VIDEO EXCLUSIV. „Țețe” Moraru știe cum pot renaște „câinii”. „Se face stadionul și rămâne o echipă: CS Dinamo!” Amintiri cu Maradona și Steaua anilor ’80

• Peste 200 de meciuri în alb-roșu, opt ani în „Ștefan cel Mare”, trei titluri, trei cupe, o semifinală de Cupa Campionilor Europeni și victorii prețioase pe plan extern. Așa ar putea fi caracterizată, pe scurt, cariera lui Dumitru „Țețe” Moraru (66 de ani), fost goalkeeper la Dinamo, actual antrenor cu portarii în cadrul Academiei de Fotbal a CS-ului, în „Groapă”;
• Playsport.ro a realizat un reportaj video cu fostul goalkeeper chiar în prima zi de lucru. Cu o sinceritate debordantă, „Țețe” Moraru a subliniat că doar atunci când va exista „un stadion, vor veni și investitori. Din trei echipe, trebuie să rămână una: Clubul Sportiv Dinamo”;
• Cu o experiență de aproape trei decenii în cadrul Federației Române de Fotbal, acesta a dat de înțeles că, în ultimii ani, diferențele între România și alte țări esunt făcute la nivel de copii și juniori. „Echipele din fosta Iugoslavie pun mare accent pe centrele de copii și juniori, produc jucători. Școlile private au campionatul lor”;
• Într-un prezent gri în peisajul alb-roșu, „Țețe” Moraru a rememorat povești dintr-o altă epocă a fotbalului românesc: amicalul „tricolorilor” din 1982, de la Rosario, cu campioana mondială de atunci, Argentina, cu un star în devenire în componența lotului pe nume Diego Armando Maradona. „Mâncam cu toții într-un salon. Singurul care mânca în cameră? Maradona. Kempes mi-a zis că era zeul fotbalului, că poate face ce vrea, asta la 22 de ani. Mai ieșea la balcon unde saluta cei 5000-10.000 de oameni care-l aplaudau”.

„Am activat din 1993 la Federația Română de Fotbal, dar în vară mi s-a terminat contractul”

Bună ziua, domnule Moraru. Ce faceți, cum sunteți?

Bine, sunt la prima zi de muncă la Academia de Fotbal a CS Dinamo.

Dumitru Moraru sau „Țețe” Moraru. Vă mai amintiți de unde vine această poreclă?

Da, da, eram la juniori la Metalul București. Am plecat într-un cantonament la Sinaia. Eu eram mai mic cu patru ani. Fiind născut 1956, eram cu grupa 1952 în cantonament. La al doilea antrenament, când au ieșit afară, eu dormeam, nu am ieșit. Unul dintre colegi mi-a spus „Ăsta parcă e musca țețe, așa doarme”. Mi-a rămas porecla și nu m-a deranjat niciodată.

Ați activat în „Ștefan cel Mare” unde ați avut performanțe interne și externe ca și jucător. Acum ați revenit ca antrenor, ați și menționat, prima antrenament va avea loc astăzi. Cum ați decis să vă întoarceți?

Am activat din 1993 până în acest an la Federația Română de Fotbal. În vară chiar am fost la Europeanul U19. Grupa și-a terminat activitatea și contractul meu, la fel, s-a încheiat. Am plecat. Celelalte grupe aveau antrenor și nu puteam să mai rămân.

„O să fiu antrenor cu portarii. Marius Niculae m-a convins să vin”

Cu ce o să vă ocupați la CS Dinamo?

O să fiu antrenor de portari pentru cele cinci grupe. Dacă au nevoie, pot să dau și sfaturi în ceea ce privește metodele de antrenament, păreri despre fotbal antrenorilor.

Cine v-a convins să reveniți?

Marius Niculae.

Cum v-a atras în acest proiect?

În primul rând, nu puteam să stau acasă. Mai apoi, îmi place meseria. Mi-a plăcut dintotdeauna. M-a sunat Marius, a doua zi ne-am întâlnit la clubul sportiv și am semnat contractul.

„Am jucat, în acea perioadă, cu cele mai grele echipe în cupele europene”

Ce amintiri vă vin prima oară în minte când vorbiți de perioada Dinamo ca jucător?

Am avut niște rezultate extraordinare. În patru ani, am câștigat trei campionate, trei cupe. Eram un grup extraordinar, de valoare, înaintea noastră fusese Universitatea Craiova care a dominat. După noi, a venit Steaua.

Ați ajuns în cele mai bune patru echipe din Europa. Erați conștienți, la momentul respectiv, de valoarea pe care o aveați?

Da, din acest motiv am și făcut performanță. Fără să supăr pe cineva, atunci am jucat cu cele mai grele echipe în cupele europene. Am eliminat aici Inter, am jucat cu Aston Villa, câștigătoare de Cupa Campionilor, am eliminat Hamburg, deținătoare de Cupa Campionilor și am jucat cu Liverpool, cea care avea să câștige trofeul, ne-a eliminat și Bordeaux la un moment dat. Eram o echipă trăsnet.

„Am fugit de la Steaua la Sportul. În Regie m-am simțit cel mai bine. Dinamo a dat doi jucători în schimbul meu celor de la Sportul”

Ați ajuns la Dinamo de la Sportul Studențesc. Vă mai amintiți traseul profesional de atunci?

Eu am debutat la Metalul București, la 17 ani, în Divizia B. O echipă extraordinară într-un campionat bun, cum era divizia secundă. M-a luat Steaua în 1974. Am debutat la 18 ani și puțin într-un derby cu Dinamo. Colegul și prietenul meu, Vasile Iordache, a avut o criză de apendicită și am intrat eu. Am jucat până în 1978 la Steaua, am luat de două ori eventul și am mai jucat o finală de Cupă cu Universitatea Craiova, pierdută. Mai apoi, în 1978, Steaua l-a adus pe Rică Răducanu, eu 22 de ani, el 32. Mi-a fost frică că n-o să mai apăr, am fugit, efectiv, la Sportul Studențesc. S-au înțeles cluburile. Am stat doi ani, jucând o finală de cupă cu Steaua, pierdută pe „Republicii”, 3-0, dar am câștigat Cupa Balcanică, o competiție puternică. A fost cea mai frumoasă perioadă a mea. Jucam de plăcere, mă antrenam de plăcere, n-aveai presiune, dar pierdusem echipa națională. N-am mai vrut să stau. Am venit la Dinamo și ei i-au dat pe Andrei Speriatu și pe Costel Pană în locul meu. Așa am ajuns aici, în „Ștefan cel Mare”.

V-a fost teamă de eventuale repercursiuni venind la Dinamo după un trecut la Steaua?

Nu. Pe vremea aceea, la meciuri te mai huiduiau. După meci, n-aveai treabă.

Unde v-ați simțit mai bine: la Steaua sau la Dinamo?

La Sportul (n.r. – râde).

Și dintre cele două?

Dinamo.

„Nu făcea nimeni presiuni poolitice, dar ne mai certau dacă pierdeam”

Dinamo a avut două generații fantastice în anii 1980. Prima, a dumneavoastră, cu semifinala Cupei Campionilor Europeni, a două, spre finalul deceniului, cu semifinală de Cupa Cupelor. Care vi s-a părut mai bună?

Nu sunt de acord cu comparații între generații. Eu mi-am propus mereu performanța. Echipele trebuie luate după performanță. Valoarea e altceva. Cum aud „cel mai mare portar”, „cel mai bun jucător”, nu. Eu merg pe generații. România a avut mereu fotbaliști buni, portari buni, dar, părerea mea, nu poți spune că unul singur a fost cel mai bun.

Ce însemna un Dinamo – Steaua în anii 1980?

O presiune foarte mare. Ei voiau să câștige, noi să câștigăm. Ambele echipe aveau conducători puternici, cu grade de general. Exista, evident, și presiune publicului. Erau meciuri adevărate?

Existau și presiuni politice?

Nu. Politicul nu avea treabă, nu se băgau peste noi, doar conducătorii. Și am avut conducători mari: generalul Ovidiu Diaconescu, colonelul Vasile Anghel, fost jucător la Dinamo. Nea Nae Nicușor, nea Tinel Stănescu, Cornel Dinu. Nu făcea nimeni nicio presiune de acest gen asupra noastră. Dar, evident, ne ambiționam să nu pierdem. Mai pierdeam un meci, te mai certau.

„Ne-au dat șase etape de suspendare, peste două zile nu mai eram suspendați”

Dinamo 1-1 Steaua, 2 decembrie 1987. Vă mai amintiți meciul? Cel cu intrarea dumneavoastră la Lăcătuș, cartonașe roșii..

Da, am jucat aici, pe „Dinamo”. M-a eliminat pe mine. Au mai luat cartonaș roșu Varga, Iovan, Belodedici. Ambele echipe jucam în competițiile europene atunci. Ne-au chemat la CNEFS (n.r. – Consiliul Național de Educație Fizică și Sport), sediul Federației și ne-au dat câte șase etape. Peste două zile nu mai eram suspendați. Cred că a intervenit politicul atunci.

Decidea un Dinamo – Steaua titlul, indiferent de etapă?

În mare, da. Dar, pe vremea aceea, nu câștigai așa ușor campionatul. Erau echipe puternice și în provincie. Câștigai cu +2, +3, nu ca acum. Uită-te la CFR, îi bat pe toți de cinci-șase ani.

„Am aflat după Revoluție că am avut oferte înainte de 1989 din străinătate. Nu mi-au spus pentru că le era frică să nu fug”

Existau și celebrele zvonuri că fiecare echipă, Dinamo și Steaua, avea anumiți „sateliți”.

Nu prea este adevărat. Erau echipe puternice și la Steaua, și la Dinamo, chiar și în perioada Craiovei când aveau echipă bună. Veneau aici diverse echipe, la noi, ne rugam să nu le dăm mai mult de două-trei goluri. Acest scandal cu „sateliții” a început când au promovat Flacăra Moreni și Victoria București. Din acest motiv ne-a urât lumea.

Victoria, „verișoara” care juca chiar în spatele nostru, după acest sintetic, ați și jucat acolo o scurtă perioadă.

Jumătate de an. A venit Revoluția și am plecat în Norvegia.

V-ați încheiat cariera în străinătate. Vremurile nu prea permiteau fotbaliștilor români să plece în afară. Din ce știți dumneavoastră, ați avut vreo ofertă din străinătate înainte de 1989?

În perioada comunistă, n-am știut, sincer. După Revoluție, însă, foștii conducători mi-au spus că au existat trei-patru oferte pentru mine. N-au vrut să-mi spună înainte de 1989 pentru că le era frică să nu fug. Și n-aș fi făcut asta. Totuși, regret că n-am putut evolua mai devreme afară.

„Kempes mi-a zis că, încă de tânăr, Maradona era privit ca un zeu al fotbalului în Argentina. Putea să facă ce voia”

39 de meciuri sub „tricolor”, printre care și un amical împotriva Argentinei lui Maradona în 1982, înfrângere 1-0. Cum a fost să fiți pe același teren cu fotbaliști uriași precum Maradona sau Kempes?

Atunci era tânăr Maradona (n.r. – 22 de ani). Câștigase Cupa Mondială U20 în Japonia (n.r. – 1979). În schimb, naționala Argentinei îi avea pe Fillol în poartă, Kempes, Ardiles. Ei câștigaseră Mondialul în 1978. Am jucat la Rosario. Stăteam în hol, la o cafea, mâncam cu toții într-un salon. Singurul care mânca în cameră? Maradona. Mai ieșea pe la balcon, erau câte 5000-10000 de oameni care-l aplaudau. Îl întrebam pe Kempes de el. Ce mi-a zis? Că era zeul fotbalului, că poate face ce vrea. Așa gândeau ei despre Maradona de atunci și, uite, s-a adeverit.

Este cel mai mare fotbalist împotriva căruia ați jucat?

Mare, mare de tot. Dar, uite, am mai jucat cu Johan Cruyff, când eram la Steaua, în Cupa Campionilor Europeni (n.r. – 1977), Neeskens, când erau la Barcelona. Fotbaliștii de la Hamburg, Liverpool. Am jucat contra multor fotbaliști mari. Dar vedeți și aici. Cel mai mare din toate timpurile: Maradona? Pele? Messi? Cruyff? Beckenbauer? Au fost o grămadă, dar au prins vremuri diferite.

EURO 1984, primul din istoria naționalei României, ați fost în lot. Au fost, la momentul respectiv, probleme cu banii. Vă mai amintiți?

Am fost în grupa preliminară cu Italia, Suedia, Cehoslovacia și Cipru și se califica doar prima la turneul final, în opt echipe. În Franța, am apărat meciul trei. Silvică (n.r. – Silviu Lung) a fost în poartă cu Germania și Spania, eu cu Portugalia. În ceea ce privește banii, mi-amintesc că nu ne-a dat diurna pentru că ratasem calificarea din grupe, în semifinale. Ne-au dat jumătate de diurnă la întoarcere, pe aeroport. Mai mult nu cred că s-ar fi putut.

„Trebuie să rămână o echipă: Clubul Sportiv Dinamo. Cred că vor veni și investitori odată cu stadionul”

Revenim la prezent. Situație amară: trei de Dinamo în trei ligi diferite. Cum vedeți situația?

Echipa Dinamo trebuie să-și recapete valoarea pe care a avut-o atâția ani în fotbalul românesc. Trebuie să-și construiască stadionul. Având un stadion, atunci cred că vor veni și investitori. Din trei echipe, trebuie să rămână una: Clubul Sportiv Dinamo. Dar să vină investitori, sponsori, să facă altă societate. Bani publici nu pot cheltui.

Sunt situațiile de la Dinamo și schisma FCSB – CSA o oglindă a fotbalului românesc?

CSA Steaua joacă în Liga a 2-a, fără drept de promovare, deocamdată. Nu văd ca un lucru bun acest aspect. Acolo, oamenii trebuie să se înțeleagă: galeria, conducerea, toți și să facă o echipă. Au stadion frumos, să lase orgoliile. E bine și pentru ei, și pentru fotbalul românesc.

Cum ați trăit retrogradarea lui Dinamo?

E ciudat ce s-a întâmplat. M-a durut sufletul. Au avut jucători buni, au retrogradat și după, patru-cinci au ajuns la echipe din Superligă. N-au fost buni la Dinamo, mai departe joacă în prima ligă foarte bine.

„Cu lotul pe care-l au și problemele financiare, nu cred că prind play-off-ul”

Urmăriți echipa în liga secundă?

Da, dar e urât ce se întâmplă. Cu tot, cu declarațiile jucătorilor, antrenorilor. Totuși, nu cred că pot prinde play-off-ul. Și dacă îl prind, nu pot să promoveze cu lotul de jucători pe care-l au, cu atâtea probleme financiare. N-au nici stadion. Nu poți face performanță așa.

Ați revenit la CS Dinamo, dar ați fost contactat și din celelalte două părți înainte?

Nu, dar și dacă m-ar fi sunat, nu m-aș fi dus nici la echipa din liga a 2-a, nici la echipa domnului Badea.

„Echipele din fosta Iugoslavie pun mare accent pe copii și juniori. Cluburile private nu joacă cu Steaua Roșie sau Partizan la juniori”

Să vorbim și despre echipa națională din prezent. Un compartiment la care stăm bine sunt portarii. V-au trecut atâția portari prin mână, cum vi se par actualii ?

Avem portari tineri, dar Radu nu joacă de mult. Văd că pleacă în Franța, la penultima clasată, Auxerre. Este Moldovan de la Rapid, care îmi place foarte mult. Sunt portari buni, dar trebuie să o dovedească pe plan european, acolo e altceva.

Ați lucrat în cadrul FRF atâția ani. Ce se întâmplă? Echipe pe care le băteam lejer au ajuns să ne pună probleme mari.

Echipele din fosta Iugoslavie pun mare accent pe centrele de copii și juniori. Am fost de multe ori acolo, am văzut. Ei cresc fotbaliști. La noi mai greu. Sunt multe cluburi private unde părinții plătesc. În Croația și Serbia, spre exemplu, echipele private au campionatul lor. Nu joacă cu Steaua Roșie, Partizan sau celelalte cluburi din Croația. Steaua Roșie – Partizan se poate juca și de opt ori într-un sezon la juniori. Echipele private nu sunt primite.

„Cum faci selecție dacă părinții copilului plătesc?”

Totul pleacă de jos?

Da, de la bază. Una este să îi oferi copilului toate condițiile, de la mingi și echipament până la antrenori buni, fără să plătească și poți face selecție atunci. Dacă se plătește, cum faci selecție? La 16 ani, dacă un copil este foarte bun, poate pleca unde vrea, așa că îl pierzi pentru că a plătit taxa.

Mai are fotbalistul român valoare? Numărăm pe degetele de la o mână românii care joacă în campionatele puternice. Unul dintre ei este Tătărușanu.

Da, Tătărușanu apără în Italia, la Milan, chiar dacă îl critică oamenii. Nu au dreptate. Uită-te la ce echipe joacă fotbaliștii din țările pe care noi le băteam lejer și asta e o mare problemă.. Nu mai avem jucători valoroși cum au fost odată. Generația de Aur, când eram în staff-ul lui Iordănescu, toți erau titulari la echipe mari. Fotbaliștii din campionatul nostru sunt buni, dar pe plan european se joacă altceva.

Acum un nou Iordănescu este la cârma echipei naționale, Edi. Ne poate duce în Germania vara viitoare?

Să sperăm că da. Îi va fi foarte greu. Elveția pleacă favorită. Restul de trei, noi, Belarus, Kosovo, luptă pentru locul secund.

• Dumitru „Țețe” Moraru este considerat unul dintre cei mai importanți portari pe care i-a avut fotbalul românesc. Cu 393 de apariții pe prima scenă și 39 de prezențe la echipa națională, fostul portar a cucerit trofee alături atât de Steaua (două titluri și o cupă), cât și de Dinamo (trei campionate și trei cupe). În plus, a bifat și 33 de meciuri europene, apogeul fiind atins în sezonul 1983/1984, cu semifinala Cupei Campionilor Europeni. Și-a încheiat cariera în 1991, în Norvegia, la IK Start. Ulterior, a fost cooptat în staff-ul echipei naționale de fotbal a României, din 1992 până în 2022.