Ana Maria Popescu a scris istorie pentru România la Campionatele Europene, Mondiale sau la Jocurile Olimpice în probele de scrimă. În vara anului trecut, după ce a obținut argintul olimpic la Tokyo, ea și-a anunțat retragerea din activitate, la vârsta de 36 de ani.
Acum, ea a oferit pentru playsport.ro un interviu inedit, în care a vorbit despre copilăria sa, pe care și-a petrecut-o în cartierul Rahova din București, o mică parte în comunism și ceva mai mult în perioada de tranziție. Ana Maria Popescu a povestit că a avut o copilărie extrem de fericită și a explicat că experiențele trăite în acea perioadă a vieții ei a ajutat-o foarte mult ulterior în viață, dar și în carieră.
Eu în prima parte a vieții, în copilăria petrecută aici, în cartierul Rahova, am fost un copil liber. Și cred că ăsta este cel mai frumos dar pe care am putut să îl primesc la momentele acelea pentru simplul fapt că nu existau telefoanele mobile încă. Părinții știau că suntem în spatele blocului. Dar de acolo, cât colindam noi pe străzile astea și prin ce garduri ne agățam pantalonii, ei nu știau. Dar eram în siguranță și ne simțeam în siguranță. Eu știu că se spun multe lucruri despre Rahova, dar cât am stat aici nu am avut parte de niciun conflict, nu am asistat la nimic. Am fost un copil norocos, pentru că am avut parte de o copilărie liberă.
Eu sunt la propriu ‘copil de asfalt’. Cel mai frumos loc de joacă pentru mine eram în spatele blocului pentru că eu nu aveam ‘țară’. Întotdeauna am fost invidioasă pe colegii de școală. Asta era casa mea. Ai mei depuneau eforturi extraordinare ca să mergem în acea săptămână de vacanță la mare și o săptămână la munte, era obligatoriu. Depuneau eforturi ca să merge în tabere. Dar nu era același lucru cu poveștile pe care mi le spuneau colegii și prietenii mei. Dar până la urmă era tot ce aveam.
Când mă săturam de parcarea blocului treceam peste linia de tramvai și mergeam la bunica. Pentru mine cred că ea a fost primul organizator de evenimente. Reușea să facă o petrecere ad-hoc pentru că obișnuiam să strâng toți copiii din fața blocului, chiar dacă îi cunoșteam, chiar dacă nu. Mergeam la bunica pentru că sigur ea ne face ceva bun și umpleam sufrageria de copii, pe covorul ei persan, cel bun. Acolo inventam tot felul de jocuri și așa treceau zilele. Pentru mine libertatea mea din copilărie și faptul că ai mei părinți m-au lăsat să greșesc… Cred că asta a fost cel mai important. Și bineînțeles, nu am cum să uit vocea mamei și a celorlalți părinți care seara, după ora 8, începeau să iasă la geam.
Încercai la geam să implori Divinitatea să te ajute. Doar că eu reușeam să îmi asum câteva responsabilități ca să mai rămân puțin afară. Eram dispusă să duc gunoiul toată săptămâna, să șterg praful, să fac tot felul de activități ca să îmi câștig câteva minute în plus”, a spus Ana Maria Popescu într-o ediție de colecție a PlaySport Live.
Marea campioană a fost nevoită la 13 ani să se mute la Craiova și consideră că acea perioadă i-a provocat unele neplăceri în momentul în care a revenit în București.
Din păcate, cred că am pierdut exact aceea perioadă în care descoperi și mai multe lucruri. La vârsta de 13 ani m-am mutat la Craiova și am revenit după 10-11 ani. Am pierdut exact momentele acelea când intri într-o gașcă, începi să cunoști și mai mult împrejurimile, orașul. Și am simțit-o ca pe un handicap când m-am întors, pentru că eram fata de la Craiova. Și toți făceau glume pe seama perfectului simplu. Până la 18 ani eu știam că trebuie să mă bat cu băieții, pentru că aveam foarte mulți la antrenamente. Târziu mi-am dat seama că de fapt cu băieții trebuie să te pupi.