VIDEO EXCLUSIV. INTERVIU cu fotbalistul de la Dinamo care ține post. „Tata a fost preot de spital, asta a fost biserica mea, acolo mi-am petrecut copilăria”

• Crescut de FCSB în perioada în care se numea Steaua, trecut pe la Rapid în anul ultimei retrogradări, campion cu Astra și jucătorul lunii noiembrie la Dinamo. Așa arată o retrospectivă, pe scurt, a lui Iulian Roșu (28 de ani), una dintre surprizele formației din „Ștefan cel Mare” din acest sezon;
• Playsport.ro a realizat un interviu cu polivalentul mijlocaș în cantonamentul de la Săftica. Absolvent a două facultăți, de sport și teologie, fotbalistul care ține post a făcut mărturisiri cutremurătoare din copilărie: „Tata a fost preot de spital, iar Biserica mea a fost spitalul. Am crescut cu niște imagini care te fac să te gândești mult mai bine la ceea ce ai”;
• Bucureșteanul a vorbit, pe lângă echipa la care este legitimat și la care „sincer să fiu, am venit în probe în vară”, despre experiențele din trecut. „Vedeți și voi ce se întâmplă la FCSB, câți jucători talentați s-au lăsat. La Rapid, suporterii ne-au susținut, iar la Astra, deși nu am jucat prea mult, era un grup extraordinar. Budescu dădea gol de oriunde, cu micul în mână”.

„Meciul cu Unirea Slobozia a fost un mod destul de plăcut de a încheia anul”

Salut, Iulian. Jucătorul lunii noiembrie la Dinamo. Cum sună?

E neașteptat având în vedere începutul de sezon. Titlurile individuale, însă, nu sunt un obiectiv pentru mine. Este o bucurie, dar aș fi preferat, mai degrabă, să ne atingem obiectivele de grup.

Să vorbim despre meciul de la Buzău cu Slobozia. Cum ai trăit partida?

A fost un meci frumos pentru public, mai puțin pentru noi. Am avut 3-0, s-a terminat 3-3. Am dominat meciul categoric până la acel penalty. Am intrat la pauză cu 3-1 și ei cu încredere. Am încercat să ne protejăm puțin.  Din păcate, am luat gol din două centrări. A fost destul de greu și cu restul de cartonașe roșii. Uite că Dumnezeu ne-a mai dat o șansă cu penalty-ul, dar, din păcate, l-am ratat. Merg înainte, nu mai pot să fac nimic să schimb acum. Într-adevăr, a fost un meci cu de toate, publicului cred că i-a plăcut. A fost un mod destul de frumos să închei anul.

Cu doi oameni în minus, ați avut un penalty pe care tu l-ai ratat. În prelungiri, Slobozia a avut o bară. Nu prea ai cum să te plictisești la meciurile echipei Dinamo, nu?

Pentru noi nu trebuie să fie un meci amuzant, ci unul mai pragmatic. Am avut șansă, dar consider că s-a schimbat meciul din acel cartonaș roșu. Ăsta a fost finalul meciului. Nu ar fi mai multe de spus.

„Am venit în probe la Dinamo”

Nu a fost un meci cu o miză neapărat importantă. Totuși, cum a fost atmosfera în vestiar, în autocar pe drumul de întoarcere?

Eu cred că a fost un meci important pentru noi. Ne-am dorit să ieșim din grupă, dar nu s-a putut. Trebuia să ne facem treaba, să câștigăm și să stăm la mâna rezultatelor. Știu că nu a bătut Petrolul, dar noi ar fi trebuit să ne câștigăm meciul.

Hai să mergem la venirea ta în „Ștefan cel Mare”. Ai fost ultima oară la Metaloglobus, după ai venit la Dinamo în vară. Cum s-a petrecut trecerea?

Ca să fiu realist, am venit în probe în vară la Dinamo. Erau domnii Iulian Mihăescu și Oneață antrenori. A venit domnul Burcă, m-am pregătit o lună de zile, mi s-a oferit contract și mi-am așteptat șansa. Mereu mi-am văzut de treaba mea. Nu consider că am realizat ceva. Sunt destul de echilibrat și nu mă hazardez să spun lucruri mari. Tot ce mi-am dorit a fost să am șansa de a intra în echipă. Dumnezeu mi-a oferit-o și vreau să mulțumesc staff-ului pentru încrederea pe care mi-a dat-o după cartonașul roșu. Nu multă lume ar fi procedat în această manieră. Nu poți juca singur în fotbal și, dacă m-ați fi întrebat acum două luni de parcursul aceasta, și al meu, și al echipei, nu știu dacă l-aș fi prevăzut așa.

„Nu mai aveam prea multe opțiuni în afară de Dinamo. Nu cred că a fost o alegere greșită, chiar dacă lucrurile s-au mișcat mai lent la început”

Pentru cei care nu știu, ai jucat câteva minute în prima etapă. După, etape la rând, ai fost pe bancă sau în afara lotului. Ai intrat cu Slobozia, la scurt timp ai luat cartonaș roșu și a urmat o altă perioadă în care n-ai jucat. Revirimentul tău a venit în cupă, cu Sepsi. Ai fost jucătorul lunii noiembrie. De unde această putere mentală de a-ți aștepta rândul și de a reveni?

În ultimele luni, am intrat într-un proces de dezvoltare mentală. Din anumite discuții cu Mister, fiind psiholog, mi-a expus anumite puncte de vedere pe care ar trebui să mă focusez. Am încercat să le aplic. Nu consider că evenimentele individuale din timpul unui meci te definesc. Noi, ca echipă, ne-am dezvoltat foarte bine. Mie mi-a fost ușor să mă integrez într-o echipă care a început să joace foarte bine și să practice un fotbal foarte frumos, ofensiv, cu posesie, cum pregătim la antrenament.

„Am reușit să creăm o familie în câteva luni”

Cât de important este mental coaching-ul?

Nu l-am folosit. Pur și simplu am încercat să mă focusez pe ceea ce pot să controlez. Am avut de învățat la greu. După evenimentul din meciul cu Slobozia, a trebuit să schimb ceva. Era clar că nu fizic am o problemă, ci de mental. În viață, ai două soluții: ori îți plângi de milă, ori pui capul în pământ și începi să muncești, să faci ce depinde de tine. Pentru mine, ce se întâmplă la Dinamo, este vorba despre un colectiv, cu staff-ul tânăr, cu jucătorii, cu conducerea. Cred că este un plus pentru noi. Nu ne hazardăm în declarații. Ne dorim să prindem play-off-ul, dar mă bucură faptul că, de la etapă la etapă, creștem. În câteva luni am reușit să facem o familie aici. Asta este meritul tuturor de aici, de la oamenii care au grijă de noi, până la ultimul jucător. Consider că echipa este cea mai importantă. Avem un parcurs pe care l-am început la meciul cu Buzău și suntem mândri de rezultatele pe care le-am avut. Totuși, nu este treaba terminată.

„Știam la ce ne înhamăm, dar nu ne-am gândit o secundă la retrogradarea în Liga a 3-a”

Ce te-a determinat să rămâi la Dinamo? Știm cu toții toate discuțiile din vară legate de numele echipei.

Nu mai aveam prea multe opțiuni. Venirea la Dinamo nu a fost, pentru mine, o alegere greșită, indiferent de problemele despre care am tot citit sau comentariile făcute de toată lumea. Nu prea țin aceste lucruri în fotbal. A fost o organizare mai lentă din punct de vedere al pregătirii, sportiv vorbind. De când suntem aici, cei din conducere au făcut toate sacrificiile să avem tot. Nu avem de ce să ne plângem. Sincer să fiu, nu mă așteptam să ni se ofere o oarecare liniște. Cred că lucrurile încep să se facă așa cum trebuie la Dinamo. Se vede și în rezultate, chiar și în meciurile de cupă cu echipele din prima ligă. Cred că este meritul întregii comunități Dinamo.

Ați început foarte greu, ba chiar se vorbea de o retrogradare în Liga a 3-a în primele etape. Acum, sunteți aproape de play-off. Ar fi o palmă dată contestatarilor?

Nu consider că este bine să dai palme, ci să-ți fie ție bine. Am avut un început greu, nu ne-am gândit o secundă la retrogradare. Știam ce lucrăm aici. Ne-am asumat această treabă și Mister chiar a spus, de la bun început, că este foarte greu să construiești peste noapte. În România, asta e boala noastră: vrem rezultate peste noapte cu 500 de antrenori. Cred că, la noi, în fotbalul românesc, cheia este continuitatea, liniștea și parcursul de zi cu zi în antrenament.

„Am terminat și teologia, și sportul. Probabil voi rămâne în fotbal după ce îmi închei cariera”

Cum este atmosfera în lot comparativ cu primele etape?

Din acest punct de vedere, mult mai liniștită. Avem mult mai multă încredere în noi, având în vedere jocul practicat și rezultatele obținute. Boost-ul de încredere a crescut. Când ai rezultate, e liniște. Nu am avut niciodată un blocaj mental pentru rezultatele pe care le-am avut. Știam la ce ne înhămăm.

Din documentare pe care mi-am făcut-o, am înțeles că ai terminat teologia în „tinerețe”. Cum ai ajuns la fotbal? Spune-ne puțin, te rog, povestea ta.

Am terminat și teologia, și sportul. A fost alegerea mea. Vin dintr-o familie cu tată preot. Pentru mine, este o alegere sufletească. Nu am făcut teologia pastorală pentru a aprofunda această meserie. Nu mă gândesc decât la fotbal în momentul de față. Mi-am luat licențele la ambele facultăți, încerc să mă pregătesc pentru ce urmează după fotbal, cum pot. Mie-mi place să fiu, cât de cât, atent pe partea de pregătire fizică. Sunt pasionat de treaba asta, mereu am fost și, probabil, voi rămâne în fotbal după ce voi renunța la meseria pe care o practic acum.

„Încerc să respect postul cum pot, în funcție de alimentația pe care o avem la club”

Ce însemnă pentru tine și familia ta această sărbătoare a Crăciunului?

Este cea mai frumoasă sărbătoare a anului atât pentru mine, cât și pentru familia mea. Anul acesta va fi, cred, cel mai frumos Crăciun din viața mea. Am și eu un bebeluș și o să fie primul Crăciun alături de el. Este o perioadă în care Dumnezeu apare pe pământ și pentru noi, ca și creștini ortodocși, este important să nu uităm credința pe care o avem și pe care am moștenit-o. Nu-mi este rușine să spun de Dumnezeu, o s-o fac de fiecare dată. Perioada de post este premergătoare. Cu drag, încerc și eu să o respect cum pot în funcție de alimentația pe care o avem. Ca și familie, este o perioadă de unire, de liniște. Simți, cu o lună înainte, aerul special. Este o mână pe care Dumnezeu ne-o întinde. Consider că fiecare om în parte ar trebui să se gândească mult mai mult la interiorul său și la a face mult mai multe pentru aproapele său.

Este greu pentru un sportiv de performanță să respecte postul premergător sărbătorii?

Deja sunt foarte mulți fotbaliști vegani sau vegetarieni. Ei o iau pe parte de alimentație, de curățire fizică. Rostul postului este altul, înfrânare din a mai face păcate. Asta este mai important. Mâncarea este doar un antrenament pentru meciuri mai importante.

„Biserica mea a fost spitalul, tata fiind preot acolo. Am crescut cu niște imagini care te fac să te gândești mult mai bine la ceea ce ai”

Îți mai amintești, din copilărie, ce voiai să-ți aducă Moș Crăciun?

E simplu: aveam doar minge. Le mulțumesc părinților. Am fost o familie normală. Niciodată nu ne-a lipsit nimic. Părinții au făcut totul pentru noi. Tata a fost preot de spital. Biserica mea a fost spitalul. Am crescut cu niște imagini care te fac să te gândești mult mai bine la ceea ce ai. Sănătatea este cea mai importantă. Crăciunul înseamnă aprecierea față de Dumnezeu că suntem sănătoși toți. Este cel mai important lucru.

Știi cum e pe stadion: un scuipat, o înjurătură. Cum e pentru tine?

Nu sunt cel mai smerit om de pe planetă. Mă transform când intru pe teren, sportiv vorbind. Nu mai există teologie sau preoție pe teren, ci te focusezi doar pe ceea ce ai de făcut. Într-adevăr, în priza momentului te mai ia valul, mai scapi câte o înjurătură. Nu ai cum să nu te enervezi, nu e șah, te mai fură peisajul.

„Iulian n-ar fi fost nimic fără acest club”

Ai bifat trei granzi ai Bucureștiului: crescut de FCSB, fost jucător al Rapidului, actual dinamovist. Când ți s-a prezentat această variantă, în vară, te-ai gândit la eventuale repercursiuni?

Nu. Am făcut, în trecut, tranziția de la FCSB la Rapid și n-am avut nicio problemă. Aș vrea să fiu cunoscut pentru Iulian actualul, de aici. Nu-mi place să trăiesc în trecut. Titlurile de „fosta speranță” sau „fostul jucător de la FCSB” nu mă încântă. Pentru mine contează prezentul. Asta face parte  din procesul pe care l-am început și mă focusez doar pe ceea ce înseamnă Dinamo. Îmi văd de treaba mea. Munca mea este cu atât mai valorificată cu parcursul bun al echipei. Sunt la Dinamo și simt aprecierea celor din jurul meu pentru munca pe care o fac în teren. Pentru anul care vine, să ne ajute Dumnezeu, tot ceea ce trebuie să pregătim este pentru a prinde play-off-ul.

Îți mai amintești cum au reacționat oamenii pe social media?

Nu prea urmăresc. Am copil mic, stau cu soția. Nu mă interesează să citesc comentarii. Este absolut normal ca, la bine, să te sune toată lumea. Când am luat cartonaș roșu, erau o mână de oameni lângă mine și echipa. Nu mă așteptam ca după acest cartonaș roșu să fiu susținut atât de bine de oamenii din echipă. Am toată aprecierea pentru ei, dar și pentru cei din conducere, pentru că și ei m-au susținut. Sunt recunoscător acestui club pentru că Iulian n-ar fi fost nimic fără acest club.

„Vedeți care este situația la FCSB. Mulți s-au lăsat. Mi-a plăcut perioada de la Rapid, chiar dacă echipa a retrogradat”

Care este relația cu suporterii dinamoviști?

Nu mă așteptam să ne susțină așa chiar și la înfrângeri. Ne încurajează, nu ne ceartă. În prima ligă au fost alte lucruri. Simt aprecierea față de noi, vin după noi și în deplasări, ați văzut la Brașov. Am doar cuvinte de apreciere pentru ei. Nu am o relație pe social media cu ei și nu cred că ar trebui, pentru mine, să existe. Ei trebuie să susțină clubul și pe cei de-aici.

Ai bifat ceva echipe în cariera ta. O să ne oprim la trei dintre ele. Prima, FCSB. Cum a fost acea perioadă pentru tine? Echipa domina campionatul, au mai fost debutați și alți jucători pe lângă tine.

Nu vreau să mai vorbesc despre FCSB și ce s-a întâmplat. Știu că sunt jucători cu care am fost coleg acolo care s-au lăsat, din diverse motive. Vedeți care este situația, ce se întâmplă. Ar fi avut șanse să ajungă mai departe, erau talentați: Aldea, Vîlceanu, Târnovanu sunt primii care îmi vin în minte.

Ai făcut trecerea, la momentul respectiv, din Ghencea în Giulești în poate cea mai dificilă perioadă din existența clubului Rapid.

Mi-a plăcut perioada de la Rapid atunci. Am plecat în iarnă, nu am prins retrogradarea în sine. Totuși, când o echipă pică, clar, este unul dintre cele mai negre sezoane. Nu am ce spune de rău despre Rapid. Perioada petrecută acolo a fost parte din viața mea. Suporterii echipei ne-au susținut ca și echipă. Pentru fotbal, acesta este cel mai important lucru: noi, ca sportivi, să oferim un spectacol plăcut publicului. Să joci cu scaunele goale e ca și cum ai fi la antrenament. Ai momente, în timpul meciului, când ești la pământ, dar suporterii, îi simți cum te împing de la spate. Pentru mine, fotbalul este făcut pentru suporteri.

„Am jucat puțin la Astra, dar grupul era extraordinar. Budescu dădea gol de oriunde, cu micul în mână”

A urmat perioada Astra. Al doilea titlu național după cel de la FCSB. Povestește-ne puțin de echipă, de Marius Șumudică, Alibec, Budescu.

Atunci nu exista regula de U21. Eram eu cu Ioniță și Moise. A fost o perioadă plăcută, chiar daca nu am jucat decât șapte meciuri. Era un grup formidabil cu un antrenor foarte bun. Ne-am atins niște obiective frumoase în campionat, în Europa. Știți cum este Marius Șumudică, un antrenor senzațional și un om care știe să glumească. Budescu dădea gol și cu micul în mână. De oriunde.

Astra este doar o amintire în prezent. A urmat, din păcate, trendul echipelor care au câștigat campionatul, au făcut performanțe europene și au dispărut. De ce?

E specific românesc. Unde este bine, trebuie să vină și o perioadă de decădere. Nu înțeleg. Oamenii trebuie să înțeleagă că suntem și noi oameni. Pe lângă, mai sunt persoane care au grijă de stadion, de bunul mers al clubului. Nu poți să desființezi cluburile peste noapte și să lași oamenii fără muncă. Astăzi, cel mai important lucru este să fii sănătos și să ai de unde aduce o pâine acasă. Te trezești, după ce joci în Europa, că ești în faliment și că nu ți-ai mai luat banii de nu știu câte luni. Ce putem să facem? Ne facem treaba ca fotbaliști. Dacă vorbim, suntem puși la colț.

„Obiectivul nostru este play-off-ul, tragediile sunt altele”

Ar fi o tragedie dacă Dinamo n-ar promova în prima ligă din primul sezon?

Obiectivul este play-off-ul. Tragediile sunt altele. De-a lungul anilor, am observat ce înseamnă tragedii. N-aș mai vrea să pățească nimeni ce a pățit cu pandemia. Astea sunt tragediile adevărate. În fotbal se poate întâmpla orice. Trebuie să luăm fiecare meci pas cu pas, nu vreau să mă gândesc la scenariul negru, suntem pozitiv. Ne bucurăm de fotbal și încercăm să ne facem treaba pentru că pentru asta suntem plătiți. Trebuie să jucăm și cu sufletul, nu doar cu picioarele.

Ai un mesaj pentru suporterii dinamoviști pentru ultimele trei meciuri ale sezonului regular?

Nu-ți garantează nimeni nimic. Nici Dumnezeu că te trezești mâine. Nu fac promisiuni sau declarații de luptă. Pot să spun că în nicio secundă nu vom renunța. Vom face tot ce ține de noi cu calm, echilibru, liniște și susținerea lor. Sper și le promit că o să facem tot ce ține de noi să nu renunțăm pentru nicio minge.