Deian Sorescu este unul dintre cei mai importanți fotbaliști de la Dinamo. Evoluțiile foarte bune l-au propulsat pe dinamovist la echipa națională a României. Însă câteva filmări indecente cu Deian Sorescu la o petrecere, umbresc ascensiunea fotbalistului dinamovist.
Evoluțiile foarte bune în tricoul lui Dinamo, l-au propulsat pe Deian Sorescu în lotul echipei naționale a României. Evoluțiile sale nu au rămas neobservate nici de alte echipe. Din Liga 1 chiar FCSB-ul și-a arătat interesul pentru jucătorul dinamovist. Echipa roș-albastră a făcut mai întâi o ofertă de 500.000 de euro pentru Sorescu. Ulterior, suma a fost mărită până la 700.000 de euro, dar Dinamo a refuzat să-și vândă căpitanul.
O altă ofertă consistentă pentru transferul lui Deian Sorescu a venit din parte formației Legia Varșovia. Polonezii erau dispuși să plătească 350.000 de euro achitați în două rate plus un bonus de 50.000 de euro. Cristian Cernodolea a fost cel care a intermediat negocierile din Dinamo și Legia Varșovia. Cernodolea a declarat că oferta polonezilor ar fi crescut până la 1,4 milioane de euro cu tot cu bonusuri.
Clienții noștri au trimis pe adresa clubului Dinamo o ofertă oficială consistentă pentru Deian Sorescu. Vorbim de o sumă care cu bonusuri putea atinge 1,4 milioane de euro, iar discuțiile s-au întins până în ultima zi de mercato. Există un progres semnificativ în nivelul de profesionalism arătat de Dinamo în negocieri de la venirea domnului Mureșan, în comparație cu luna iunie.
Din păcate, am rămas cu impresia că și în cazul în care pretențiile lui Dinamo erau satisfăcute în totalitate, șansele să fi obținut acordul administratorului judiciar pentru un transfer în această vară erau minime. Am auzit speculațiile (n.r. cu privire la faptul că administratorul judiciar ar încasa 6% din transfer dacă se face în iarnă), dar nu doresc să comentez.
Nu am fi surprinși dacă Sorescu ar ajunge chiar la FCSB. Important e ca Dinamo să încaseze o sumă semnificativă care să ajute la salvarea clubului, fotbalul românesc are nevoie de acest simbol”, a spus Cernodolea pentru Gsp.ro.
În ciuda problemelor finaciare de la Dinamo, conducerea din ”Ștefan cel Mare” a refuzat să-l vândă pe Deian Sorescu. Oficialii dinamoviști s-au justificat prin faptul că nu doreau să piardă un jucător important pe fondul interdicției clubului la transferuri.
Aflat într-o ascensiune evidentă din punct de vedere fotbalistic, Deian Sorescu a reușit să umbrească totul prin câteva filmări indecente de la o petrecere. Căpitanul dinamovist apare pe filmare dansând pe ritmuri de manele în timp ce arată gesturi obscene. Înconjurat de prieteni, Sorescu nu se sfiește ca pe finalul filmării să-și sărute pătimaș iubita.