-a justificat din plin încrederea din partea lui Lucien Favre.

Rareș Ilie, pasă decisivă în meciul Nice – Torino

Rareș Ilie a devenit rapid un nume cunoscut la Nice. Francezii au plătit 5 milioane de euro pentru transferul din Giulești, iar prezentarea în tricoul francezilor a fost chiar de milioane. Mai mult, românul a primit și botezul în Hexagon. Mijlocașul a cântat Dragostea din Tei în fața colegilor.

Ilie a confirmat în amicalul cu Torino debutul fast din meciul cu Roma, 1-1. A fost introdus în minutul 71 de Lucien Favre, care l-a distribuit în rolul de număr 10. Răspunsul mijlocașului nu s-a lăsat așteptat. S-a înțeles perfect cu Amine Gouiri, a primit mingea în careu și a pasat în fața porții, pentru golul lui Calvin Stengs. Perfect, după doar 7 minute!

Reacția lui Lucien Favre: Iată un jucător care poate să ajute echipa

Imediat după meci, antrenorul lui Nice a lăudat jocul lui Rareș Ilie. Fostul tehnician al Borussiei Dortmund s-a declarat foarte bucuros pentru reușita transferului.

„La pauză, le-am spus jucătorilor că am pierdut multe mingi ușoare. Le-am spus să-și ia mai mult timp în posesie, să-și pregătească acțiunile. În repriza a doua, mingea a circulat mult mai bine.

Jucătorii care au intrat pe parcurs au făcut diferența, e un lucru foarte important. Am muncit mult pentru această victorie. Față de precedentele meciuri amicale, cu Benfica, cu Roma, am reușit să corectăm anumite aspecte din joc.

Am văzut multe lucruri pozitive în repriza a doua. Am driblat, am verticalizat și ne-am creat trei-patru ocazii foarte bune. Toată lumea e fericită că am câștigat. Începe campionatul, vor fi multe meciuri, cinci meciuri în luna august.

Este greu să spun acum cine va juca duminică (n.r. – pe 7 august, în meciul cu Toulouse, în prima etapă din Ligue 1). Avem jucători buni pe toate pozițiile. Sunt mulțumit de mulți jucători după meciul de azi.

Rareș (Ilie) a intrat foarte bine, a driblat, un-doi, apoi i-a dat pasă de gol lui Stengs. E foarte bine! Sunt bucuros. Avem un nou recrut, Rareș (Ilie), care a intrat și a fost decisiv. Iată că avem un jucător care poate să îmbunătățească echipa. Perioada de transferuri nu s-a încheiat, dar nu este ușor să găsești jucători buni”, a spus Lucien Favre, într-un interviu pentru OGC Nice TV.

OGC Nice are plăcerea de a anunța transferul lui Rareș Ilie de la Rapid București. Mijlocașul ofensiv născut în 2003 este oficial, noul jucător al echipei, talentul său precoce înflorind în România.

Creativul dreptaci de 19 ani, care joacă în mod obișnuit pe postul de inter stânga într-un sistem 4-3-3 sau 4-2-3-1, a bifat 60 de apariții pentru Rapid, marcând nouă goluri și oferind 12 assist-uri. A ajutat legendarul club să revină în prima ligă, devenind titular incontestabil.

Un tânăr internațional român, Rareș este un talent rar cu un potențial mare”,
Prezentarea lui Rareș Ilie la Nice

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622