VIDEO. Antrenorul care a ratat contractul cu FCSB pentru că i-a cerut timp de gândire lui Gigi Becali: ”L-am rugat să mă lase să analizez oferta 24 de ore. A adus pe altcineva, care s-a hotărât imediat. Nu înțeleg de ce sunt marginalizat de șase ani”

“Petre Grigoraș cel mai tare din oraș”, cum îl alinta galeria de pe litoral, e tras pe dreapta de 5-6 ani din fotbalul mare, deși își câștigase în Liga 1 faima unui antrenor bun și cu coloană vertebrală. Ajuns la 56 de primăveri, a navigat în ultimele sezoane prin cotloanele eșaloanelor doi și trei, la Oțelul, Foresta, Pandurii sau SSC Farul, iar conducătorii din prima divizie au preferat să-l ocolească, forțându-i o ieșire surprinzătoare din circuit.

– Domnule Grigoraș, nu prea mai sunt la modă antrenorii incomozi și nemaleabili?

– Cred că am fost suficient de maleabil cu fiecare președinte, înțelegător, deschis la discuții, fără să accept însă anumite compromisuri. Asta nu înseamnă că nu pot avea o relație civilizată de colaborare cu orice conducător. Sunt încă tânăr, nu mă simt depășit de noile tehnologii, nici scump nu mă consider, mi-e dor de adrenalina competiției, așa că aștept oricând o nouă aventură în Liga 1. Sigur, am comis și greșeli, cine e perfect?, dar nu atât de mari încât să fiu complet marginalizat. Deocamdată însă stau pe lângă casă, cu familia, și am deschis împreună cu fiul meu o mică Academie, cu grupe de copii de la 6 la 12 ani.

– Nu vă vine însă să stați mai bine pe fotoliu, în liniște, decât să vă întoarceți în circul ăsta grotesc, în care antrenorii sunt schimbați după câteva etape, indiferent de rezultate?

„Ne uitam unul la altul și nu înțelegeam ce se întâmplă”. Cum i-a lăsat mască…

„Îl cred în stare de așa ceva”. Explicaţia dată pentru absenţa de la centru a…

– E același peisaj pe care-l regăsim pe diferite paliere și în societate, unde toți se pricep la orice subiect de pe această planetă. Când dai însă afară după o lună un tehnician ca Stoican sau Edi Iordănescu e undeva o problemă. Ai fost inspirat când l-ai adus sau când îl pui pe liber urgent? Mă îndoiesc că există vreun antrenor care spune că face o echipă să joace într-o lună precum Manchester City, altfel acceptă senin să fie demis. Dovada? PSG! Ce valori imense sunt acolo și, totuși, nu produc fotbalul visat!

”Ocup detașat primele trei locuri la capitolul antrenori ghinioniști”

– Pe Dinu Todoran îl cunoașteți de când l-ați avut elev la Farul. V-a surprins că a acceptat la un moment dat postura unui personaj de paie pe banca FCSB?

– E la început de drum în această meserie, avusese înainte doar câteva partide la Liga 1 pe la Voluntari. Sunt convins că a știut unde se duce, dar presupun că, pentru el, a fost o provocare și simplul fapt că a avut ocazia să lucreze zi de zi cu jucători de calitate. Asta chiar dacă era conștient că nu va lua toate deciziile.

– Ați trecut pe la atâtea echipe cu probleme, încât poate conducătorii vă ocolesc acum că le aduceți ghinion! Pandurii, Oțelul, CFR Cluj, ASA Tg. Mureș, Poli Timișoara, le-ați luat pe toate când erau în cap din punct de vedere financiar!

– Dacă se face un top pe acest criteriu, ocup primele trei poziții detașat. Ceilalți să se bată de la locul patru încolo! Începutul carierei a fost favorabil, am avut parte de echipe, de conducători și de rezultate bune, plus liniște la capitolul financiar. Dar, de prin 2012, parcă am atras toate belelele ca un magnet. Pe unde m-am dus am dat ori peste insolvență, ori peste desființare. Într-un asemenea context, oricât de bun antrenor ai fi și oricât de valoroși jucători ai avea la dispoziție, nu poți să controlezi lucrurile mult timp. Când se adună trei luni de restanțe financiare, ești nevoit să faci mici compromisuri, din care, finalmente, are de câștigat doar adversarul. Și cine plătește în astfel de situații? Evident, antrenorul! M-au tras foarte mult în jos aceste experiențe nefericite legate una după alta, fără sfârșit.

”Sânmărtean e cel mai profesionist jucător cu care am lucrat”

– E adevărat că Gigi Becali v-a propus la un moment dat să preluați FCSB?

– Da. În vara lui 2010. Plecasem de la Iași și am primit un telefon de la dânsul. M-a invitat să discutăm la palat, dar am cerut un termen de 24 de ore pentru răspuns. Poate oricare alt antrenor ar fi sărit imediat în mașină și s-ar fi dus la întâlnire, dar am zis că vreau să analizez un pic, să văd lotul, fiindcă la Steaua nu poți veni decât pentru locul întâi. Era atunci și un grup cumva mai fragil. N-a mai sunat apoi însă niciun telefon, fiindcă a existat probabil un coleg care n-a avut nevoie de timp de gândire. Nu mai mi-aduc exact aminte cine a venit până la urmă. (n.r. Marius Lăcătuș) Cert e că eu am preluat apoi în scurt timp Pandurii, la primul meu mandat acolo.

– Cu o echipă foarte frumoasă!

– Da. Maxim, Chiricheș, Pintilii, Răduț, Pleșca, Nistor, Alex Vlad. Nu erau atunci jucători care să spună mare lucru, dar au devenit nume importante, cu rezultate foarte bune. Oameni de națională, contracte bune pe afară. A fost o perioadă formidabilă la Tg. Jiu.

– Ați uitat de Sânmărtean, Țucudean.

– Mai târziu, la mandatul din 2016. Sunt cei mai profesioniști jucători cu care am lucrat în carieră. Lucian avea vreo 36 de ani, era la apusul activității, dar cum se pregătea și ce mentalitate avea băiatul ăsta rar întâlnești.

– Țucudean se plângea și atunci de problemele lui medicale?

– Nimic! Era un jucător supercontrolat, fusese și prin Anglia între timp. Se pregătea la capacitate sută la sută. Putea să fie un arogant la ce situație financiară avea, dar e un băiat de zahăr. El și cu Sânmărtean au ținut atunci echipa în priză, fiindcă nu erau bani, apăreau întârzieri, dar ei întrețineau spiritul și atmosfera. Mai dădeau o masă, își mai invitau colegii la un ceaun, ca să-i țină pe toți conectați la grup, la interesul echipei.

– De-acolo aveți de luat bani de pe urma insolvenței?

– Vreo 50.000 de euro. Cine știe dacă o să-i mai văd vreodată! Dacă aș sta să adun toți banii pe care ar fi trebuit să-i iau de pe la cluburile blocate prin insolvență sau desființare mi-aș construi o vilă ca-n filme pe malul ghiolului și am face acolo, în curte, un interviu trăznet!

”Am refuzat aiurea o ofertă excelentă din Arabia Saudită”

– Ați avut vreodată ofertă să plecați afară ca antrenor?

– Da. Și-mi pare rău că nu i-am dat curs. Eram la Oțelul, câștigasem Intertoto contra lui Trabzon și urcasem pe tabloul Cupei UEFA, în toamna lui 2007. Și puțin după aceea am primit o propunere concretă din Arabia Saudită, contract de 800.000 de dolari pe an, o grămadă de bani. Eram însă pe val în țară, am zis să nu mă grăbesc, fiindcă mai am timp, am plecat aiurea urechea la tot felul de sfaturi ”călduțe”, fitile, așa că am refuzat. Rău am făcut! Am lăsat trenul să treacă în viteză pe lângă mine.

– Ca jucător ați avut însă câteva experiențe interesante în Bulgaria anilor ‘90.

– N-am fost pretențios, fiindcă eram un jucător mediocru. Nu puteam eu să visez la cine știe ce campionat din Occident. Dar nu uitați că, în 1994, Bulgaria a terminat înaintea noastră la Mondialul din America, iar eu eram coleg la Levski Sofia cu cinci titulari din acea națională: Kremenliev, Țvetanov, Iankov, Sirakov și Borimirov. O formație care intra oricând în primele trei din România.

”Stăteau aliniate mitralierele Kalașnikov precum paharele”

– Ați mai fost la Dobrici și la Lokomotiv Plovdiv, mai aproape de casă!

– Dobrici e la 90 de kilometri de Constanța, am păstrat încă multe cunoștințe acolo. Am rămas în inimile lor, mă mai invită la tot felul de acțiuni, vin ziariști să facem interviuri. Am lăsat amintiri frumoase acolo. La Plovdiv a fost mai diferit. Președintele era un interlop, ucis la vreo trei ani după ce am plecat. Mi-aduc aminte că am mers la o petrecere după un derby local cu Botev, boss-ul era înconjurat de o armată de body-guarzi, iar pe masă stăteau aliniate mitralierele Kalașnikov precum paharele. Nu știam cum să plecăm mai repede de acolo să nu se supere vreunul, să verifice gloanțele pe noi!

– Ați bifat un sezon la Steaua, chiar cel care a încadrat Revoluția, 1989-1990. Ați venit exact după acel 0-4 cu Milan din finala Cupei Campionilor Europeni. Cum ați ajuns în Ghencea?

– Prinsesem un an foarte bun la Bacău, primul meu campionat în Divizia A. Se terminase sezonul, ne-au mai ținut vreo două-trei zile la antrenamente mai lejere. La unul dintre ele, au apărut la stadion două blonde, una tinerică și frumușică foc. Noi, băieții, eram cu ochii în tribună și ne întrebam pe cine așteaptă. Și m-au abordat fix pe minne! Erau soția și fiica lui Bogdan Rădulescu, organizator de competiții la Steaua. Mi-au spus despre ce e vorba și mi-au transmis că sunt așteptat imediat la București pentru o discuție.

”Bumbescu mi-a aruncat la gunoi țigările «Golf» . «Aici se fumează numai Kent»”

– V-au luat ca din găleată!

– Am mers acasă, m-am consultat și cu soția, fi-miu abia se născuse, avea câteva săptămâni și am decis să plec, deși mi-am dat seama că e aproape imposibil să joc. Unde să intru, cu Balint, Lăcătuș și Ilie Dumitrescu în linia de atac?! Dar m-am gândit că e bine să încerc și să nu ratez o șansă. M-am urcat în avion chiar în acea după-amiază, iar a doua zi dimineață am plecat deja cu echipa într-un turneu în Spania, la La Coruna, cu niște adversari ”anonimi”: Real Madrid, Bayern și Eindhoven. Vă dați seama cum am nimerit eu peste noapte din mijlocul Moldovei direct nas în nas cu Augenthaler, Hugo Sanchez și Romario! A fost un impact total, am văzut de la început ce înseamnă fotbalul de top și cam unde trebuie să ajungi pentru a performa.

– Cu cine v-ați înțeles cel mai bine?

– Cu toți băieții, dar cu Lăcă am petrecut mult timp împreună, fiindcă am fost colegi de cameră. Un băiat minunat! Eram parteneri și la țigări. Fumam ”Golf” cartonate, 20 de lei pachetul, ziceam că sunt șmecher tare. Mi-a cerut Bumbescu o țigară și, când a văzut ce scot din buzunar, mi le-a luat și le-a aruncat la gunoi. ”Băi, aici ești la Steaua! Se fumează doar Kent!”. Și am schimbat brandul, ce să fac! M-am lăsat abia pe la 33 de ani de tutun.

”Eram fan Dinamo. M-am lecuit după ce am debutat într-un blat cu ei!”

– De ce ați rămas doar un sezon la Steaua?

– A fost greșeala mea, pentru că n-am avut răbdare. Cei de la Bacău trăgeau de mine să revin acasă, mi-au promis că-mi dau apartament, mă ajută să intru la facultate, s-au ținut de cuvânt, numai că Steaua a dat dezlegarea mea la Farul, iar Buduru, președinte la Constanța, n-a vrut în niciun chip să cedeze. Am stat pe margine câteva luni, dar m-am dus până la urmă dincolo, mai ales că nea Petre îmi tot spunea: ”Vino aici, că-ți punem la dispoziție casă, tot ce vrei, n-o să mai pleci niciodată de la mare. O să-ți placă!”.

– Și a avut dreptate!

– Da. M-am stabilit definitiv la Constanța, cea mai bună hotărâre din viața mea. Familia a rămas aici. Fi-miu a crescut și a învățat aici. Când era mic nu accepta să i se spună că e moldovean. Avea doar doi ani când ne-am mutat complet pe litoral.

– Nu scăpați de întrebarea cu meciuri strategice. Cam în câte ați jucat?

– În multe! Astea erau vremurile, ce sens are să ne ascundem? Reciprocități cu Clujul, cu Bistrița, cu Moreniul, cu Ceahlăul și câte or mai fi fost. Ți se spunea clar că azi nu e ziua ta și știai ce ai de făcut. Așteptai să-ți vină rândul. Sigur, nu era plăcut, dar n-aveai ce să faci decât să te supui. Când eram mic, țineam cu Dinamo, ca întreaga familie. S-a întâmplat însă să debutez în Divizia A în august 1988 într-un SC Bacău – Dinamo 1-3, am intrat ultimele 15 minute, blat, iar din acel moment am dispărut de pe lista fanilor acestei echipe. Oricum ne-ar fi bătut, pentru că aveau o echipă formidabilă, dar culisele acelei întâlniri m-au dezamăgit foarte tare.

”M-au dat deoparte la ASA ca să înceapă Mutu să antreneze”

– Să revenim la antrenorul Grigoraș! Experiența din 2013 de la CFR Cluj e cea mai dezamăgitoare pe bancă?

– Nu. Am preluat echipa din etapa a șasea, plecase Rednic, era o situație financiară sensibilă, imediat înaintea insolvenței. Jucători cu contracte mari, posibilități materiale reduse. Iar eu nu mă simțeam în cea mai bună stare fizică, fiindcă abia fusesem operat ca să mi se pună un stimulator cardiac, aveam o stare de nesiguranță și de disconfort, adică nu am nimerit la CFR în versiunea mea cea mai bună. Și nici într-un moment liniștit pentru club. Nu e o experiență pe care să mi-o aduc aminte cu plăcere. Și acolo am pus cruce la vreo 50.000 de euro!

– La Tg. Mureș v-ați luat de piept cu Mutu? Că așa s-a vehiculat atunci!

– Fals! Adrian a venit la ASA destul de târziu, era și cam plinuț, l-am băgat cu Pandurii și cu CFR, dar, din păcate, unii de prin conducere au vrut să încheiem repede conturile ca să-și înceapă Mutu cariera de antrenor. N-a existat absolut niciun contact fizic între noi. În prima fază, am zis că nu merg la ASA, m-am răzgândit, deși am fost sfătuit să nu mă bag, pentru că lucrurile sunt confuze. La fel am pățit și la Poli Timișoara. Tot o decizie proastă! Îmi reproșez că multe alegeri le-am făcut fără să analizez prea atent, fiind mânat înainte doar de dorința de a antrena. Mi-am zis mereu că problemele se vor rezolva, dar de fiecare dată am căzut la mijloc, pentru că e cel mai ușor ca antrenorul să plătească.

”Nici nu știu ce-am îngropat când a murit fratele meu”

– Farul e sufletul dumneavoastră, visați să mai antrenați vreodată echipa din orașul care v-a adoptat?

– În primul rând, m-am bucurat că s-a ajuns la această fuziune între Hagi și Marica, pentru că era singura șansă ca Farul istoric să mai existe. Ciprian nu avea posibilitatea să ducă în spate clubul. Se desființa dacă nu se opera proiectul cu Gică. Farul e un brand puternic, sper că vor începe cât mai repede și lucrările pentru un nou stadion pe locul celui vechi, care e depășit. Trebuie pus jos complet. Gică își dorește foarte mult să joace pe arena mare, interesul ar fi crescut, vă garantez că ar veni minimum 10.000 de oameni meci de meci. Iar dacă vreodată va fi nevoie de mine pe banca tehnică, aici sunt. Nu plec nicăieri!

– Ați trăit o tragedie în familie în pandemie, ați pierdut un frate din cauza COVID. Cum ați trecut peste această încercare?

– Foarte greu. Era un bărbat puternic, sănătos, făcea analize în fiecare an și l-am pierdut în trei zile. Avea doar 59 de ani. Medicii au invocat că a fost răpus de COVID. Nu ni s-a permis să mergem la înmormântare, să-l vedem, nici nu știm ce am îngropat. O situație dureroasă! Cel mai dificil a fost însă pentru soție și fiică. O lovitură cumplită!

”Dădea «Burebista» în godaci cu lopata de i-a luat dracii”

– V-ați vaccinat?

– Da. Dar cred că am trecut înainte prin boală, asimptomatic, fiindcă mi-au ieșit anticorpi la analize. Și atunci, de ce mă mai obligi să mă vaccinez ca să pot avea acces la un magazin, la un spectacol, la un meci, la un film? Asta face vaccinul: anticorpi. Eu îi aveam deja. Nu sunt deloc un antivaccinist, dar încerc să fiu rațional. Cred că s-au comis însă erori mari la nivel de comunicare. Ar fi trebuit să explice doar specialiștii și punct! Nu să-și dea cu părerea fiecare, politicienii, oricine a vrut și n-a vrut. A ieșit o debandadă. Acum nu mai ai voie să ai o simplă gripă, să te mai doară în gât. Totul e COVID. Iar polarizarea asta la nivel de societate e îngrozitoare. E grav să ajungem să-l numim criminal pe cel care nu se vaccinează. Nu e bine deloc!

– Haideți să încheiem într-o notă mai relaxată! Povestiți-ne un episod hazliu din carieră!

– Am făcut armata la aviație, prin ‘83-’84. L-am avut pe Costel Câmpeanu ”Burebista” printre colegii de suferință. Jucam amândoi la Aripile Bacău. Iar într-o seară am întârziat la unitate, unde trebuia să facem planton, iar un caporal ne-a anunțat răstit: ”De mâine treceți la GAZ!”. Am înlemnit. ”Băi, Costele, ne gazează ăștia! De unde dracu’ facem rost de niște măști?”. Era vorba, de fapt, despre Grupul AgroZootehnic. Ne-au trimis acolo să facem curățenie în cotețurile de porci, niște chichinețe de un metru și jumătate. Luam mizeriile dintr-o parte și se făcea murdar imediat la loc, fiindcă animalele se tot întorceau. Și când a început Costel al meu, nervos, să le ardă la godaci niște lopeți pe spinare, i-a luat dracii! Așa am terminat! Aventuri!

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...