VIDEO. Mireasa i-a purtat noroc lui Marius Șumudică, în Gibraltar! Imagini inedite de la meciul celor de la CFR Cluj
Meciul dintre Lincoln Red Imps și CFR Cluj, din preliminariile Ligii Campionilor, a avut parte de spectacol și în tribunele micuței arene din Gibraltar. Doi invitați speciali, ce au dat un alt farmec jocului din teren. Mai ales pentru spectatori.
VIDEO. Mireasa i-a adus noroc lui Marius Șumudică, în Gibraltar! Imagini inedite de la meciul celor de la CFR Cluj
Suporterii aflați pe stadionul „Victoria” din Gibraltar au rămas fără replică atunci când au văzut că la meci și-a făcut prezența un cuplu de tineri, care doar ce-și juraseră credință veșnică. Au venit direct de la biserică, îmbrăcați în veșmintele tradiționale. Mirii – doi români care nu puteau pierde prilejul de a-i vedea pe viu pe conaționalii lor.
Cei doi miri, dar și însoțitorii lor, au fost aplaudați la scenă deschisă de toți cei aflați pe scaunele micuțului stadion. Mirele, Ștefan, le-a făcut cu mâna în semn de mulțumire, apoi s-a așezat atent pe unul dintre scaune.
VIDEO:
Momentul a fost imortalizat de Ben Horlock, un fan englez al echipei Queen Parks Rangers, iar imaginile au fost postate pe Twitter. Acesta a atașat și un comentariu sugestiv:
Atunci când te căsătorești la ora 3, dar ai meci la ora 6! Priorități!, a scris Harlock.
Ulterior, Ben Horlock a vorbit pentru CaughtOffside și a povestit mai amănunțit ce s-a întâmplat.
A fost un joc destul de bun calitativ. Dar adevăratul punct culminant a fost să-i văd pe miri, îmbrăcați în vestimentațiile lor, captând atenția unei mulțimi gălăgioase. Mirele a ieșit din stadion la jumătatea meciului și s-a întors cu doi pumni de chipsuri, de la un magazin local, dar și cu trei pungi de „mingi de brânză” (n.r. – pufuleți). Dacă nu este ziua nunții de vis a miresei, atunci nu știu ce mai este!, a adăugat Harlock.
CFR Cluj s-a impus greu în fața lui Lincoln, scor 2-1, în manșa tur a turului doi preliminar din Liga Campionilor. Gabriel Debeljuh l-a salvat pe Marius Șumudică de la o rușine istorică, printr-o dublă marcată în repriza secundă. Formația din Gibraltar a condus la pauză.
Mirele ține cu Steaua. Și-ar fi dorit să piardă CFR Cluj
Ben Harlock lucrează în Gibraltar și s-a gândit că se merită să plătească cinci lire pentru a vedea un meci de fotbal, pe care să-l urmărească fără a avea vreo preferință. Imediat după meci, Harlock a mers și a stat de vorbă cu Mirele, un român pe nume Ștefan.
Am vorbit cu el după meci și chiar mi-am făcut un selfie. Părea un tip cu adevărat de treabă și amândoi păreau foarte fericiți. Ștefan mi-a spus că este fan al Stelei și că și-ar fi dorit să piardă CFR Cluj. Cred că nu le poți avea pe toate. A primit „mingile de brânză” și s-a căsătorit cu dragostea vieții sale. Două din trei nu-i rău deloc!, a completa Harlock, pentru CaughtOffside.com.