VIDEO Gool, Moruțan!! Fostul jucător de la FCSB a renăscut în Serie B și i-a impresionat pe italieni!

George Drafta 12.11.2022, 18:40
VIDEO Gool, Moruțan!! Fostul jucător de la FCSB a renăscut în Serie B și i-a impresionat pe italieni!

Olimpiu Moruţan îi încântă pe italieni cu fiecare etapă care trece în Serie B.

Astfel, mijlocaşul „şi-a făcut numărul” şi în runda cu numărul 13 din eşalonul secund italian, reuşind să puncteze pentru echipa sa, Pisa. Golul a venit în poarta celor de la Cagliari, într-un meci disputat chiar pe arena adversarilor. Fotbalistul de 24 de ani a punctat în minutul 51 al jocului, atunci când scorul era încă 0-0. Moruţan a profitat de o greşeală a sarzilor şi l-a învins pe goalkeeperul advers, însă reuşita nu a asigurat şi succesul celor de la Pisa.

Gazdele au egalat prin Lapadula în minutul 67, rezultat care s-a menţinut până la final pe tabela de marcaj. La câteva minute după golul de 1-1, fostul jucător al celor de la FCSB a fost înlocuit cu moldoveanul Artur Ioniţă. La Pisa, din primul minut au apărut pe teren şi ceilalţi doi români ai grupării peninsulare. Marius Marin şi Adrian Rus. Doar al doilea a fost integralist, primul a fost scos de pe teren în acelaşi timp cu Moruţan.

Cifrele lui Moruţan

Moruţan a ajuns la 4 goluri marcate pentru Pisa în acest sezon. El a mai punctat şi în partidele contra celor de la Cosenza şi Como. Contra primeia a reuşit chiar o dublă. Mijlocaşul a ajuns în această vară la formaţia italiană după o stagiune petrecută la Galatasaray Istanbul. Agentul său, Ioan Becali, e bucuros să vadă că jucătorul afirmat la FC botoşani s-a acomodat în Italia atât de repede.

”Olimpiu Moruțan trebuie să înțeleagă că este nevoie de mai mult pentru a reuși într-un campionat atât de dificil. Până acum, nu a jucat prea mult, dar poate fi decisiv chiar și în ultimele 15-20 de minute. Trebuie să se antreneze mai bine și, într-adevăr, Marin trebuie să-i spună aceste lucruri și să-l facă să fie mai determinat”, a precizat impresarul.

Cu acest rezultat, Pisa nu şi-a putut depăşi în clasament rivala de sâmbătă. Cele două sunt vecine în ierarhia la zi, pe locurile 10 şi respectiv 11. Pisa are cu două puncte mai puşin decât fosta prim divizionară, care l-a împrumutat pe Răzvan Marin la Empoli. Trupa celor trei români se află la 10 puncte de ultimul loc direct promovabil, ocupat în prezent de Reggina. Lider după 13 etape este Frosinone, care are 30 de puncte la activ. Dacă Serie A se întrerupe pentru Cupa Mondială din Qatar, a doua divizie italiană are pauză doar o săptămână. Pe 26 noiembrie, Pisa o va întâlni pe Ternana.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622