Vestea morții lui Ivan Patzaichin a căzut ca un fulger asupra lumii sportului românesc. Aproape toate legendele fenomenului și-au exprimat regretul trecerii în neființă a multiplului medaliat olimpic. Una dintre cele mai afectate personalități din sportul românesc a fost Nadia Comăneci. De peste Atlantic, „Zeița de la Montreal” a transmis un mesaj cutremurător.
Sportul românesc are puține embleme la nivel internațional. Ivan Patzaichin este, fără îndoială, una dintre aceste figuri legendare. Românul a marcat definitiv în istorie. La fel și Nadia Comăneci. Considerată cea mai mare gimnastă a tuturor timpurilor, Nadia Comăneci a transmis un mesaj cutremurător la moartea canoistului nepereche.
Cei doi mari campioni au avut mereu o relație bazată pe respect și apreciere. Așa cum Nadia Comăneci a subliniat, Ivan Patzaichin a fost un adevărat model pentru toți cei care l-au cunoscut. Felul său de a fi i-a surprins mereu pe oamenii care au avut onoarea să-l cunoască. Modest, indiferent de performanțele obținute de-a lungul timpului, Ivan Patzaichin a arătat mereu un maxim respect pentru cei care au adus faimă României indiferent de ramura sportivă.
Ultimele 3 luni, Ivan Patzaichin și le-a petrecut internat la Spitalul „Elias”. Fusese diagnosticat cu o boală incurabilă. Starea lui s-a agravat în ultima lună, iar duminică a încetat din viață.
Din informațiile obținute până în prezent, se pare că Ivan Patzaichin a murit în brațele fiicei sale, Ivona. Ultima perioadă a fost chinuitoare pentru campionul român, având o formă gravă a bolii. Familia dorea să îl ducă în Israel sau Turcia, la tratament, însă, din păcate, nu au mai apucat.
Nu a vrut, în timpul ăsta, să-l vadă cineva. Refuza vizitele și nici la telefon nu răspundea. Spunea că vrea ca lumea să-l știe așa cum a fost, nu măcinat fizic. În urmă cu câteva luni a trecut printr-o altă cumpănă, tot de la boală, însă medicii de la Elias au reușit să-l stabilizeze. Se deplasa cu cadrul metalic și refuza să se știe că e bolnav.
Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari campioni pe care i-a avut România, a murit. Canoistul a câştigat 7 medalii la cele 5 Jocuri Olimpice la care a participat. Este celebră cursa care a dus la câștigarea aurului olimpic cu pagaia ruptă.
După prima lovitură sau a doua s-a rupt vâsla. Am avut noroc să s-a întâmplat în serii. Eu știam bine regulamentul, am ridicat pagaia deasupra, pentru că atunci nu erau din carbon, ci doar de lemn și fiecare concurent trebuia să depună rezerva la start dacă se rupe. Dacă ridicau pagaia deasupra capului se refăcea cursa. În momentul în care am ridicat vâsla, arbitrii probabil nu au văzut sau nu au vrut să vadă, iar eu din alunecare am depășit cei 25 de metri în care trebuia oprită cursa. Și atunci singura soluție era să continui cursa așa cum era.
Important era să ajung la linia de sosire, pentru că nu era un barem de timp. Primii trei intrau în semifinală, iar restul intrau în recalificări. Singura problemă a mea era să ajung la linia de sosire și să nu mă răstorn sau să nu ies din culoar. Și după multe minute am ajuns la finiș, tribunele mă aplaudau ca la atletism ca pe unul întârziat, care vine ultimul. Erau în picioare când trăgeam eu.