VIDEO EXCLUSIV. Mărturia răscolitoare a lui Eduard Bandi, rapidistul reîntors din călugărie: ”Nici dacă aș fi avut ofertă de la Real Madrid n-aș fi renunțat la decizia de a pleca la mănăstire. A fost chemarea lui Dumnezeu”

La începutul anilor 2000, o veste a lăsat cu gura căscată fotbalul românesc: fostul rapidist Eduard Bandi, aflat atunci la Șerif Tiraspol, a decis să se călugărească la numai 21 de ani! Ex-internațional de tineret, fundașul dreapta a dispărut brusc din vestiare și s-a retras la mănăstire, unde avea să rămână până în 2016, la Putna.

A reapărut pe neașteptate în civilie, a început să joace din nou fotbal la Rădăuți, pentru scurt timp. Apoi a ales o viață foarte discretă, departe de atenția publică, livrator de pizza și șofer pe TIR, dar ducând pe umeri o poveste de viață tulburătoare. E prima dată când, pentru playsport, Bandi, 40 ani, acceptă să vorbească deschis despre alegerile sale și despre experiențele fotbalistice și monahale.

• Cum a ajuns din întâmplare fotbalist la 14 ani, transferul ratat la Feynoord la 17 ani și relația specială cu Mircea Lucescu în Giulești
• Căderea fizică și mentală de la Tiraspol, momentul când a decis să plece la mănăstire și cartea care i-a deschis calea spre Dumnezeu
• Experiența de 14 ani petrecută la Putna, unde a fost botezat întru călugărie, extazul monahal și prăbușirea interioară care l-a făcut să se întoarcă în lume
• Cum a evitat întâlnirea cu Gigi Becali și George Copos la Putna, unde a fost vizitat de Daniel Pancu, al cărui văr e tot călugăr la istoricul așezământ moldav

Playsport: Eduard, povestea vieții tale e atât de provocatoare, încât îmi e greu să aleg cu ce să începem. Spune-ne, deocamdată, cu ce te ocupi în prezent?

Sărbătoare în Giulești. Conducerea Rapidului jubilează după decizia istorică dată de Curtea de Apel București:…

Adevăratul Rapid e la Dan Șucu și Victor Angelescu. Ce decizie a dat justiția în…

Eduard Bandi: Am lucrat ca șofer pe TIR timp de patru ani, angajat la o firmă olandeză. Am fost blocat în străinătate vreo două luni și jumătate pe timpul pandemiei. Nu puteam veni acasă din cauza opririi avioanelor. Mai închiria compania mașini să dăm o fugă în țară, la familie. Dar s-a terminat cu bine! Acum sunt însă liber. Să spunem că e o vacanță prelungită. Mă voi întoarce însă probabil pe un job similar.

Playsport: Hai să ne întoarcem la origini! Ai început fotbalul abia la 14 ani, de ce așa târziu?

Eduard Bandi: A fost mai mult o întâmplare. M-a văzut un antrenor de la Motru cum jucam miuțe și mi-a recomandat să vin la club. Părinții, ambii ingineri, nu prea erau de acord. Mama ținea să mă ocup de carte. Cu tata am purtat lungi discuții. S-a întâlnit însă într-o zi pe stradă cu antrenorul respectiv, i-a explicat că am calități și l-a convins cumva. Dar mi-a pus o singură condiție.

”Iei trialul la Școala Dobrin sau te ții de carte!”

Playsport: Care?

Eduard Bandi: Aflase că se organizează o selecție la Pitești, la Școala ”Nicolae Dobrin”. Mi-a zis: ”Copile, n-ai niciun viitor în fotbal aici, la Motru. Nu sunt condiții pentru juniori. Dacă treci trialul, mergi mai departe cu fotbalul. Dacă nu, te ocupi exclusiv de învățătură”.

Playsport: Adică ți-ai jucat cariera pe o singură mână, cum se spune la jocurile de cărți!

Eduard Bandi: Exact! Și am trecut selecția, am intrat în circuit. Am devenit coleg la Academie cu Raț, cu Bilașco, cu Maftei. Am avut un antrenor excepțional, pe Mihai Georgescu. Un pedagog minunat. Ne-a educat fantastic, ne împărtășea din experiențele lui personale. Ne vorbea de câte două-trei ori pe săptămână despre ce e bine să faci în viață, cum să ocolești tentațiile tinereții, cum să-ți păstrezi seriozitatea. Lucram incredibil de multe lucruri la antrenamente: de la lovirea balonului cu latul până la tehnica execuției cu stângul sau cu exteriorul.

”Lucescu a vrut să-mi arate cum să-mi pun fașa pe picior. M-am rușinat!”

Playsport: Simțeai că ești făcut pentru sportul ăsta?

Eduard Bandi: Îmi făceam gânduri. Mă așteptam să ajung la un nivel decent pe la 24-25 de ani, să fiu și eu pe-acolo. Dar lucrurile s-au derulat foarte repede. Pe la 16-17 ani am plecat la teste la Feynoord, împreună cu doi colegi. Am stat două săptămâni la Rotterdam și ce-am văzut acolo am rămas cu gura căscată. Condiții senzaționale, dezvoltare extraordinară a jucătorilor, antrenamente superbe. Au vrut să ne transfere pentru echipa a doua, dar cluburile nu s-au înțeles la preț.

Playsport: Apoi ai trecut imediat la Rapid, nu?

Eduard Bandi: Am semnat cu Giovanni Becali, care m-a recomandat la Rapid. Mircea Lucescu m-a ținut două săptămâni în probe înainte să finalizăm transferul. Mai rămânea câte jumătate de oră cu tinerii după antrenamente să dăm centrări cu stângul dacă erai dreptaci și invers. Sau să tragem cu stângul la poartă, să facem exerciții unu contra unu, doi contra unu ori alte metode ca să-ți dezvolți diferite abilități. Asta m-a ajutat să învăț centrările cu stângul, la care eram bâtă la început.

Playsport: Vreo amintire personală legată de Lucescu?

Eduard Bandi: M-a cucerit prin faptul că era blând cu tinerii. Te încuraja, chiar dacă greșeai. Un antrenor cu discernământ, iar prin asta am zis tot. Am făcut o antorsă la un moment dat și m-a invitat la dânsul în cameră ca să-mi arate cum să-mi pun fașa pe picior. Nu m-am dus. Mi-a fost rușine. Dar atâta fericire mi-au adus cuvintele lui nea Mircea, încât parcă m-am vindecat doar din câteva vorbe de suflet.

”Stăteam cu cartea de rugăciuni pe noptieră”

Playsport: Ai nimerit atunci într-un vestiar greu. De cine te-ai apropiat mai mult?

Eduard Bandi: Mi se face pielea de găină numai când îmi aduc aminte cu cine am împărțit cabina: Sabău, Rednic, Pancu, Șumudică, Lupu, Maier, Stanciu. Aveam 17 ani și emoții până la cer. M-am înțeles cu toți. Dar nu eram eu omul care să iasă în evidență. Să epateze. Am stat mereu la locul meu. În fotbal însă ai de pierdut dacă nu ești tupeist sau chiar obraznic.

Playsport: Cu cine stăteai în cameră?

Eduard Bandi: Cu Nae Stanciu. Păream probabil un tip ciudat, pentru că aveam mereu cartea de rugăciuni pe noptieră și mă puneam să citesc. Se mai iscau discuții între colegi pe tema asta la început. Eram bănuit chiar că nu sunt ortodox. Apăreau și tot felul de glume, dar nu m-am simțit niciodată jignit sau umilit.

”Religia m-a salvat de la tentațiile tinereții la Rapid și Tiraspol”

Playsport: Ai jucat la Rapid, dar, fiind gorjean, Universitatea Craiova era echipa ta favorită?

Eduard Bandi: Nici măcar Craiova! Nu mergeam la meciuri. Jucam doar de plăcere: fotbal, tenis, baschet. La Motru, nu-mi închipuiam niciodată că voi ajunge să câștig bani din sport. Nu știam pe ce lume sunt. Nici primele salarii nu m-au dat pe spate. Ce nevoie ai de bani la 18-19-20 de ani? E vârsta la care îți trebuie mai degrabă un pedagog care să te îndrume.

Playsport: Banii iau însă ochii tinerilor jucători de azi: mașini, fete frumoase, petreceri deochiate, vacanțe superexotice. Ai fost și tu în preajma acestor tentații.

Eduard Bandi: Sigur, există un pericol, dar rezolvarea stă în mâinile celor mai în vârstă, cu experiență. Eram foarte nesigur când am ajuns la Rapid. Mai ieșeam la un bar, la un restaurant. Dar faptul că m-am apropiat de religie a însemnat salvarea mea. Asta m-a ținut departe de prăpastie, inclusiv după ce am plecat la Șerif Tiraspol.

Playsport: Cum ai ajuns acolo?

Eduard Bandi: Jucasem constant doi ani la naționala de tineret. Eram nelipsit de la convocări în generația cu Tamaș, Vlad Munteanu, Grigorie, Ovidiu Petre, Zicu sau Maftei. Ion Moldovan m-a promovat și acolo am rămas până la 21 de ani. Îmi făcusem deja un CV, devenisem un jucător vizibil, chiar dacă evoluam mai mult la echipa secundă a Rapidului. Gabi Balint m-a dorit mult la Șerif, Giovanni a făcut transferul. Mi-a convenit să merg undeva să joc.

Playsport: Contract generos la Tiraspol?

Eduard Bandi: În jur de 50.000 de dolari pe an, aproape de patru ori mai mare decât la Rapid. Nu mai spun că patronul oferea și prime generoase uneori. Am mers odată la un turneu la Moscova, cu mai multe formații din fostul spațiu sovietic, și ne-a promis câte 10.000 de dolari de jucător dacă vom câștiga. Am luat trofeul, iar omul s-a ținut de cuvânt.

”Când Șerif a renunțat la mine, am zis că e momentul să mă călugăresc”

Playsport: Ce-ai făcut cu primii bani mai serioși captați din fotbal?

Eduard Bandi: Am trimis la părinți, am pus ceva deoparte, mi-am mai cumpărat niște nimicuri, plus un Opel Astra, cu care mi-am făcut treaba. Nu mi-a plăcut să ies în evidență cu mașini luxoase.

Playsport: Simțeai însă că îți iei zborul, iar cariera ta merge în sus?

Eduard Bandi: De fapt, fotbalistic, nu cred că am luat decizia corectă să plec la Tiraspol. Șerif era o echipă care s-ar fi bătut la titlu în România, dar în Moldova defila. M-a cuprins repede o stare de plafonare. Nu mai aveam dorința de a alerga, de a mă zbate. Îi învingeam pe toți la scor, adversarii erau câteodată ridicoli. Fără o rivalitate serioasă, mi-a dispărut motivația.

Playsport: Și, brusc, la 21 de ani, iei decizia care a șocat fotbalul românesc: te-ai retras peste noapte și ai ales viața monahală. Cum a fost posibilă o asemenea convertire radicală?

Eduard Bandi: În ultimele luni, nu mai eram conectat deloc la meciuri, la antrenamente. Cum prindeam câte o zi liberă, mă duceam la mănăstirea Noul Neamț, aproape de Tiraspol. Mergeam acolo să mă rog, să citesc. Toți mă întrebau la club ce-i cu mine, că nu mai am vlagă. Îmi pierdusem și locul în echipă. Nu mai apăream nici măcar pe foaia de joc. Eram însă liniștit în sinea mea. La finalul campionatului mi-au spus că nu mai au nevoie de serviciile mele. Și atunci m-am luminat: Gata, ăsta e momentul să mă călugăresc!

”Trebuie să fii nebun de legat ca să te duci la mănăstire”

Playsport: Aveai însă de mult în minte acest plan, nu?

Eduard Bandi: Da. Dar nu știam cum s-o fac. Cum să plec așa, fără să las loc de bună ziua? Mă gândeam, totuși, la colegi, la echipă. Când m-au anunțat însă că sunt pus pe liber, o mare bucurie m-a cuprins. Mă și judecau cumva, că e ceva în neregulă cu mine. A doua zi am plecat la București. A sunat imediat telefonul cu o ofertă clară de la ȚSKA Moscova. Nici n-am vrut s-o discut. Luasem deja decizia. Putea să mă caute și Real Madrid, că nu mai dădeam niciun pas înapoi din drumul spre Dumnezeu. Flacăra ardea în mine. Chemarea era prea mare.

Playsport: Cum s-a format însă această relație atât de strânsă cu divinitatea?

Eduard Bandi: Căutam să intru în biserică încă de când eram mic. Mă liniștea. Nu lipseam duminica de la Sfânta Liturghie. La școală n-am fost un elev strălucit și mă gândeam că mă ajută Dumnezeu dacă merg la biserică. La fel la fotbal. Dacă prindeam o zi liberă duminica, abia așteptam să mă duc la Patriarhie.

Playsport: Asta după ce ai ajuns la Rapid.

Eduard Bandi: Da. De atunci începusem să procesez în mintea mea acest plan spre călugărie. Căutam și o fată credincioasă să mă însor. Cu asta am trăit în cap ani de zile. Citeam și literatură de specialitate. Dar ca să pleci la mănăstire trebuie să fii nebun de legat. Altfel nu te duci!

”Duhovnicul de la Cernica s-a mirat și el de decizia mea”

Playsport: Spuneai că e chemarea spre Dumnezeu, nu?

Eduard Bandi: Mergi la mănăstire dacă te cheamă Dumnezeu. Trebuie să simți că ți se aprinde ceva în suflet și n-ai puterea să stingi flacăra. M-a luat valul. Dacă mi-aș retrăi viața, la fel aș proceda. E greu de explicat pentru cineva care nu înțelege că nu viața e realitatea. Trăim o iluzie. Suntem trecători pe acest pământ, oricât de buni am fi, oricât de mult am avea.

Playsport: Ce tip de literatură citeai?

Eduard Bandi: Viețile sfinților. Pe când eram deja la Tiraspol, cartea care mi-a aprins cu adevărat flacăra de a deveni monah se intitulează ”Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”, scrisă de Cuviosul Siluan Athonitul. O recomand pentru tineri, adulți sau bătrâni. E completă din toate punctele de vedere și pentru lumea monahală, și pentru cea laică. E plină de optimism, chiar dacă titlul e greu de înțeles.

Playsport: Aveai un duhovnic?

Eduard Bandi: La Cernica. Mergeam cam o dată pe lună. Am păstrat legătura și după ce am plecat la Tiraspol. Cum primeam câte o convocare la lotul național de tineret, cum dădeam o fugă la mănăstire. A rămas și el uimit de decizia mea, dar mi-a dat binecuvântarea lui.

”Mama și tata nu s-au împăcat nici până azi cu calea mea”

Playsport: Reluăm firul poveștii. Ai venit imediat la București după ce ai rupt relația cu Șerif. Mai departe?

Eduard Bandi: Am stat o singură zi în București, după care am plecat direct la mănăstirea ”Gura Motrului” din Mehedinți. Știam pe cineva acolo. Îmi făcusem destule cunoștințe printre preoți. Mi-am găsit liniștea cam o lună de zile. Am început însă să am probleme cu familia, care nu m-a înțeles și nu s-a împăcat nici până azi cu decizia mea. N-a ieșit bine deloc. Le-a fost foarte greu. Dar asta chiar e o temă extrem de sensibilă și nu mă simt confortabil să o discut. E o mare durere. Îmi duc însă crucea.

Playsport: Erai și foarte aproape de casă.

Eduard Bandi: Exact! La vreo 50 de kilometri. Exista parcă un magnet care mă trăgea spre Motru. Îmi doream însă să stau cât mai departe de orice atracție. Începuseră și vizitele de la cunoscuți. Mă căutau televiziunile. Nu știam cum să mai fug. Gândul să revin spre fotbal îmi tot dădea târcoale, dar nu m-am dus să spun nimic, nimănui. Mă luptam singur cu mintea mea. Așa a venit mutarea la Putna.

Playsport: Ai ales tu faimosa Putna?

Eduard Bandi: Părintele de la ”Gura Motrului” era venit de la Putna. Și tare m-a atras această destinație. Nu știam prea multă istorie, în afara legăturilor cu Ștefan cel Mare, dar Putna are o rezonanță specială. Începusem să cunosc deja din interior altă lume după ce alunecasem dintr-o extremă în alta, de la fotbal la mănăstire. La Putna am fost și botezat întru călugărie. Am devenit fratele Eduard. O experiență care a durat 12 ani, până în 2016.

”Eram șoferul starețului, am trecut pe lângă Giulești. M-a bulversat!”

Playsport: Te-au mai căutat foști colegi de echipă?

Playsport: Doar cu Pancu m-am întâlnit o dată la Putna. A venit în vizită, fiindcă are un văr călugăr acolo. Am vorbit de toate. Și să nu uit de prietenia cu Mihai Roman. Locuiește la doi pași de mănăstire. Ne-am cunoscut când juca la Toulouse. Un fotbalist excelent, un familist convins, foarte credincios.

Playsport: Cum arăta o zi de-a ta la mănăstire?

Eduard Bandi: Ca orice monah, trezirea dimineața, pe la 4. Mergi apoi la biserică până pe la opt, nouă. Treci pe la bucătărie, unde am fost un fel de ajutor, mai ai grijă de animale, pleci cu mașina la cumpărături. Citești o carte. Interacționezi cu ceilalți frați.

Playsport: Ai fost o perioadă chiar șoferul starețului?

Eduard Bandi: Da. Nu mi-a fost ușor. Băteam țara în lung și-n lat. Dar voiam doar liniște, nu să revăd lumea din care plecasem. Am făcut chiar la început un drum în București și am trecut pe lângă stadionul din Giulești. M-a răscolit îngrozitor. Numai eu știu ce stare ciudată am trăit. Când te rupi de lume, e bine să stai acolo, nu să tot revii. M-am bucurat că am cunoscut și o grămadă de oameni excepționali, capacități intelectuale remarcabile, care puteau deveni cu adevărat mari în civilie, dar au ales să vină în călugărie.

”Tăierea dorinței e cel mai complicat examen monahal”

Playsport: Îți redau o declarație mai veche din presă, despre tine, atribuită starețului de la Putna, Melchisedec Velnic: “A fost scârbit de ce era în jurul lui, de faptul că nu putea să fie pe propriile picioare. Ştiţi dumneavoastră cum e, impresari, patroni”. Ce a vrut să spună oare?

Eduard Bandi: Mi-e greu să cred că-i aparține această declarație. Cu Giovanni Becali m-am înțeles bine. M-a ajutat. Cu patronii nu prea am avut tangențe. E drept că am mai povestit câte ceva, dar lucrurile se pot interpreta greșit. Vă traduc mai direct. Nu mi-a plăcut niciodată lupta asta de orgolii din fotbal, pe care nu o pricep nici azi. Au ajuns unii să nu-și vorbească luni de zile din cauza unei greșeli de arbitraj. O exagerare! Simțeam aceste tensiuni.

Playsport: Călugăr fiind, te mai trăgea, totuși, ața să faci mișcare, să alergi?

Eduard Bandi: În primii ani, nu mă interesa nimic. Simțeam doar o bucurie de nedescris că sunt pe calea spre Dumnezeu. O bucurie imposibil de comparat cu altceva. Dar, la un moment dat, a început să răsară din nou sportivul din mine. Că Dumnezeu așa te mai pune la încercare, să vadă ce faci în absența lui! Am început să ies la un fotbal în pădure, la un tenis. Iar flacăra a prins a se stinge. Că nu prea merge una cu alta. Dar vechiul Eduard Bandi voia să vină înapoi.

Playsport: S-a declanșat o dispută între sportivul Bandi și monahul Bandi.

Eduard Bandi: Exact! Nu poți rezista în mănăstire dacă nu respecți regulile stricte ale jocului. Iar primul stâlp e să asculți de stareț, să faci spovedanie săptămânală, să mergi cât poți de mult la biserică. Așa rezistă un călugăr. Dar am început să cedez, să nu mai dau ascultare starețului.

Playsport: De ce?

Eduard Bandi: Mândrie și trufie! Făgăduința unui monah e să renunțe la sine. Să-și lase voia în mâinile starețului, care nu-ți va spune niciodată să păcătuiești. Asta e cel mai complicat. Tăierea dorinței. O duci câțiva ani, dar vine un moment când pornește războiul interior. Te duci ba la stânga, ba la dreapta. Nu mai ții calea de mijloc. Slăbind aici, a început să se reîntrupeze Eduard sportivul. Iar flama divină s-a tot diminuat.

”Voi regreta toată viața că n-am fost mai puternic”

Playsport: Îmi poți da un exemplu de neascultare față de stareț?

Eduard Bandi: Îmi spunea să aduc mașina ca să plecăm la Suceava pentru niște probleme, iar eu nu mai răspundeam la telefon. Refuzi o dată, de două ori. Se rupe. Rezistența în viața monahală pleacă de la lucrurile mărunte. Sau zice: ”Hai la spovedanie”, ”Du-te la biserică!”. Dacă nu vrei, nu vrei! Dar încotro te îndrepți? Ai o problemă! Nu mai ascultam și mă refugiam deja în sport.

Playsport: Erai un profan, cel puțin în primii ani de începător și de călugăr. Te-ai simți folosit în sistem?

Eduard Bandi: Deloc! Ți se zice ce e bine să faci. Și trebuie să respecți reguli precise. Sfântul Apostol Pavel spune: ”Noi suntem atleți”. Adică avem niște reguli. E grav dacă nu le știi, dar și mai grav dacă, știindu-le, nu le aplici.

Playsport: Aduci mereu în discuție faptul că s-a stins flacăra. Cum s-a întâmplat la tine?

Eduard Bandi: Vine treptat. Trebuie să te ții de spovedania gândurilor, a faptelor. Mai te superi. Mai spui o vorbă nelalocul ei. Dacă nu ții din scurt aceste chestiuni, nu reziști. De aici a început retragerea mea. Dacă respectam toate canoanele, nu se întâmpla să revin în lume. Voi regreta toată viața că n-am fost mai puternic. Voi duce povara asta până la moarte. N-am avut liniște în suflet când am decis să plec, să las totul în urmă. Am mers prea departe cu nesocotirea regulilor și, la un moment dat, nu mai ai puterea să te întorci. Nu mi-am dat seama.

”N-aș fi avut puterea să discut cu Becali sau Copos la Putna”

Playsport: Ai întâlnit și episoade care nu rezonau cu ce-ți închipuiai sau ce-ți doreai să găsești în viața monahală? Mă refer la devieri de orice tip care te puneau pe gânduri?

Eduard Bandi: Astea apar, dar fac parte din viață. Nicăieri nu există perfecțiune. Nici măcar la mănăstire. Dumnezeu îți îngăduie să trăiești diferite experiențe, prin care trebuie să treci. Călugăria m-a ajutat să-mi văd slăbiciunile. Mă credeam un om mai bun. Dar la mănăstire te descoperi cu adevărat. Când intri în singurătate, doar tu și gândurile tale, vezi în interior ceva poate insesizabil în lume. N-am crezut niciodată, de exemplu, că pot fi așa rebel. O mândrie care a stat ascunsă undeva!

Playsport: E adevărat că ai stat o perioadă și la Sfîntul Munte Athos?

Eduard Bandi: Nu. Am mers doar în vizită. Mi s-a propus să mă mut acolo un timp, dar deja flacăra abia mai pâlpâia și am refuzat. Aveam vălul pe ochi. Dacă nu-ți mai convine la Putna și te duci la Sfântul Munte, nu înseamnă că ajunge la Athos alt om. Tot tu ești acolo, cu bune și cu rele, nu alt personaj.

Playsport: Existau speculații că l-ai fi cunoscut pe Gigi Becali la Sfântul Munte.

Eduard Bandi: Nici vorbă. Și Becali, și Copos au fost la Putna, dar n-am vrut să interacționez cu niciunul. N-aș fi avut puterea necesară. Mă blocam, pentru că sunt un tip emotiv în adâncurile mele.

”Nu pot face o nuntă în toată regula, port un inel simbolic”

Playsport: Cu ce ai rămas după experiența monahală?

Eduard Bandi: Dumnezeu ne-a lăsat zece porunci. Dar ar fi de ajuns să respectăm două și am aduce raiul pe pământ. Să-l iubim cât mai mult pe Hristos și să nu ne judecăm aproapele. Și mai e, evident, regretul de a fi revenit în lume, unde n-am găsit nimic schimbat. Doar văd lucrurile acum cu alți ochi, mai matur. Familia e singura care mă împiedică să revin în călugărie.

Playsport: Ți-ai întemeiat o familie după ce ai renunțat la călugărie?

Eduard Bandi: După ce am părăsit Putna, am cunoscut-o pe Laura. Avem un băiat de cinci ani. Aș prefera să facă tenis de câmp, nu fotbal. Și la mănăstire îl las dacă vrea. Am învățat să fiu foarte tolerant, nu să văd doar înainte, precum calul. Îl voi încuraja în orice direcție va alege.

Playsport: Când părăsești călugăria nu ai, totuși, o serie de restricții? Te-ai căsătorit după toate canoanele creștine?

Eduard Bandi: Consecința e că rămâi călugăr până la sfârșitul vieții. Nu poți face nunta ca un om normal. Port doar un inel simbolic. Nu ești însă ca și cum ai fi condamnat, dar e o regulă pe care e bine s-o respecți. M-am interesat, mi-am asumat urmările. Un călugăr trebuie să ducă făgăduințele făcute. Când greșești, te pocăiești. Mergem înainte ca o familie creștină. Ne ducem la biserică, ne spovedim.

”Michel Salgado mi-a deschis universul fotbalistic, la Pitești”

Playsport: Te-ai întors în lume în 2016 și te-ai reapucat de fotbal, la Bucovina Rădăuți, pe care ai și ajutat-o atunci să promoveze în Liga 3. Mingea te-a readus cumva la viață, nu?

Eduard Bandi: Eram dezorientat după ce m-am întors de la mănăstire. Nu prea știam încotro s-o apuc. Mă pricepeam doar la șoferie. Mi-a făcut plăcere să revin un timp pe gazon, dar am renunțat din cauza programului încărcat. Îmi găsisem o slujbă ca livrator de pizza la domiciliu. Mă trezeam la 7 dimineața, stăteam la restaurant până pe la ora 16:00. Mergeam apoi la antrenament, stăteam la refacere. Ajungeam acasă după nouă seara. Prea obositor!

Playsport: Ai avut vreun model ca fotbalist?

Eduard Bandi: Michel Salgado. Am început ca vârf, dar n-aveam simțul porții. Mihai Georgescu m-a reprofilat fundaș dreapta, o schimbare care, la mintea mea de copil, m-a deranjat. Dar am urmărit ca spectator acel FC Argeș – Celta Vigo, 0-1 în toamna lui ‘98, în Cupa UEFA, iar Salgado mi-a deschis tot universul fotbalistic. A făcut un meci fantastic. Intrări spre mijlocul terenului, șuturi, centrări, un-doi-uri. M-am liniștit. ”Uite, că poți fi ofensiv și ca fundaș!”. Mă trăgea ața spre faza de atac.

”O să ajungem să ne bată și San Marino în următorii zece ani”

Playsport: Urmărești fotbalul românesc de azi?

Eduard Bandi: Destul de puțin. Lipsește concurența, nu mai e ambiție. Îmi plac Ianis Hagi și Octavian Popescu, dar băiatul ăsta de la FCSB nu știu dacă ar face față și peste hotare. Iar naționala lasă mai mult semne de nesiguranță. Dacă nu ne vom organiza serios de la copii și juniori, vom ajunge să ne bată și San Marino în următorii zece ani.

Playsport: Ți-ar plăcea să revii în Giulești, pe noul stadion?

Eduard Bandi: Știu și eu ce să zic? Am fost un prichindel pe acolo, nu o piesă importantă. Nu mă pot numi rapidist pur-sânge.

Playsport: Ce sfaturi le-ai da tinerilor fotbaliști?

Eduard Bandi: I-aș îndrepta spre povestea de viață a lui Cristiano Ronaldo. Să vadă de unde a pornit, cât de mult a muncit, ce sacrificii a făcut și cum reușește să se mențină încă la un nivel fantastic. Nu poți face performanță cu nopți nedormite, lipsă de seriozitate, ochii doar după mașini și fete, mintea numai la bani și distracție.

Playsport: Cum ai vrea să încheiem, Eduard?

Eduard Bandi: Știu că multora povestea mea li se va părea ieșită din comun. Nu cred însă că am trăit ceva incredibil. Am trecut și trec printr-un plan al lui Dumnezeu. Nu l-am ascultat sută la sută, dar fiecare are gândirea și construcția lui. Ce-aș fi realizat dacă ajungeam un mare fotbalist? N-aș fi avut șansa de a mă apropia de învățăturile din viața monahală.

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...